Linkuri accesibilitate

Opoziţia ucraineană este gata să continue negocierile. Autorităţile ameninţă cu „starea de urgenţă”


27 ianuarie, la Kiev
27 ianuarie, la Kiev

Euromaidanul: evoluţii şi prognoze.


Principalele partide de opoziție din Ucraina au anunțat astăzi că sunt gata să continue discuțiile cu președintele țării, Viktor Ianukovici, avertizând însă că răbdarea demonstranților antiguvernamentali ar putea „ceda” în orice moment. Într-o declarație comună, liderii opoziției au spus că sunt pregătiți să negocieze „în ciuda unei încercări a autorităților de a abandona negocierile și de a declara starea de urgență”.

Tot astăzi principalele partide de opoziție s-au distanțat de cei care ocupau trei ministere din Kiev: al justiției, energiei și agriculturii. Stepan Kubiv, din partidul Iuliei Timoșenko, a spus că ocuparea ministerelor ar fi fost o provocare pusă la cale de putere, ca să justifice introducerea eventuală a stării de urgență.

Harta protestelor din Ucraina, 27 ianuarie 2014
Harta protestelor din Ucraina, 27 ianuarie 2014
După ce ministrul justiției Olena Lukaș a avertizat că va cere starea de urgență dacă protestatari nu pleacă din ministerul ei, televiziunile ucrainene i-au arătat pe ocupanții dintr-o grupare numită „Spilna sprava” („Fapta bună”) părăsind clădirea, însă cu intenția declarată de a continua blocada, în exterior.

Adresându-se reporterilor la Kiev înaintea sosirii într-o nouă vizită a comisarului european pentru extindere Stefan Fuele, ministrul de externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a spus că opțiunea introducerii stării de urgență ”nu este luată în considerare” și că speră ca legislația pe care o va adopta mâine parlamentul de la Kiev să contribuie la detensionarea situației.

Partidul Regiunilor, de guvernământ, a cerut procurorului-general al țării să ia măsuri împotriva oricăror acțiuni „anticonstituționale” ale protestatarilor care au ocupat parlamente regionale și alte clădiri administrative. Protestatarii au ocupat birouri municipale în aproximativ 10 regiuni din vestul țării.

Incidente violente mai izolate se înregistrează și în regiunea de est a țării, care în general ține partea guvernului și simpatizează cu Rusia.

Potrivit Interfax, astăzi, la Krivoi Rog, în regiunea Dniepropetrovsk, doi indivizi au aruncat sticle incendiare în clădirea care găzduiește consiliul municipal, rănind un polițist și provocând unele pagube materiale. Agresorii au fost arestați, iar cele trei partide principale de opoziție s-au distanțat de gestul lor.

Ciocnirile violente din Ucraina iau amploare și în estul țării
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

În declarații separate Patriarhul Kirill al Rusiei și mitropolitul Pavel din Belarus și-au exprimat astăzi îngrijorarea față de evenimentele din Ucraina, urându-le ucrainenilor pace și reconciliere. Într-un interviu acordat agenției Interfax, un apel similar a făcut șeful comisiei de politică externă din parlamentului Kazahstanului, Maulen Așimbaiev.

Despre situația din Ucraina, țară candidată la aderarea la NATO, a vorbit astăzi la Bruxelles secretarul-general al alianței, Anders Fogh Rasmussen:

„Am urmărit cu mare îngrijorare evoluțiile dramatice din Ucraina. Condamn cu putere violențele pe care le-am văzut. Subliniez că guvernul are răspunderea ultimă pentru detensionarea crizei și protejarea demonstranților pașnici. Îndemn toate părțile să evite escaladarea tensiunilor și violențele și să conlucreze pentru găsirea unei soluții bazate pe dialog pentru că o Ucraina suverană, independentă și stabilă, devotată ferm democrației și domniei legii este crucială pentru securitatea euro-atlantică”, a spus Anders Fogh Rasmussen.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG