Linkuri accesibilitate

Dacă ai bani să mergi verile la mare în Ucraina, ai de cele mai multe ori cîteva sute de euro pe un cont...



Multe voci agitate-îngrijorate-isterice s-au auzit după ce s-a aflat că de acum încolo moldovenii vor trebui să facă dovada solvabilităţii la frontierea moldo-ucraineană. Acum, pentru o şedere de numai cinci zile în Ucraina trebuie să demonstrezi că ai 350 de euro, fapt care i-a nemulţumit pe unii concetăţeni.

A reacţionat prompt şi ministra de externe, Natalia Gherman, care s-a apucat să negocieze cu autorităţile ucrainene şi care a admis că Moldova ar putea să le plătească cu aceeaşi monedă, dacă inovaţia de la frontiera ucraineană nu va fi abolită. Mare agitaţie, stimaţi ascultători!

Eu unul nu prea înţeleg de ce se face atîta gălăgie. Să ne referim mai întîi la cei care merg verile la mare. E limpede că inovaţia ucraineană nu are cum să le complice viaţa oamenilor-de-curînd-înavuţiţi. Aceştia preferă să se ducă verile în Antalya, în Grecia, Bulgaria sau pe Coasta de Azur. Ei demult nu se mai duc la Koblevo. E adevărat că cei cu venituri mai modeste merg în Ucraina, dar nici ei nu ar trebui să fie pătrunşi de suferinţă. Dacă ai bani să mergi verile la mare în Ucraina, ai de cele mai multe ori cîteva sute de euro pe un cont. Iar pentru cei cu adevărat săraci nu se schimbă mare lucru: ei nu-şi permiteau nici pînă acum să meargă la mare în Ucraina!

Da, mai există miile de gastarbeiteri care muncesc în Rusia şi traversează teritoriul ucrainean. Dacă înţeleg eu bine, oamenii aceştia cîştigă nişte bani şi pot traversa Ucraina în mai puţin de cinci zile. Prin urmare, nu ar trebui nici pentru ei să fie o mare dramă noile reguli.

Şi mai e ceva important. Chiar dacă ucrainenii nu ar permite nimănui să treacă frontiera, noi vom avea foarte curînd posibilitatea să călătorim lejer în Uniunea Europeană. Cel puţin aşa ne-au încredinţat guvernanţii autohtoni, care sunt „băieţi de treabă”, vorba primului preşedinte al Moldovei. Porţile Europei ni se vor deschide larg în cîteva luni! Aşa că vom putea merge fără vize la Constanţa sau în Bulgaria! Şi s-ar putea să nu fie mai rău la Constanţa decît la Zatoca!

Aşadar, avem posibilităţi, perspective. Şi totul va fi OK!
XS
SM
MD
LG