Revoluțiile din 1989-1991 au provocat prăbușirea unor regimuri despotice bazate pe supremația fantasmelor ideologice afirmate drept adevăruri ultime, infailibile. Viziunea marxistă utopică axată pe comunitatea perfectă s-a tradus în statul polițienesc și propagandistic leninist. Regimurile de tip sovietic au generat critici din zone multiple: liberali, social-democrați, conservatori și naționaliști de varii coloraturi. Toți însă s-au opus experienței sufocante implicată de existența acestui sistem rigid, brutal și profund anchilozant. În asemenea condiții, nu putem fi surprinși de faptul ca eșecul leninismului a deschis calea afirmării unor fervente speranțe și iluzii.
Politologul lituanian Tomas Kavaliauskas a scris o analiză pătrunzătoare și captivantă a frustrărilor și spectrelor politice postcomuniste. O colecție de eseuri profunde despre valorile liberale aflate în pericol în sistemele politice postcomuniste, volumul este și o contribuție importantă la dezbaterile contemporane privind distincția dintre naționalismul liberal și cel iliberal (chiar anti-liberal) și cauzele recrudescenței populismului conservator în țări precum Slovacia, Ungaria, Polonia și România.
Într-adevăr, așa cum remarcă și Kavaliauskas, spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale nerealizate și naratiuni ale excluderii, autovictimizării și ale grandomaniei etnocentrice. Întrebarea rămâne însă: ce s-a întâmplat cu promisiunile umaniste și individualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și demagogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor într-o oligarhie cinica de afaceriști verosi? Cum a fost posibil ca politicianul maghiar Viktor Orban, la un moment dat un personaj moderat și respectabil, să se transforme într-o personalitate autoritar conservatoare în ultimii ani?
Concentrându-ne asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale, Kavaliauskas găsește răspunsuri convingătoare în zona ideilor, mentalităților, pasiunilor și pulsiunilor politice. Explorarea sensurilor libertății în politica postcomunistă este originală și filozofic persuasivă. Cartea este astfel o încântătoare etnografie politică și intelectuală, o invitație de a refuza stereotipurile și de angajare pe calea regândirii a ceea ce Ernest Gellner a numit ‘condițiile libertății’. Amintind de distincția făcută de filosoful liberal Isaiah Berlin dintre libertatea negativă și cea pozitivă, Kavaliuskas meditează asupra provocărilor enorme cu care sunt confruntate acele forțe (indivizi, partide, mișcări) care refuză colectivismul și facilitează acțiunea autonomă a ființelor umane.
Principala întrebare așadar este cum poate liberalismul să se angajeze pe o traiectorie solidă, robustă și credibilă, nu doar din perspectivă doctrinară ci și din punctul de vedere al acțiunii în societăți profund traumatizate de memoria terorii nemijlocite și insidioase. Sau în registru arendtian: cum pot fi reconciliate gândirea și acțiunea în căutarea emancipării civice? Acesta a fost sensul conceptului de liberalism al fricii teoretizat de ganditoarea politica Judith Shklar – un liberalism consolidat prin conștiința adâncă a consecințelor tragice ale privațiunii de libertate. Kavaliauskas insistă judicios asupra rolului Papei Ioan Paul al II-lea în articularea unei discurs al libertății în directă opoziție cu minciunile oficiale ale comunismului. Dar contribuția lui Ioan Paul al II-lea la rezistența împotriva contagiunii fantasmelor salvării a fost importantă și pentru denunțarea antisemitismului, un fenomen dezlănțuit în regiune, ca dușman al valorilor creștine.
Volumul de față nu este doar o analiză pasionată și erudită a unor curente politice și intelectuale, dar și un avertisment lucid împotriva triumfalismului teleologic: „Chiar dacă tranziția pașnică în Europa centrală a creat un mediu favorabil pentru construirea democrației, aș fi extrem de atent cu interpretarea acestei ‚povești de succes’” (p. 53). Democrația liberală rămâne o realitate disputată, contestată și fragilă. Noi forme de anticapitalism romantic și-au făcut apariția în ultimii ani combinând deopotrivă teme și obsesii ale extremei stânga și dreapta. În majoritatea țărilor est europene, reperul central al politicii liberal-democratice, fosta temă a triumfului liberal postcomunist, societatea civilă, pare să fie în regres. Vestea bună este că moștenirile leninismului, pentru a folosi termenul propus de politologul Ken Jowitt, sunt pe cale de dispariție. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, țările în cauză au depășit un prag intimidant de o colosală importanță. Vestea mai puțin încurajatoare este că acest spațiu geografic este încă bântuit de nevroze colective, de anxietăți și atavisme premoderne si, de fapt, anti-moderne, anti-democratice si anti-pluraliste.
Tomas Kavaliauskas, Transformations in Central Europe Between 1989 and 2012: Geopolitical, Cultural, and Socioeconomic Shifts (Lanham, MD: Lexington Books, 2012)
