In urmă cu câteva luni, relațiile Turciei cu Uniunea Europeană se aflau la zenit. In noiembrie a fost redeschis un nou capitol al negocierilor, care fuseseră înghețate vreme de trei ani, iar în decembrie a fost semnat un tratat de readmitere a persoanelor expulzate.
In decembrie, însă, poziția premierului Recep Tayyip Erdogan s-a fragilizat brusc în momentul deschiderii unei vaste anchete anticorupție. Procurorii au arestat 20 de înalți oficiali, printre care și fiii a doi miniștri, care au fost forțați să demisioneze.
Mai multe mărturii îl vizează pe Erdogan personal, care a surprins neplăcut la Bruxelles atacând justiția și procurorii și vorbind de un complot îndreptat împotriva lui. In acest context, e ironic faptul că Erdogan ar dori să deschidă curând capitolul justiției din negocierile cu UE.
Turcia a semnat un acord de asociere cu UE, cum e cel pe care l-a parafat Moldova, încă din 1963. Jumătate de secol mai târziu, și în ciuda faptului că negocierile directe, pe capitole, au început încă din 2005, nu au fost deschise pentru negogieri decât 13 capitole din 35 și nu a fost închis decât unul singur : știința și cercetarea.
Relațiile Turciei cu UE se răciseră considerabil în ultimul an, în urma reprimării violente de către regimul lui Erdogan a manifestațiilor din Istanbul din primăvara trecută. La fel, discursul politic al premierului turc a devenit în ultima vreme tot mai naționalist și anti-occidental, mulți oficiali turci declarând chiar că Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa.
La fel, oficialii turci se plâng că negocierile sînt doar un joc de fațadă și că în realitate UE nu caută decât o amânare nesfârșită, nedorind să primească peste 70 de milioane de musulmani. Atît Angela Merkel, cât si fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, au sugerat în repetate rînduri că Turcia ar trebui să se mulțumească cu un statut special vizavi de Europa, în loc să caute să devină membru plin.
In același timp, nici atitudinea Turciei nu e lipsită de paradoxuri și ambiguități. Astfel, Turcia refuză orice contact cu Ciprul, inclusiv economic, neluând în seamă paradoxul care constă în a refuza să recunoști existența unui membru al clubului din care vrei să faci parte.
