Linkuri accesibilitate

De cînd am ajuns aici în America, deseori am ocazia să fiu martorul discuțiilor dintre doctoranzii în științe politice și uneori nolens-volens sunt antrenat în aceste discuții; și odată ce fierb în „sucul” acesta, sunt forțat să mă pronunț și să construiesc argumentele mele, să explic paradoxuri chiar dacă abordarea aceasta cu paradoxurile nu mă prea pasionează.

Astăzi, de exemplu, am discutat despre opinia publică: cum se formează aceasta, ce rol au elitele politice de la guvernare și în ce mod influențează marile puteri aceast proces? De ce această opinie publică oscilează parcă la nesfîrșit între Est și Vest? Care este sursa sau cine alimentează această oscilaţie?

Este interesant că de multe ori întîlneşti concetăţeni care au paşapoarte româneşti sau europene, dar care spun că o să ne fie mai bine cu Rusia sau invers - care muncesc în Rusia, dar vor cu Europa.

La o simplă privire, te gîndeşti că oamenii de la noi ar fi nişte oportunişti şi profitori, care ar sta cu fundul în două luntri şi care sunt greu de înţeles. Alţii s-ar gîndi că poate vina o poartă elitele politice, care nu duc o politică consecventă şi oamenii au cam încurcat iţele cu vectorul politic.

De fapt, părerea mea este că sursa acestei pendulări, natura acesteia se trage din însăşi ambiguitatea atitudinilor şi poziţiilor politice atît a capitalei Vestului, cît şi din cea a Estului. Omul de rînd nu este decît consumatorul de ani de zile a acestei ambiguităţi şi după o perioadă bună de timp ajunge să fie el singur purtătorul acestei naturi ambigue în ce priveşte orientarea politică.

Şi atît timp cît această politică de natură ambiguă va fi cultivată la nivel înalt, oamenii vor continua să se bălăcească în această absurditate crezînd probabil undeva în adîncul sufletului că au atins un echilibru universal, care împacă toată lumea și care aduce beneficii tuturora. Am impresia că oamenii vor ajunge degrabă să nu mai vrea nici cu Uniunea Vamală și nici cu UE, și atunci această pendulare va lua cu adevărat sfîrșit.
XS
SM
MD
LG