Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor eveinimente anunțate ale zilei.



Directorul liceului Lucian Blaga de la Tiraspol, Ion Iovcev, contabila șefă și șoferul instituției au anunțat că vor susține o conferință de presă la Chișinău despre recenta reținere și interogare de către forțele transnistrene.

La Chișinău se află în vizită președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Suma Chakrabarti, care va susține o conferință de presă despre proiectele băncii în Republica Moldova.

La Soci are loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014.

Premierul moldovean Iurie Leancă merge la Soci cu pentru a lua parte la deschiderea Olimpiadei, sperând să mai poarte și convorbiri cu omologul său rus, Dmitri Medvedev despre embargoul de peste cinci luni împotriva vinurilor moldovene.

Președintele rus, Vladimir Putin se întâlnește la Soci, în marginea ceremoniei de inaugurare a Jocurilor Olimpice, cu președintele azer, Almazbek Atambayev.

Tot la Soci se va afla în vizită, între alți demnitari străini, premierul turc Recep Tayyip Erdogan.

La Washington, se va afla în vizită ministrul de externe al Japoniei, Fumio Kishida, pentru convorbiri cu omologul său american, John Kerry.

La Paris întreprinde o vizită premierul irlandez Enda Kenny pentru convorbiri la Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare, despre perspectivele economice ale Irlandei după încheierea pachetelor de ajutoare internaționale.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG