Linkuri accesibilitate

„Politica românească a ajuns pe mâinile unor indivizi care dau foc lumii ca să scape de pușcărie” (M. Cărtărescu/Hotnews.ro)


Noul Raport de monitorizare și verificare asupra justiției (România liberă).



Noul Raport de monitorizare si verificare asupra justitiei din România, adoptat astazi de Comisia Europeana, este mai bun decat cel de anul trecut, pentru ca au fost eliminate recomandările referitoare la statul de drept, sustine ministrul justitiei, Robert Cazanciuc. Declaratia a fost facuta agentiei Agerpres.

In editia de azi a ziarului România liberă, Cristian Campeanu ajunge insa la alte concluzii, intr-o analiza a proiectului concluziilor la raport, si care a fost lasat, ca intotdeauna, sa ajunga la presa inainte de forma finala adoptata de Comisia Europeana. Campeanu considera ca este pentru prima oară de la aderarea României când Comisia Europeana remarcă absenţa consensului privind urmărirea obiectivelor trasate de mecanismul MCV şi pune la îndoială „profunzimea angajamentului privind combaterea corupţiei şi promovării unei justiţii independente“. „Cu excepţia raportului din vara anului 2012, [este] cel mai grav avertisment dat de Bruxelles României”, sustine analistul politic. Dupa intalnirea avuta recent cu presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, presedintele Traian Basescu a declarat - iar Cristian Campeanu reaminteste acest lucru - ca a solicitat ca raportul MCV să constate totusi că „instituţiile au rezistat” atacurilor la care au fost supuse din 2012 încoace. „Raportul constată, într-adevăr, această realitate, dar conţine avertismente foarte serioase”, se mai arata in România liberâ.

Tot astazi, site-ul ziare.com a pus in circulatie declaratia eurparlamentarului german Markus Ferber, care a apreciat ca situatia României vine din faptul ca a aderat prea devreme la Uniunea Europeana. Acest lucru a fost posibil pentru ca fostul cancelar german Gerhard Schröder a apucat sa formuleze contractul de aderare pentru România si Bulgaria, dupa care procedurile s-au declansat si au curs de la sine. „N-am mai intalnit o astfel de formulare contractuala aventuroasa. Intregul contract de aderare a fost prost conceput", a adaugat liderul Uniunii Crestin Sociale din Germania, citat de ziare.com.

”Cu siguranţă, dacă textul «Declaraţiei de Independenţă» a Statelor Unite era publicat astăzi, el ar fi fost denunţat ca un text «aservit», destinat să slujească «dictaturii» şi justiţiei «înfeudate» ei”, scrie pe contributors.ro, Ioan Stanomir. El traduce aceasta remarca in termenii situatiei politice din România: „În anul de graţie 2014, tot ceea ce contravine punctului de vedere monolitic al puterii actuale devine, invariabil, (in opinia puterii) o formă de trădare de ţară”.

Cateva texte aparute in ultimele zile deplangeau retragerea din arena dezbaterii publice a unor intelectuali de calibru, precum Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici sau Mircea Cartarescu. Acesta din urma isi spune parerea intr-un interviu publicat de Hotnews, si care este prilejuit de decernarea unui important premiu literar in Spania. „Nimeni nu a «ales» să stea deoparte, spune scriitorul premiat. Intelectualii au fost îndepărtați brutal, începând cu iulie 2012, din viața publică. [...] Un intelectual poate infrunta la nevoie glontele, dar nu-i poti cere sa accepte, oricare-ar fi cauza, sa fie scufundat, zi de zi si ceas de ceas, intr-o cisterna de excremente [...] Politica româneasca a ajuns pe mâinile unor indivizi care dau foc lumii ca să scape de pușcărie”.
XS
SM
MD
LG