Linkuri accesibilitate

O „Evanghelie” pe invers, a sufletelor moarte de vii. .



Rareori mi-a fost dat să citesc un roman mai întunecat, ca să nu zic de-a dreptul macabru, ca Sectanţii, de Iuri Mamleev, Curtea Veche, 2006. Scris în anii ’60 încă în URSS, circulând în samizdat (nici vorbă să treacă aşa ceva de cenzură!!!), publicat în anii ’80 la New York mai întâi într-o versiune „soft”, după care integral în Occident, şi abia în 1989 în Rusia, „romanul sumbru şi dement a lui Mamleev a revoluţionat literatura rusă” (Le Monde), fiind „creat într-o situaţie de disperare, când se părea că toate speranţele s-au năruit, inclusiv credinţa în Dumnezeu”.

Bosch dând mâna cu Goya, totul pe un fundal parcă desprins din basmele ruseşti cu Baba Yaga, filtrat însă prin imaginaţia lui Gogol, din Vii – nici o nuanţă de negru nu-i prea întunecată spre a descrie atmosfera naraţiunii, de la peisajul sinistru („nu conta că [copacii] erau maculaţi de borâtură şi hârtii; pur şi simplu luminau din interiorul lor durerea şi degradarea fiinţei umane”) la anomalia personajelor, care mai de care mai pocite („de parcă burta ar fi fost a doua lui faţă – fără ochi, fără gură, dar poate că mult mai reală”, aşa ne apare Fiodor Sonnov, ucigaşul metafizic în serie; deloc mai breji alţii – Petenka ce „prăsea pe trupul său jigărit şi curbat felurite colonii de ciuperci, eczeme şi coşuri, pe care le răzuia mai apoi – şi le mânca”; Lidocika ce „umbla creangă prin preajma gropilor de gunoi” unde „a [şi] posedat-o Pavel pentru întâia oară”; Pavel, pentru care „nu exista nimic pe lume în afara propriilor gemete ce-i validau personalitatea sexuală”; nu în ultimul rând Andrei Nikitici transformat în galino-stârv). Grotescul situaţiilor este potenţat de afectarea limbajului pseudo-savant („Inima îi sări din loc şi ea simţi dorinţa de a se împreuna cu (…) acest lucru în sine. (…) Curând totul luă sfârşit, incognoscibilul, care-i acaparase pentru o clipă întreaga fiinţă, dispăruse undeva (…). Dar ei doi reuşiseră să contopească rudimentara şi mărginita realitate a actului sexual cu rafinata şi înspăimântătoarea fiinţare a incognoscibilului”); însăşi viziunea fiind de-a dreptul apocaliptică („…oamenii i se păreau nu nişte enigme lipsite de viaţă care trebuiau omorâte spre a le dezlega taina, ci, dimpotrivă, nişte stârvuri luminiscente bete criţă şi lipsite de orice taină”), iar Profetul, aducător de moarte („Pe întreg cuprinsul Rusiei se aflau răspândite «locuri sfinte», locurile crimei unde Fiodor înălţa parcă nişte temple şi unde se ruga pentru sufletul său”).

O „Evanghelie” pe invers, a sufletelor moarte de vii.
17 februarie ’14
XS
SM
MD
LG