Linkuri accesibilitate

Kiev: proteste sau negocieri?


O protestatară la Kiev în faţa trupelor speciale ale poliţiei
O protestatară la Kiev în faţa trupelor speciale ale poliţiei

În capitala Ucrainei au continuat ciocniri sporadice între manifestanţi şi poliţie, iar lideri ai opoziţiei avertizează că negocierile propuse de preşedintele Ianukovici ar putea veni prea târziu.


Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat că situaţia din Ucraina „riscă să iasă de sub control”. Totodată, el a acuzat opoziţia ucraineană, dar şi ţările din Uniunea Europeană că prin declaraţiile lor nu fac decât să adâncească tensiunile sociale. Vorbind la o conferinţă de presă la Moscova, Lavrov i-a atacat şi pe protestatarii de pe Maidan, afirmând că modul cum s-au comportat în ultimele două zile este inacceptabil, după orice standard european.

Între timp, la Kiev au continuat ciocniri sporadice între manifestanţi şi poliţie, iar unul din liderii opoziţiei, Iuri Luţenko, a avertizat că negocierile cu opoziţia, propuse de preşedintele Victor Ianukovici, ar putea veni prea târziu.

Ciocniri intense la Kiev între protestatari și forțele speciale guvernamentale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:23 0:00

În opinia sa, s-ar putea întâmpla ca majoritatea protestatarilor să fie prea frustraţi de faptul că au început să protesteze din noiembrie, fără să obţină o reacţie de la autorităţi. Manifestaţiile au fost provocate, la sfârşitul lui noiembrie, de decizia bruscă a regimului Ianukovici de a nu mai semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Comisarul ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay a apelat pe de altă parte la autorităţile ucrainene să suspende aplicarea noilor legi care limitează drastic dreptul de a demonstra, libertatea de expresie şi „libertatea societăţii civile de a activa liber”. Legile, adoptate joi în parlamentul de la Kiev au fost publicate astăzi în Monitorul oficial şi intră în vigoare la miezul nopţii.

Iar la Praga, preşedintele posturilor de radio Europa Liberă/Libertatea, Kevin Klose, şi preşedintele structurii federale care coordonează transmisiunile americane spre străinătate (BBG), Jeff Shell, au condamnat drept inacceptabilă agresarea, luni, la Kiev, a doi reporteri ai Europei Libere, redacţia ucraineana.

Dimitri Barkar şi Ihor Iskhakov relatau de la protestele violente din piaţa centrală a Kievului când au fost reţinuţi de poliţie, iar în detenţia poliţiei, maltrataţi grav.

Doi jurnalişti de la serviciul ucrainean al RFE/RL au fost maltrataţi de poliţie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:19 0:00

Până acum, informează Institutul pentru Mass Media de la Kiev, în jur de 35 de jurnalişti au fost răniţi la Kiev, în cursul ciocnirilor dintre poliţie şi manifestanţi. Majoritatea au suferit leziuni la ochi şi cap.

Kiev: Trupele „Berkut” deschid focul împotriva protestatarilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:08 0:00

Potrivit organizaţiei internaţionale Reporteri fără Frontiere, 14 susţin că au fost loviţi deliberat de poliţie.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG