Linkuri accesibilitate

„Bunurile Academiei de Ştiinţe a Moldovei, împărţite în familie” (Adevărul)


Dosarele privind tortura din aprilie 2009 ar putea fi prescrise (Ziarul de Gardă)


Aproape o sută de hectare de pământ şi mai multe imobile ce aparţin Academiei de Ştiinţe, condusă de Gheorghe Duca, vor trece în gestiunea Universităţii AŞM, unde rector e soţia acestuia, Maria Duca, scrie în „Adevărul” Alina Ţurcan, într-un articol ce investighează calea acestei decizii. Câţiva membri ai Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică intervievaţi de jurnaliştii publicaţiei susţin că Hotărârile prin care s-au legiferat tranzacţiile n-ar fi figurat pe ordinea de zi a Consiliului. Gheorghe Duca şi Aurelia Hanganu, susţinuţi şi de către vicepreşedintele AŞM Mihai Vieru, care ar fi prezentat documentele în şedinţă asigură ziariştii de la „Adevărul” că proiectele au figurat la punctul 16 din agendă, la „Diverse”.

„Adevărul” mai scrie că Primăria Capitalei a pierdut definitiv procesul împotriva vânzării unor proprietăţi din Parcul „La Izvor” din Chişinău, care au ajuns la Finpar Invest, companie care ar fi controlată de Vlad Plahotniuc. Autorităţile municipale au pretins pe toată durata procesului că, deşi era proprietate municipală, terenul ar fi fost vândut de către Agenţia Proprietăţii Publice fără acordul Primăriei şi că au aflat post-factum despre tranzacţie. Instanţele au spus însă că afacerea a fost legală.

Prea mulţi judecători au neamuri vameşi. Drept consecinţă, nu are cine-i judeca pe inculpaţii de la Leuşeni, constată o ştire de pe site-ul postului de televiziune „Publika TV”. Reporterii scriu despre o întorsătură „neobişnuită” în dosarul celor 24 de vameşi de la Leuşeni, învinuiţi de corupţie. La două săptămâni de când materialele anchetei au fost trimise instanţei, doi judecători s-au autorecuzat. Faţă de cel de-al treilea magistrat au obiecţii procurorii. În acest condiţii, nu se ştie când va avea loc prima şedinţă de judecată, conchid reporterii.

Jurnaliştii de la„Timpul” citează o declaraţie făcută la Chişinău de politicianul german Günter Verheugen, fost comisar european pentru Extindere (1999-2004). La o întâlnire cu prim-ministrul Iurie Leancă, politicianul german a menţionat că este firesc ca Republica Moldova să fie parte a Uniunii Europene. „Opinia cetăţenilor din Europa Occidentală faţă de Republica Moldova s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani. Există atâtea afinităţi între Moldova şi Europa Occidentală, încât este firesc să fiţi parte a Uniunii Europene”, a subliniat politicianul, care la fel s-a declarat pregătit să acorde asistenţă Republicii Moldova în domeniul combaterii corupţiei.

„Ziarul de Gardă” atrage atenţia că dosarele pe tortură, inițiate după tragicele evenimente din aprilie 2009, riscă să fie prescrise. Astfel, polițiștii torţionari nu vor mai putea face puşcărie, chiar dacă faptele lor ar fi demonstrate în cadrul proceselor de judecată. Ion Guzun, coordonator de proiect în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, crede că această „injustiție” va produce dezamăgire în societate, dar ar fi singura soluție legală. Ion Guzun formulează şi un fel de verdict apăsat: aici, trebuie să răspundă clasa politică pentru că nu a executat Hotărârea Parlamentului asupra raportului Comisiei de anchetă asupra evenimentelor de după 5 aprilie 2009.
XS
SM
MD
LG