Linkuri accesibilitate



Prima mea întâlnire cu poezia adevărată (autentică, ca să nu zic: marea poezie, pentru că înaintea acesteia a fost poezia populară; or, aici am în vedere poezia cultă a lumii), a survenit târziu, în anii de studenţie, la facultate ( aşa au fost timpurile!), dar cu atât mai mare, ba chiar magistral-revelator a fost impactul ei asupra fiinţei mele afective... Pe scurt: adevărata, autentica, marea poezie este, aşa cum aveam să constat mai târziu (poate fi şi o concluzie subiectivă, ca toate cele pe lume!), este de factură oarecum paremiologică, cu alte cuvinte, concentrată la maximum...
De ce?
Pentru că (şi aici vorbesc doar în numele meu propriu, dar, mai ştii? poate s-o fi întâmplând şi... altora?), pentru că poezia adevărată, autentică, poezia mare ... e destul s-o aud!, s-o citesc! o singură dată, şi momentan se imprimă în memoria profundă devenind un bun al existenţei mele ...

Acel eveniment poetic, ab initio, ca să-i zic aşa, a avut loc, mai mult decât explicabil, în mod firesc, la una din orele de literatură antică (elină, latină), pe care ni le ţinea neuitatul profesor, un adevărat artist, Boris Kriukov. Făcea parte dintre intelectualii de marcă figăriţi din marile centre de cultură ale imperiului sovietic în urma faimoasei şi de tristă amintire campanie jdanovistă şi aciuat la Chişinău, în provincia noastră ...
Parcă-l văd păşind printre rândurile de mese, la care şedeam noi, tinereii, el cu ţigara fumegând între degete (ceva ne-mai-po-me-nit! într-o instituţie de învăţământ sovietic ca aceea să-ţi permiţi asemenea libertăţi?), noi cu urechile ciulite, şi din mers recita cu o voce care venea ca şi cum de-a dreptul din... Olimp:

O, Sappho, cea cu plete ca viorelele,
Cu surâsul tău gingaş, dulce,
Ce mult aş dori să-ţi şoptesc ceva,
Dar ... ruşinea-mi stă-n cale...

Vorbea poetul îndrăgostit la nebunie Alkeu către mult prea frumoasa poetă din Lesbos.
Da, versurile mi-au parvenit în rusă.
Da, aş fi vrut să le aud în elină, dar nu făceam pe atunci decât latina.
Eu însumi le-am tradus şi mi le-am asimilat. Ca pe una din marile comori ale sufletului, alimentat din frumuseţile lumii... Pe parcursul deceniilor am adăugat atâtea perle poetice, încât aş putea să vă reţin vreme lungă, începând cu întemeietoarele versuri ale Poetului şi venind la colegii mei recent dispăruţi, care continuă să fie mereu prezenţi în inima mea...

Maria Şleahtiţchi

Maria Şleahtiţchi

Recent am avut fericita ocazie să particip la ieşirea (intrarea?) în lume a unei cărţi de excepţie semnată de poeta Maria Şleahtiţchi. Poartă un titlu laconic, simplu, dar... de-- adevăratelea... misterios.

S-a întâmplat ca tocmai în această perioadă să fiu cufundat în lectura... mai mult decât captivantă-ameţitoare! - a volumului „Originea operei de artă” de Martin Heidegger, anume eseul „La ce bun poeţi?..” ( în timpuri sărace, adaog eu, V.B.).

Pe scurt, voi cita (integral!) poemul anunţat în titlul acestor rânduri:

POEM FEMININ
varianta a
sunt cea care poartă
înlăuntru
cuibul şi oul lumii
sunt deplină

se dedică
margaretei elenei
mie
şi altor femei

varianta reflexivă
sunt un gol imens
cu centrul într-
un cuib părăsit
nu sunt deplină
nu sunt
nu sunt
nu sunt

ultima variantă
sunt cea care port
tot ce îmi dai
doamne
îţi aparţin

Aşa ceva nu am mai citit de la Holderlin încoace.
Am căzut pe gânduri.
Ba nu - care: gânduri? Am fost fascinat!
Ce e asta: poezie? Filozofie? Epifanie?
Toate acestea împreună!
Dar, ca să nu mă arăt oarecum... rigid-academic, cutez a formula o întrebare:
- Nu cumva, peste secole şi milenii, o fi răspunsul lui Sappho către ... Alkeu?!
28 ianuarie 2014

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG