Linkuri accesibilitate

Armament sirian, rachete iraniene - NATO împânzește Mediterana


Nava americană Cape Ray la baza Rota, din apropiere de Cadiz, Spania.

Nava americană Cape Ray la baza Rota, din apropiere de Cadiz, Spania.

Distrugerea armelor chimice siriene se bazează pe o rezoluție ONU, care la rândul ei se sprijină pe un acord ruso-american.




NATO a inceput distrugerea armamentului chimic sirian în Marea Mediterană, unde a sosit în același timp primul crucișător american - alte trei trebuind să urmeze rapid - care va face parte din larga infrastructură menită să apere Europa de rachete trase din Orientul Apropiat.

Distrugerea armelor chimice siriene se bazează pe o rezoluție ONU, care la rândul ei se sprijină pe un acord ruso-american. Uniunea Europeană a deblocat la rândul ei 12 milioane de euro pentru distrugerea armamentului chimic sirian. UE mai furnizează și un sprijin tehnic și logistic estimat la 4,5 milioane de euro.

In schimb, dispozitivul anti-rachetă e instalat în jurul Europei în ciuda opoziției afirmate deschis a Rusiei.

Crucișătorul Donald Cook a sosit in portul spaniol Rota, unde va fi bazat in mod permanent. Trei alte nave de război similare vor fi trimise din SUA in Spania in următorii doi ani. E vorba de nave posedând senzori dintr-o nouă generație, capabili să depisteze și să intercepteze rachete balistice.

Crucișătoarele vor fi parte dintr-o rețea ce va funcționa permanent, în combinație cu celelalte infrastructuri instalate în România, Polonia și Turcia.

E vorba de așa-numitul scut american anti-racheta, care descinde in linie directa din programul militar al lui Reagan, botezat pe atunci afectuos Star Wars - „Razboiul stelelor”. Costul potential urias a redus insa ambitia initiala si, in cele din urma, proiectul, in ultimii ani ai lui Bush, - si preluat ulterior de Obama, - s-a redus la ideea unui scut balistic, un sistem de interceptare a rachetelor, teoretic provenite din Iran si care ar fi trase asupra Europei. Scutul trebuia instalat initial in Cehia si Polonia. Polonia a rămas, dar celelalte componente terestre europene sînt pe cale de a fi amplasate in România, la Deveselu.

Moscova s-a opus de la inceput acestui proiect american, anuntand chiar in mod deschis ca nu crede in explicatia amenintarii iraniene si ca proiectul este pur si simplu dirijat impotriva Rusiei. Inca din momentul alegerii lui Barak Obama, Moscova a avertizat ca daca planurile americane nu sunt anulate, atunci Rusia va desfasura la randul ei rachete nucleare in enclava rusa Kaliningrad, situata intre Polonia si Lituania, si ca va bruia sistemul electronic de interceptare a scutului balistic SUA.

In privința crucișătoarele din Marea Mediterană Rusia nu poate însă avea niciun argument, cu atât mai mult cu cât și-a dat acordul pentru distrugerea armamentului chimic sirian.
XS
SM
MD
LG