Linkuri accesibilitate

Despre planuri, perspective şi viitorul luminos


Firesc e să-i mulţumeşti Providenţei pentru fiecare zi care nu te-a strivit cu desăvîrşire.


Deunăzi, pe sticlă, un reprezentant al generaţiei new power vorbea cu convingere despre inevitabilul viitor luminos al ţării. Tînărul lua în derîdere deznădejdea-pesimismul-pasivitatea şi vorbea despre un timp în care totul va fi OK! Iar timpul acesta mirific va fi făurit de oamenii energici, încrezători, care îşi trasează planuri şi îşi creează ei înşişi perspective.

Mărturisesc că, la început, mă vrăjise mesajul tînărului acela, mă uitam la el cu ochii lărgiţi de un soi de simpatie pe care o credeam de-a dreptul improbabilă. Vorbea interesant tînărul, vorbea răspicat. Ce poate fi mai frumos decît să-ţi plănuieşti viitorul? Măi să fie!

Mi-am amintit însă imediat despre alţi tineri, flăcăi şi fete care nu văd aici perspective şi care abia aşteaptă să plece în străinătate. Iar dacă mă gîndesc bine, chestia cu perspectivele e mai curînd un artificiu retoric în Moldova devorată de tranziţie.

Aşadar, societatea e dezagregată, hoţia şi evaziunea fiscală fac ravagii, sute de mii de moldoveni s-au facut gastarbeiteri, se ia şi se dă mită cu toptanul, dar vameşii-cinovnicii-poliţiştii nu sunt băgaţi în puşcărie pentru mită, peste tot tronează un singur principiu – guşa plină şi racolarea cumetrilor influenţi, iar progeniturile guvernanţilor nu vor să facă armata şi pleacă să studieze în străinătate unde, e de presupus, situaţia cu planurile şi perspectivele e mult mai bună.

Deşi ţara e democratică, sărăcia, corupţia şi cumătrismul anulează din start ideea şanselor egale. Şansele egale există mai curînd pe Lună.

Să-ţi faci planuri de viitor? Să te gîndeşti la perspectivele tale? E posibil, dacă eşti un mare conducător sau proprietarul unui castel faraonic, cu turnuri semeţe. Pentru un simplu muritor planurile şi perspectivele nu prea există. Într-o clipită, tranziţia hidoasă te poate strivi ca pe o gîză, într-o clipită, poţi să rămîi fără job, să iei ţeapă, să te distrugă mita şi preţurile sau să te omoare un şofer care nu s-a învăţat să şofeze. De aceea, mai cu seamă aici, firesc e să-i mulţumeşti Providenţei pentru fiecare zi care nu te-a strivit cu desăvîrşire. Iar planurile şi perspectivele te aşteaptă într-o altă viaţă, care nu e foarte sigură nici ea.
XS
SM
MD
LG