Linkuri accesibilitate

La Montreux încep convorbirile preliminare de pace în conflictul sirian


Negociatorii guvernului sirian și ai opoziției moderate sprijinite de Occident au sosit în orașul elvețian Montreux pentru a începe astăzi convorbirile preliminare de pace. Este pentru prima dată când reprezentanții opoziției și ai președintelui Bashar Al-Assad se așează la masa negocierilor de la izbucnirea conflictului armat din Siria cu aproape trei ani în urmă.
La convorbirile numite Geneva II, care se vor muta la Geneva vineri, participă delegați din alte aproximativ 40 de țări, inclusiv din Rusia și Statele Unite. Un aliat al regimului sirian, Iranul, a anticipat marți că negocierile vor eșua. Declarația a fost făcută după ce secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a retras invitația adresată Iranului de a participa la negocieri.
XS
SM
MD
LG