Linkuri accesibilitate

Parlamentarii ucrainieni nu s-au pus de acord asupra agendei ședinței speciale a legislativului


Parlamentul Ucrainei și-a început ședința ordinară marți, dar deocamdată nu a reușit să se pună de acord asupra agendei. Deputații urmau să discute astăzi schimbarea Constituției pentru restrângerea puterilor președintelui. Dar, la scurt timp după începerea ședinței, membrii guvernului demisionar au părăsit sala în semn de protest pentru că alți deputați au huiduit Partidul Regiunilor al lui Viktor Ianukovici. Opoziția vrea ca el să demisioneze și să fie readoptată constituția din vremea revoluției portocalii din 2004. Luni, un deputat fidel președintelui a spus că Ianukovici ar fi gata de alegeri anticipate dacă nu se găsește altă cale de ieșire din criză.
XS
SM
MD
LG