Linkuri accesibilitate

Sînt sau nu ilegale plățile neoficiale colectate de școli?


Tatiana Tverdohleb

Tatiana Tverdohleb

Un interviu cu șefa direcției educație a municipiului Chișinău,Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.



Unul din cele mai prestigioase licee de la Chișinău, Liceul Mircea Eliade, s-a dovedit și unul dintre cele mai scumpe după ce s-a aflat că o fundație a liceului colectează plăți neoficiale de la părinții elevilor. Colectările dezvăluite de presă au intrat luna trecută în vizorul Centrului Național Anticorupție, care a spus miercuri că ar fi ilegale, pentru că încalcă o interdicție emisă de Ministerului Educaţiei încă în 2010. CNA a trimis constatările Procuraturii din sectorul Buiucani. Conducerea liceului neagă că ar fi încălcat vreo lege. Valentina Ursu a discutat despre plățile neoficiale colectate de școli cu șefa direcției educație a municipiului Chișinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.

Europa Liberă: E un moft sau o necesitate crearea acestor comitete părintești?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Este o necesitate a timpului, fapt dovedit și în alte state atât europene, cât și peste ocean, deoarece întotdeauna comunitatea se implică în susținerea procesului educațional. Și, la momentul când fie statul, fie administrația publică locală nu poate la o sută de procente să asigure condițiile, asigurarea opțiunilor copiilor la o sută de procente, clar că intervin ONG-urile, intervine comunitatea, intervin acelea instituții care pot oferi niște proiecte, niște granturi. Pentru că cerințele cresc, de exemplu, asigurarea didactică, activități pentru opțiunile copiilor care nu întotdeauna pot fi recuperate din acea formulă „pe cap de copil”, per elev sau acel buget dat la nivel oficial, sau la nivel de administrație publică locală.”

Europa Liberă: Cine decide, instituția, părintele?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Legal ar trebui să decidă părinții. Este legea cu privire la asociațiile obștești, părinții trebuie să decidă cum se constituie. Este regulamentul-tip al acestor organizații obștești. Este regulamentul elaborat de Ministerul Educației despre conlucrarea acestor asociații cu administrația instituției de învățământ. Pentru că gestionarea, colectarea acestor finanțe ține numai de părinți. Și cadrele didactice trebuie să fie în afara acestor colectări. Nu mai vorbesc de faptul că în unul sau alt moment copiii ar trebui să fie implicați în procesul respectiv.”

Europa Liberă: Dar avem acest caz de ultimă oră, de la Liceul Mircea Eliade. CNA a dat verdictul că părinții nu trebuie să fie impuși să aducă bani la școală.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Vedeți că de procesul dat, la moment și atunci chiar când a fost sesizat de către părinți să se ocupe Centrul Național Anticorupție, trebuia să se ocupe cu aceasta numai părinții, nu directorii și profesorii. Plus la aceasta, cred că foile care au nimerit la părinți trebuiau să fie aduse la cunoștință la adunările de părinți, tot de părinți, membri ai acestui comitet. Dar în niciun caz nu trebuiau să apară din partea pedagogilor, trebuia să se discute de către părinți, în niciun caz de către cadrele didactice. Aceasta e greșeala cea mai mare. Al doilea moment, după cum am văzut și adresările care au parvenit la noi, în niciun caz nu trebuie introduse cote anumite de cotizație. Iarăși trebuie ei să stabilească o cotizație lunară, anuală, care ar fi modalitatea dumnealor, prin vot deschis, ce înseamnă cotă de intrare. Toată lumea și toți copiii de vârstă care este indicată în legislația în vigoare trebuie să se ducă la școală, odată cu vârsta de șapte ani, fără cotă sau cu alte specificații.”

Europa Liberă: Deci statul asigură dreptul la educație.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Exact. Dacă nu dai cota, asta ce, înseamnă că nu ești înmatriculat la școală? În niciun caz. Dar susținerea școlii este la alt capitol. Deci susținerea prin forma dată, trebuie să fie scrisă o cerere de către părinte. Și aceste asociații sunt legiferate la Ministerul Justiției, sunt acceptate de organele care au dreptul să verifice. Ei au cod fiscal, trebuie să fie verificate de organele fiscale, totalmente trebuie să existe o transparență. Încă o dată zic, foarte multă lume acceptă această susținere și doresc să o facă, dar în limita posibilă, că nu fiecare suntem totuna. Și al doilea moment: să se vadă unde se duc banii aceștia. La una din ședințe, am văzut discuția directorului instituției Spiru Haret, care a vorbit despre transparența decizională a asociației din instituția pe care dumnealui o conduce. Deci fiecare părinte primește această informație sau este pe o pagină a instituției unde sunt prezentate cheltuielile, ce s-a procurat, ce se face și de la acesta are de câștigat instituția.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, Direcția Municipală Educație, vă implicați, vă autosesizați, încercați să rezolvați cât de cât aceste probleme care apar?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Noi încercăm cât este posibil să acoperim financiar domeniile care sunt necesare, dar încă o dată să vă zic, în pofida faptului că din buget 44,7% este dat Direcției Educației, 75% formează numai salarizarea cadrelor didactice, 7,8% - întreținerea blocurilor unde își fac studii copiii și 10% - pentru alimentație. Socotiți cât la noi rămâne pentru dezvoltare. Plus la aceasta, în ultimul timp, mă bucură faptul că consilierii, primarul general a susținut ideea ca după destinație să dăm anumite finanțări, de exemplu, Chișinăul are instituții cu tradiții frumoase la profiluri: arte, coregrafie, artă plastică. La aceste cheltuieli se alocă în jur de 40 de milioane numai la state de personal suplimentare care nu sunt prevăzute în formula per elev, dar Chișinăul are necesitate. Noi avem psihologi, noi avem logopezi pe care nu-i are toată republica. La noi fiecare școală are unitățile acestea din administrația publică locală. În plus, în fiecare an, prevedem câte puțin, nu totalmente, dar la reînnoirea utilajului tehnologic în școli – care este într-o stare, de ani de zile, deplorabilă, însă nu putem tot odată face – la procurare de camere video, anul trecut am pornit ideea de a face garduri în jurul instituției, s-ar părea naiv și paradoxal, dar ele nu există și trebuie să fie.”

Europa Liberă: Dar nu există săli de sport, doamnă Tverdohleb.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Eu mă mir, atunci când au fost construite edificiile, cum putea să fie deschisă o școală fără sală de sport sau fără sală de festivități? Acum, ca să construim sala aceasta, ne trebuie jumătate din buget, alocat pentru toată educația, mă refer la construcții și reparați capitale. Pentru că o construcție de sală costă șase-opt milioane de lei, dar bugetul unui sector este de trei-patru milioane. Atunci construim o sală, dar cu celelalte instituții ce facem?”

Europa Liberă: Și atunci credeți, cu acest sprijin financiar din partea părinților pot fi rezolvate aceste probleme?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Așa probleme mari cred că nu, dar pot contribui cu o parte din bani la rezolvarea acestor probleme. De exemplu, noi, de ani de zile, nu am mai primit materiale didactice la disciplinele școlare. Un an în urmă, tot din bugetul local am luat bani pentru chimie, anul acesta, am obținut la biologie și la fizică, care este necesar. Și așa ducem evidența ca în toți anii poate vom putea ceva reînnoi, aspectul dat. Dar, desigur, la acoperișuri, la construcție de săli ar fi foarte complicat, numaidecât trebuie să fie și partea primăriei, partea locală. De exemplu, Liceul Mircea Eliade, de când s-a deschis, nu are sală de sport.”

Europa Liberă: Și de atunci am înțeles că părinții tot colectează bani ca să fie construită.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Știu că atunci când a fost alt director, se colectau acești bani pentru reparația internă a instituțiilor și se făcea reparație în săli de clasă din acea fundație, în săli de clasă și pe coridoare. Însă pentru așa obiectiv major, unde trebuie foarte multe milioane, nu. Cred că aici ieșirea din situație ar trebui o parte de bani să fie de la primăria municipiului, altă parte să fie poate câștig de proiect în care ar trebui să se implice numaidecât școala. În genere, astăzi a venit timpul proiectelor de scriere la care noi nu întotdeauna suntem pregătiți pentru aceasta. Că școli fără săli de sport mai avem, nu e numai Liceul Mircea Eliade. Școli fără teren de sport, de asemenea, avem, nu e numai Liceul Mircea Eliade. Și, cu părere de rău, avem școli fără cantine. Deci aceasta înseamnă că unele blocuri au fost adaptate pentru școală. Și atunci eu îmi pun întrebarea: când s-a dat în exploatare, nu erau cerințele în vigoare, să fie sală de sport, să fie sală de festivități? Acum, într-un timp așa de scurt și cu așa strângere financiară, nu știu dacă ar fi posibil așa edificii mari. Trebuie de văzut altă alternativă. De exemplu, Liceul Mircea Eliade se ocupa cu șahul care era un modul și făceau o înviorare în parc. Am înțeles că acum domnul director ceva a văzut cu înotul, să frecventeze, dar, cu părere, de rău, iarăși este contra bani de la fiecare elev, fiecare trebuie să achite. Sunt niște probleme, de rezolvat odată nu este posibil. De exemplu, problema acoperișurilor la școli, iată, douăzeci de milioane în fiecare an. Sunt de acord că, dacă am lua cinci ani, câte douăzeci de milioane, am avea o sută de milioane. Un acoperiș integral să îl schimbăm costă trei milioane, trei milioane cinci sute mii lei. Din acele o sută de milioane care adică la cinci ani le-am acumulat toate, am face câte trei milioane la treizeci de instituții. Apare întrebarea: ce facem cu celelalte care periodic dau o scurgere într-un colț sau în altul, o crăpătură sau alta? Exemple de acestea avem foarte multe. De ce? Pentru că noi, de fapt, cârpim acel acoperiș, încercăm să soluționăm problema de moment, din cauza lipsei resurselor financiare.”

Europa Liberă: Știți care e momentul cel mai vulnerabil, atunci când se vorbește despre aceste comitete părintești și adunarea de fonduri pentru școală? Că parcă ar fi benevol, parcă ar trebui să existe această mare transparență, dar situația se răsfrânge asupra copilului. Eu, părintele, care nu am suma respectivă să o vărs în fondul școlii, pot să mă trezesc că mâine-poimâine cineva dintre părinți sau profesori să zică. „Păi, dar matale nu ai vărsat nimic în pușculița școlii”.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Cred că e o problemă de comunicare eficientă între oameni, de comunicare eficientă între conducătorul instituției, de înțelegere a situației fiecăruia. Încă o dată zic, noi nu suntem toți la fel, unul poate să își permită să mănânce, în fiecare zi, pâine cu unt și cu icre roșii sau negre, altul mănâncă numai pâine cu unt, dar al treilea mănâncă numai pâine. Mai este și forma când poate să nu dea acele resurse financiare, dar, pur și simplu, să vină și să facă o reparație, să ajute, să vopsească, să repare, să dreagă, să mai facă altceva. Foarte multe pornesc de la conducătorul instituției de învățământ și de la președintele asociației. Trebuie să îi cunoască pe toți membrii participanți în această asociație. Chiar avem situații când asociația părinților ajută pe alți copii în procurarea de manuale, în organizarea de excursii. Și copilul, dacă are o situație mai complicată, să beneficieze de acestea paralel cu cel care a dat ceva bani în fondul respectiv. E vorba de oameni, de înțelegere între oameni și e clar că noi avem informațiile date de la conducători, unii din numărul mare, nu toți sunt membri ai asociației și nu toți o plătesc. Noi avem dreptul și noi ne autosesizăm în control, prezentăm, trimitem revizia și control, însă de control minuțios este mai mut dreptul, chiar și în statutul respectiv al asociațiilor obștești este scris că au dreptul să controleze organele financiare și Ministerul Justiției, deci, cei care fondează. Noi, ca Direcție Educație, ar trebui să ne autosesizăm și în cazul când apar așa situații, să trimitem aceasta după competența altor organe, să se ocupe, că nu vom umbla noi să vedem cât e în buzunar, ce au făcut. Și strict să facă în conformitate cu legea, benevol, cerere, pot atâta-pot atâta, nu pot deloc-nu pot și gata. Am observat și din experiența personală, mai modest și, de altfel, întotdeauna își onorează obligațiunile și consideră că ar trebui. Dar multe familii care poate cu un nivel mai înalt zic: „Ei, mare nevoie, învățământul este gratuit. Lasă să asigure cei care sunt responsabili de aceasta”. Însă astăzi toată lumea trebuie să înțeleagă că în situația în care este toată societatea, în aceeași situație este și școala. Școala este oglinda societății, dacă avem probleme în societate, e clar că ele sunt și în școală.”

Europa Liberă: E un moft sau o necesitate crearea acestor comitete părintești?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Este o necesitate a timpului, fapt dovedit și în alte state atât europene, cât și peste ocean, deoarece întotdeauna comunitatea se implică în susținerea procesului educațional. Și, la momentul când fie statul, fie administrația publică locală nu poate la o sută de procente să asigure condițiile, asigurarea opțiunilor copiilor la o sută de procente, clar că intervin ONG-urile, intervine comunitatea, intervin acelea instituții care pot oferi niște proiecte, niște granturi. Pentru că cerințele cresc, de exemplu, asigurarea didactică, activități pentru opțiunile copiilor care nu întotdeauna pot fi recuperate din acea formulă „pe cap de copil”, per elev sau acel buget dat la nivel oficial, sau la nivel de administrație publică locală.”

Europa Liberă: Cine decide: instituția, părintele?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Legal ar trebui să decidă părinții. Este Legea cu privire la asociațiile obștești, părinții trebuie să decidă cum se constituie. Este regulamentul-tip al acestor organizații obștești. Este regulamentul elaborat de Ministerul Educației despre conlucrarea acestor asociații cu administrația instituției de învățământ. Pentru că gestionarea, colectarea acestor finanțe ține numai de părinți. Și cadrele didactice trebuie să fie în afara acestor colectări. Nu mai vorbesc de faptul că în unul sau alt moment copiii ar trebui să fie implicați în procesul respectiv.”

Europa Liberă: Dar avem acest caz de ultimă oră, de la Liceul Mircea Eliade. CNA a dat verdictul că părinții nu trebuie să fie impuși să aducă bani la școală.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Vedeți că de procesul dat, la moment și atunci chiar când a fost sesizat de către părinți să se ocupe Centrul Național Anticorupție, trebuia să se ocupe cu aceasta numai părinții, nu directorii și profesorii. Plus la aceasta, cred că foile care au nimerit la părinți trebuiau să fie aduse la cunoștință la adunările de părinți, tot de părinți, membri ai acestui comitet. Dar în niciun caz nu trebuiau să apară din partea pedagogilor, trebuia să se discute de către părinți, în niciun caz de către cadrele didactice. Aceasta e greșeala cea mai mar. Al doilea moment, după cum am văzut și adresările care au parvenit la noi, în niciun caz nu trebuie introduse cote anumite de cotizație. Iarăși trebuie ei să stabilească o cotizație lunară, anuală, care ar fi modalitatea dumnealor, prin vot deschis, ce înseamnă cotă de intrare. Toată lumea și toți copiii de vârstă care este indicată în legislația în vigoare trebuie să se ducă la școală, odată cu vârsta de șapte ani, fără cotă sau cu alte specificații.”

Europa Liberă: Deci statul asigură dreptul la educație.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Exact. Dacă nu dai cota, asta ce, înseamnă că nu ești înmatriculat la școală? În niciun caz. Dar susținerea școlii este la alt capitol. Deci susținerea prin forma dată, trebuie să fie scrisă o cerere de către părinte. Și aceste asociații sunt legiferate la Ministerul Justiției, sunt acceptate de organele care au dreptul să verifice. Ei au cod fiscal, trebuie să fie verificate de organele fiscale, totalmente trebuie să existe o transparență. Încă o dată zic, foarte multă lume acceptă această susținere și doresc să o facă, dar în limita posibilă, că nu fiecare suntem totuna. Și al doilea moment: să se vadă unde se duc banii aceștia. La una din ședințe, am văzut discuția directorului instituției „Spiru Haret”, care a vorbit despre transparența decizională a asociației din instituția pe care dumnealui o conduce. Deci fiecare părinte primește această informație sau este pe o pagină a instituției unde sunt prezentate cheltuielile, ce s-a procurat, ce se face și de la acesta are de câștigat instituția.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, Direcția Municipală Educație, vă implicați, vă autosesizați, încercați să rezolvați cât de cât aceste probleme care apar?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Noi încercăm cât este posibil să acoperim financiar domeniile care sunt necesare, dar încă o dată să vă zic, în pofida faptului că din buget 44,7% este dat Direcției Educației, 75% formează numai salarizarea cadrelor didactice, 7,8% - întreținerea blocurilor unde își fac studii copiii și 10% - pentru alimentație. Socotiți cât la noi rămâne pentru dezvoltare. Plus la aceasta, în ultimul timp, mă bucură faptul că consilierii, primarul general a susținut ideea ca după destinație să dăm anumite finanțări, de exemplu, Chișinăul are instituții cu tradiții frumoase la profiluri: arte, coregrafie, artă plastică. La aceste cheltuieli se alocă în jur de 40 de milioane numai la state de personal suplimentare care nu sunt prevăzute în formula per elev, dar Chișinăul are necesitate. Noi avem psihologi, noi avem logopezi pe care nu-i are toată republica. La noi orișicare școală are unitățile acestea din administrația publică locală. Plus la aceasta, în fiecare an, prevedem câte puțin, nu totalmente, dar la reînnoirea utilajului tehnologic în școli – care este într-o stare, de ani de zile, deplorabilă, însă nu putem tot odată face – la procurare de camere video, anul trecut am pornit ideea de a face garduri în jurul instituției, s-ar părea naiv și paradoxal, dar ele nu există și trebuie să fie.”

Europa Liberă: Dar nu există săli de sport, doamnă Tverdohleb.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Eu mă mir, atunci când au fost construite edificiile, cum putea să fie deschisă o școală fără sală de sport sau fără sală de festivități? Acum, ca să construim sala aceasta, ne trebuie jumătate din buget, alocat pentru toată educația, mă refer la construcții și reparați capitale. Pentru că o construcție de sală costă șase-opt milioane de lei, dar bugetul unui sector este de trei-patru milioane. Atunci construim o sală, dar cu celelalte instituții ce facem?”

Europa Liberă: Și atunci credeți, cu acest suport financiar din partea părinților pot fi rezolvate aceste probleme?

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Așa probleme mari cred că nu, dar pot contribui cu o parte din bani la rezolvarea acestor probleme. De exemplu, noi, de ani de zile, nu am mai primit materiale didactice la disciplinele școlare. Un an în urmă, tot din bugetul local am luat bani pentru chimie, anul acesta, am obținut la biologie și la fizică, care este necesar. Și așa ducem evidența ca în toți anii poate vom putea ceva reînnoi, aspectul dat. Dar, desigur, la acoperișuri, la construcție de săli ar fi foarte complicat, numaidecât trebuie să fie și partea primăriei, partea locală. De exemplu, „Mircea Eliade”, de când s-a deschis, nu are sală de sport.”

Europa Liberă: Și de atunci am înțeles că părinții tot colectează bani ca să fie construită.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Știu că atunci când a fost alt director, se colectau acești bani pentru reparația internă a instituțiilor și se făcea reparație în săli de clasă din acea fundație, în săli de clasă și pe coridoare. Însă pentru așa obiectiv major, unde trebuie foarte multe milioane, nu. Cred că aici ieșirea din situație ar trebui o parte de bani să fie de la primăria municipiului, altă parte să fie poate câștig de proiect în care ar trebui să se implice numaidecât școala. În genere, astăzi a venit timpul proiectelor de scriere la care noi nu întotdeauna suntem pregătiți pentru aceasta. Că școli fără săli de sport mai avem, nu e numai „Mircea Eliade”. Școli fără teren de sport, de asemenea, avem, nu e numai „Mircea Eliade”. Și, cu părere de rău, avem școli fără cantine. Deci aceasta înseamnă că unele blocuri au fost adaptate pentru școală. Și atunci eu îmi pun întrebarea: când s-a dat în exploatare, nu erau cerințele în vigoare, să fie sală de sport, să fie sală de festivități? Acum, într-un timp așa de scurt și cu așa strângere financiară, nu știu dacă ar fi posibil așa edificii mari. Trebuie de văzut altă alternativă. De exemplu, „Mircea Eliade” se ocupa cu șahul care era un modul și făceau o înviorare în parc. Am înțeles că acum domnul director ceva a văzut cu înotul, să frecventeze, dar, cu părere, de rău, iarăși este contra bani de la fiecare elev, fiecare trebuie să achite. Sunt niște probleme, de rezolvat odată nu este posibil. De exemplu, problema acoperișurilor la școli, iată, douăzeci de milioane în fiecare an. Sunt de acord că, dacă am lua cinci ani, câte douăzeci de milioane, am avea o sută de milioane. Un acoperiș integral să îl schimbăm costă trei milioane, trei milioane cinci sute mii lei. Din acele o sută de milioane care adică la cinci ani le-am acumulat toate, am face câte trei milioane la treizeci de instituții. Apare întrebarea: ce facem cu celelalte care periodic dau o scurgere într-un colț sau în altul, o crăpătură sau alta? Exemple de acestea avem foarte multe. De ce? Pentru că noi, de fapt, cârpim acel acoperiș, încercăm să soluționăm problema de moment, din cauza lipsei resurselor financiare.”

Europa Liberă: Știți care e momentul cel mai vulnerabil, atunci când se vorbește despre aceste comitete părintești și adunarea de fonduri pentru școală? Că parcă ar fi benevol, parcă ar trebui să existe această mare transparență, dar situația se răsfrânge asupra copilului. Eu, părintele, care nu am suma respectivă să o vărs în fondul școlii, pot să mă trezesc că mâine-poimâine cineva dintre părinți sau profesori să zică. „Păi, dar matale nu ai vărsat nimic în pușculița școlii”.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb:
„Cred că e o problemă de comunicare eficientă între oameni, de comunicare eficientă între conducătorul instituției, de înțelegere a situației fiecăruia. Încă o dată zic, noi nu suntem toți la fel, unul poate să își permită să mănânce, în fiecare zi, pâine cu unt și cu icre roșii sau negre, altul mănâncă numai pâine cu unt, dar al treilea mănâncă numai pâine. Mai este și forma când poate să nu dea acele resurse financiare, dar, pur și simplu, să vină și să facă o reparație, să ajute, să vopsească, să repare, să dreagă, să mai facă altceva. Foarte multe pornesc de la conducătorul instituției de învățământ și de la președintele asociației. Trebuie să îi cunoască pe toți membrii participanți în această asociație. Chiar avem situații când asociația părinților ajută pe alți copii în procurarea de manuale, în organizarea de excursii. Și copilul, dacă are o situație mai complicată, să beneficieze de acestea paralel cu cel care a dat ceva bani în fondul respectiv. E vorba de oameni, de înțelegere între oameni și e clar că noi avem informațiile date de la conducători, unii din numărul mare, nu toți sunt membri ai asociației și nu toți o plătesc. Noi avem dreptul și noi ne autosesizăm în control, prezentăm, trimitem revizia și control, însă de control minuțios este mai mut dreptul, chiar și în statutul respectiv al asociațiilor obștești este scris că au dreptul să controleze organele financiare și Ministerul Justiției, deci, cei care fondează. Noi, ca Direcție Educație, ar trebui să ne autosesizăm și în cazul când apar așa situații, să trimitem aceasta după competența altor organe, să se ocupe, că nu vom umbla noi să vedem cât e în buzunar, ce au făcut. Și strict să facă în conformitate cu legea, benevol, cerere, pot atâta-pot atâta, nu pot deloc-nu pot și gata. Am observat și din experiența personală, mai modest și, de altfel, întotdeauna își onorează obligațiunile și consideră că ar trebui. Dar multe familii care poate cu un nivel mai înalt zic: „Ei, mare nevoie, învățământul este gratuit. Lasă să asigure cei care sunt responsabili de aceasta”. Însă astăzi toată lumea trebuie să înțeleagă că în situația în care este toată societatea, în aceeași situație este și școala. Școala este oglinda societății, dacă avem probleme în societate, e clar că ele sunt și în școală.”
XS
SM
MD
LG