Linkuri accesibilitate



Logica răzbaielor civile e extrem de redusă, pentru că se desfăşoară într-o lume foarte redusă. În această lume nu au apărut nici economia, nici educaţia, nici binele comun. Cu alte cuvinte, războaiele civile au loc în lumi extrem de comprimate, care n-au ajuns să descopere valorile supraindividuale sau în lumi întoarse din drum spre locul pe care din care au fost silite să plece.

Aşa se face că Iugoslavia „modernă” a dat în anii 1990 un festival de războaie civile: modernizarea a fost aparentă şi triburile au revenit, cu prima ocazie, la locul în care s-au simţit cel mai bine. În aparenţă, aceste societăţi şi-au cîştigat suveranitatea naţională. În realitate, au revenit la un naţionalism extrem, definit de sînge şi mereu gata să le asigure infirmităţile în faţa lumii moderne. Asta nu înseamnă că Iugoslavia trebuia să supravieţuiască. Înseamnă, în schimb, că naşterea Iugoslaviei a fost, ca şi decesul ei, un eşec pentru toţi cei implicaţi. Cu alte cuvinte, nu pariaţi pe normalizarea rapidă a statelor care se nasc după modelul Iugoslavia 1990.

Alternativa e cît se poate de vizbilă şi respectabilă. Foste state ale Uniunii Sovietice au reuşit să scape în condiţii aproape lipsite de violenţă. La fel a fost pe timpul separaţiei amicale a Cehiei şi Slovaciei. Republicile Baltice sînt un exemplu foarte bun. Explicaţia nu ţine de întîmplare, ci de nivelul de evoluţie net superior. Pînă la urmă se poate spune exact ce evită toată lumea să spună: balticii, cehii şi slovacii sînt societăţi mai civilizate. De ce? Pentru că au incorporat de mult valori etice şi economice supratribale.

Siria, unde diferenţele sînt minime şi nimeni nu e mai blînd sau mai crud decît celălalt, războiul civil era dinainte comandat. Etnic şi religios, Siria se compune sau, mai degrabă, se descompune în zeci de triburi, grupuri şi facţiuni. Singura împrejurare care a ţinut împreună acest acvariu divers a fost forţa brutală administrată de familia Assad. Singura împrejurare care va readuce liniştea într-unul sau mai multe acvarii mai mici va fi forţa brutală a altui sau a altor clanuri. Singura excepţie de la regulă ar fi intervenţia la fel de brutală a unei mari puteri străine. Cum nimeni nu mai are nervii şi opinia publică în stare să rabde o asmenea intervenţie, Siria e pe masa de disecţie. Imposibilitatea unei intervenţii din afară nu face decît să încurajeze brutalitatea forţelor interne care încearcă să se anihileze reciproc prin cele mai oribile mijloace, de la gaze chimice la scosul ochilor.

Lucrurile se vor sfîrşi după mulţi munţi de cadavre. La ce bun? Un singur lucru ar fi de învăţat: realitatea. Naivitatea diplomaţilor şi a guvernelor care insistă asupra soluţiilor de seminar vine tocmai din necunoaştere. Sigur, istoria nu e o şcoală curată, dar ea trebuie asumată. E, de pildă, trist să constaţi că administraţia Obama a decretat, pur şi simplu, că umanitatea nu mai trăieşte în regim istoric. Însă interdiţia nu salvează şi nu rezolvă nimic. Legile primare ale vieţii umane nu s-au schimbat peste tot şi nici prea mult. Asta ar trebui să fie cunoscut, dincolo de modele ideologice, mai ales în Statele Unite, o ţară care s-a născut, totuşi, dintr-un război civil. Societatea civilă e un deziderat impecabil. Războaiele civile sînt o realitate istorică de neignorat. În fond, şi într-un caz şi în celălalt, cuvîntul „civil” e cheia. Atît idealul (societatea), cît şi coşmarul (războiul) au loc acasă, între vecini, în cartier şi în aceeaşi familie. Iar asta le dă caracterul extrem.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG