Linkuri accesibilitate

Dezacord momentan între misiunea FMI și guvernul de la Chișinău


La întrevederea misiunii FMI cu premierul Iurie Leancă

La întrevederea misiunii FMI cu premierul Iurie Leancă

Un comunicat de presă anunță că economia R. Moldova şi-a revenit puternic după seceta din 2012, indicii macroeconomici de bază sînt pozitivi, dar că discuțiile pentru un acord financiar trebuie continuate.



O misiune FMI a discutat mai multe zile la rând cu liderii politici de la Chișinău despre un posibil nou acord bilateral. Înaintea vizitei, guvernanții moldoveni spuneau că ar dori mai degrabă un credit stand-by sau de precauție, care să ajute credibilitatea Moldovei pe piețele financiare. Misiunea FMI s-a încheiat oarecum în tăcere, făcându-i pe unii să bănuiască un dezacord.

După ce guvernul s-a văzut nevoit, fără vreo explicaţie, să anuleze un briefing comun cu experţii FMI cu care ar fi trebuit să se încheie vizita, nici comunicatul difuzat de biroul instituţiei financiare de la Chişinău, imediat după plecarea misiunii, nu a precizat dacă acordul dorit de autorităţile de la Chişinău are şanse să fie încheiat. În comunicat se spune doar că economia Republicii Moldova şi-a revenit puternic după seceta din 2012, indicii macroeconomici de bază sunt lăudabili, dar discuţiile despre un nou acord mai au nevoie de câteva săptămâni.

Nici premierul, nici ministrul economiei nu au comentat în nici un fel rezultatele vizitei, dar, aşa cum se ştie, principala divergenţă este TVA-ul în agricultură, care în 2014 a fost redus de la 20% la 8%. Misiunea FMI nu este de acord cu o astfel de reducere, insistând asupra unui TVA unic pentru toţi, de 20%.

Pentru socialistul Igor Dodon, în trecut ministru al economiei într-un guvern comunist, este clar că actualul cabinet de miniştri nu a reuşit să convingă experţii fondului că reducerea de TVA în agricultură nu va fi nocivă pentru buget:

„La modul practic, FMI acum spune că dacă guvernul nu-i acceptă condiţiile, în special TVA-ul în agricultură de 20%, atunci el nu va avea finanţare în 2014. Or, actuala guvernare nu are nici o şansă să supravieţuiască anul acesta fără suportul FMI. Pentru că în bugetul anului 2014 avem peste 2,3 miliarde lei bani externi pentru acoperirea deficitului, sau 10% din tot bugetul.”

Socialiştii nu sunt singurii care cred că fără un acord cu FMI, Moldova s-ar putea confrunta cu grave probleme financiare în 2014. Bugetul pentru anul în curs are un deficit triplu faţă de 2013, iar în condiţiile în care toţi donatorii externi îşi fixează ceasurile după FMI, este puţin probabil să continue să sprijine un stat considerat nesigur din punct de vedere financiar de FMI.

Unii economişti, printre care Dmitri Kalak de la „Ekonomiceskoe Obozrenie”, cred că dacă FMI va rămâne rigid pe poziţii, guvernul se va vedea nevoit să renunţe la reducerea de TVA pe care le-a operat-o agricultorilor: „Este foarte probabil că guvernul va adopta acum o poziţie de felul următor: noi am făcut tot ce am putut pentru a vă intra în voie, dar noi nu putem să rupem relaţia cu FMI, respectiv, cu ceilalţi parteneri. Deci, cel puţin să le arate agricultorilor că el a vrut, dar nu a reuşit.

Dmitri Kalak se declară totuşi convins că, într-un final, guvernul va ajunge la o înţelegere cu FMI. Pentru că nici Moldova nu-şi poate permite să rateze acest acord, nici FMI nu va putea explica lipsa lui, în condiţiile în care economia moldovenească este pe trend pozitiv.

Acordul precedent a fost întrerupt înainte de termen din cauza cererii FMI legate de transparentizarea proprietarilor în sistemul bancar şi revigorarea Băncii de Economii. Între timp, banca a fost privatizată printr-o metodă dubioasă, iar sistemul în general a rămas netransparent.

O decizie referitoare la acest acord ar trebui să fie luată de către Consiliul Executiv al FMI în luna martie 2014.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG