Linkuri accesibilitate

Moscova a alocat Tiraspolului un nou ajutor umanitar de 26 de milioane de dolari


Rusia a alocat Tiraspolului 900 milioane de ruble (peste 26 de milioane de dolari) ajutor umanitar prin intermediul organizaţiei ruse „Integrarea Euroasiatică”. Potrivit agenţiei Infotag, directorul organizaţiei, Alexandr Argunov, a declarat la o întâlnire cu conducerea Sovietului suprem din stânga Nistrului că banii vor fi folosiţi pentru cumpărarea de troleibuze, construirea unei uzine de beton şi a unui Centru Perinatal, în cadrul Centrului Mamei şi Copilului din Tiraspol.

Anul trecut, prin organizaţia „Integrarea Euroasiatică”, Rusia a acordat Transnistriei ajutoare de aproape 90 de milioane de dolari – program iniţiat de vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care este şi reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria.
XS
SM
MD
LG