Linkuri accesibilitate

Ce șanse sunt ca plafonarea taxelor locale să fie anulată


Deputați din comisia parlamentară pentru administraţie publică de la Chișinău s-au întâlnit cu câteva zeci de primari nemulțumiți de legea care stabilește un nivel maxim pentru 12 taxe percepute de autoritățile locale de la firme.



Deputații prezenți la întâlnirea cu primarii le-au promis primarilor că vor reveni asupra acestei chestiuni. Dar nu toate fracțiunile parlamentare și-au trimis reprezentanții la dezbateri. Alla Ceapai s-a interesat de ce și ce șanse sunt ca plafonarea taxelor locale să fie anulată.

La consultările, sau audierile, cum le-a anunțat un comunicat de presă difuzat de fracțiunea parlamentară a comuniștilor au participat doar doi deputaţi, comunistul Eduard Muşuc, preşedintele comisiei administraţie publică şi liberalul Valeriu Munteanu, membru al aceleaşi comisii şi unul dintre semnatarii sesizării depuse la Curtea Constituționala în care este pusă la îndoială constituţionalitatea plafonării taxelor locale impuse autorităților locale de legislativ fără acordul acestora.

Cei doi deputaţi, care de altfel nu au susţinut în parlament această lege, propusă de socialişti şi votată cu majoritatea voturilor partidelor coaliţiei de guvernare, au dat asigurări că legiuitorii vor reveni asupra acestei decizii.

Aleşii locali care au inițiat consultările de vineri, şi-au exprimat convingerea că Parlamentul va anula această lege. În opinia lor decizia legiuitorilor adoptată în fugă, fără consimțământul primarilor şi consilierilor locali, defavorizează nu doar autorităţile locale, care vor rata venituri de sute de milioane de lei, dar şi agenţii economici mici şi mijlocii. Primarul de Cimişlia Gheorghe Răileanu:

„Nu ştiu din ce considerente a fost votată această lege, probabil a fost un lobby.”

Şi primarul de Capaclia Alexei Busuioc:

„Rechinii s-au înţeles. Au business acolo. „Noi vă punem vouă 7 mii de lei plafonul.” Şi acest lucru într-un an electoral are loc. „Voi când vine ceasul X trebuie să veniţi cu bănuţul cash pentru campania electorală” În acest fel ei cred că şi lupul e sătul şi oaia e întreagă.”

Reprezentanţii primăriilor din municipiile Bălţi, Chişinău şi din oraşul Edineți şi-au exprimat părerea că legiuitorii ar proteja în special interesele agenţilor economici din domeniul jocurilor de noroc, întrucât de le aceştia vor avea cele mai mari venituri ratate, bunăoară în Chişinău e vorba de 25 milioane de lei.

De aceeaşi părere sunt şi deputaţii comunişti care la o conferinţă de presă au cerut demisia preşedintelui comisiei economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă, sugerând că liberal democraţii ar fi promovat această decizie în mod netransparent şi că au boicotat astăzi audierile cu primarii. Comuniştii au solicitat convocarea de urgenţă a parlamentului pentru a vota un proiect de lege, depus astăzi, care presupune anularea deciziei de plafonare a taxelor locale. Deputatul comunist Eduard Muşuc:

„Acest proiect de lege prevede revenirea la normalitate, la situaţia de până la decembrie când majoritatea parlamentară a adoptat aceste plafonări pentru taxele locale.”

Solicitat să comenteze situaţia, liberal democratul Veaceslav Ioniţă a spus că atât comuniştii, cât şi primarii isterizează acest subiect. Deputatul recunoaşte că decizia de a reveni la plafonarea taxelor locale, la care s-a renunţat în 2011, nu a fost tocmai inspirată. Ioniţa a spus că la moment sunt consultaţi atât primarii, cât şi Ministerul Finanţelor şi Inspectoratul Fiscal pentru găsirea unei soluţii optime:

„Nu este o soluţie nici plafonarea, dar nici ambiguitatea legislativă care era şi care permitea abuzuri. Trebuie de îmbunătățit cadrul legal. Noi încercăm să vedem cum poate fi dezvoltat cadrul legal pentru ca reglementarea să fie suficientă, însă să nu afectăm autonomia locală.”

Reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale (CALM) au spus astăzi că admit totuși motivarea invocata de parlamentari că unii primari ar fi extrem de zeloși la perceperea de taxe de la agenţii economici, prin urmare ar fi deschişi să caute împreună cu autorităţile centrale soluţii pentru a elimina orice fel de abuzuri, însă nu în detrimentul primarilor chibzuiți şi oneşti. Dar CALM optează fără echivoc pentru anularea legii de plafonare a taxelor locale.
Previous Next

XS
SM
MD
LG