Linkuri accesibilitate

Suma de 600 de lei plus un supliment de 100 de lei e o expresie a corectitudinii şi dreptăţii?


Am discutat, în perioada sărbătorilor, cu un omulean de circa 65 de ani. Omuleanul era foarte supărat pe statul moldovenesc. Şi iată de ce.

În primul rînd, el era foarte nemulţumit de pensia sa de 1300 de lei.

„Cum vrei să trăiesc cu această pensie, domnule?!” m-a întrebat el, privindu-mă reprobator de parcă eu eram cel care îi dădea pensia asta.

N-am ştiut cum să-l îmbărbătez.

În al doilea rînd, omuleanul era foarte supărat pe faptul că un vecin de-al lui, care a fost vreo două decenii gastarbeiter în Rusia, primeşte pensie de la statul moldovenesc. Deşi pensia vecinului era mai mică, vreo 600 de lei, omuleanul considera ca acel vecin nu o merită din simplul motiv că nu prea a contribuit la Fondul Social. Iar şi mai ofensator era pentru omuleanul nostru amănuntul că fostul gasterbeiter primea şi un supliment pentru pensia lui mică.

„De ce statul le dă suplimente de pensie acestor indivizi care au făcut bani cu toptanul în străinătate şi care au neglijat ani de zile Fondul Social?” m-a întrebat omuleanul, pironindu-mă cu privirea de parcă eu eram creatorul acestei stări de fapt.

„Păi, sunt şi ei cetăţeni ai Moldovei…” am îngăimat.

„O fi… dar sunt niţel altfel dacă au lucrat în altă parte. Şi nu uita că ei sunt mai prosperi ca mine. Iar grav de-a binelea e că statul va încerca pesemne să le majoreze pensiile într-atît, încît ele să nu se prea deosebească de a mea…” a spus cu năduf omuleanul.

Mărturisesc din capul locului că nu-i împărtăşesc întru totul punctul de vedere. Dar, se pare, o mică problemă există cu privire la pensiile şi suplimentele de pensie ale foştilor gastarbeiteri. Da, mulţi gastarbeiteri nu mai revin în ţară şi problema se rezolvă de la sine, dar sunt şi unii care se întorc. Aceştia ce pensie trebuie să aibă? Că nu vor avea pensia de 10 mii de lei a unor judecători e limpede. E clar că nici pensia ridicolă de 1300 de lei a omuleanului supărat nu o vor avea. Dar suma de 600 de lei plus un supliment de 100 de lei e o expresie a corectitudinii şi dreptăţii?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG