Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Mai mulţi membri ai guvernului, eventual si ai Parlamentului, sunt aşteptaţi la Comrat pentru a discuta o serie de problem legate de viitorul regiunii găgăuze. Premierul Iurie Leancă preciza vineri că vor fi discutate probleme de ordin economic, legate de infrastructură, probleme sociale, juridice, vor fi analizate punctele în care Constituția şi principiile autonomiei nu coincid. Miercuri, rezultatele acestor discuţii punctuale vor fi analizate tot la Comrat, unde însă vor merge premierul Iurie Leancă şi preşedintele Parlementului, Igor Corman. Pentru moment, Autonomia Găgăuză este decisă să organizeze pe 2 februarie doua referendumuri, declarate ilegale de Chișinău, legate de orientarea spre Europa a Republicii Moldova şi de limitele autonomiei.

Începe sesiunea speciala de doua zile a Parlamentului, convocata la cererea Partidului Comunistilor, care vrea sa fie dezbatuta situatia mass-media din tara. Dezbaterea este provocata de decizia unor distribuitori de programe pe cablu de a scoate trei posturi de televiziune din oferta: RTR Moldova, Accente TV si Jurnal TV. Intre timp, distribuitorii au revenit in parte asupra acestei decizii.

La cererea comunistilor, in Parlament vor fi audiati preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi, Procurorului General, Corneliu Gurin, şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan. Totodată, parlamentarii PCRM au cerut invitarea la şedinţă a reprezentanţilor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova şi a reprezentanţilor societăţii civile.

La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la care, desigur, se va discuta situaţia tensionată din Ucraina, relaţiile cu Rusia, Iranul şi Afganistanul.

Comisia pentru politica externă din Parlamentul European va analiza progresele făcute de Bosnia, Macedonia si Muntenegru, în eforturile de a fi invitate să adere la Uniunea Europeană.

Astăzi întră în vigoare deciziile Uniunii Europene de a uşura unele din sancţiunile impuse Iranului, bănuit că programul său nuclear ar avea şi o componentă militară. Concomitent intră în vigoare decizia Iranului de a îngheţa temporar procesul de îmbogăţire a uraniului.

Organizaţia Internaţională a Muncii prezintă raportul care analizează tendinţele pe piaţa muncii în 2014.
XS
SM
MD
LG