Linkuri accesibilitate

Strategia UE post-Vilnius pentru Parteneriatul estic va fi discutată luni la Bruxelles


Uniunea Europeană a pregătit din inițiativa unui grup de 13 țări membre o strategie post-Vilnius pentru țările din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova. Potrivit documentului văzut de corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Moldova și Georgia ar trebui să semneze Acordurile de Asociere parafate în noiembrie la Vilnius „cel mai târziu în august 2014”. Se prevăd de asemenea eforturi europene sporite pentru rezolvarea „conflictelor înghețate” din cele două țări, „un flux de vizite la cel mai înalt nivel” ale liderilor din UE și o campanie de a explica publicului avantajele acordurilor de asociere, înlăturând temerile despre costurile acestora pentru economiile vecinilor estici. Corespondentul Europei Libere spune că în strategia care va fi discutată luni de miniștrii de externe din UE se spune că Moldova și Georgia vor fi îndemnate consecvent să continue reformele pentru a putea profita de acordurile de asociere, dar nu li se promite că ar putea deveni vreodată țări candidate la aderare.
XS
SM
MD
LG