Linkuri accesibilitate



Rectific: confruntarea cu băieţii de la Planetariu (aşa li se zicea celor cu ochi albaştri, pentru că sediul lor se afla alături de o biserică transformată pe atunci în... Planetariu) s-a produs cam la vreo lună după întoarcerea mea la Chişinău. Nu mai târziu. Şi anume la Casa... Învăţământului Politic!

Individul ce mă tot suna la telefon (activam în cadrul redacţiei revistei literare „Nistru”, în funcţia de redactor-şef adjunct) mi-a fixat întâlnirea, vorbindu-mi cu o voce mai mult decât onctuoasă, într-unul din birourile acelei Case. Erau doar o masă şi două scaune într-un spaţiu absolut gol, aşa că întrebările tipului, dar şi răspunsurile mele au răsunat ca într-un veritabil... pustiu.

„Care este atitudinea?... cum s-au comportat?” ş.a.m.d. „Cine?” întreb eu.” Ei... Ei, românii !” - „Bine... Normal...” răspund, utilizând un termen din limbajul de lemn al limbii oficiale de atunci, or, dialogul s-a desfăşurat, bineînţeles, în rusă. „Da, da, cu dumneata, dar... ce atitudine au românii faţâ de... Uniunea Sovietică, faţă de... ?”... „Normal, îi dau eu înainte: nu am observat nimic care să...” La care interlocutorul meu concretizează şi mai pronunţat întrebarea: „Faţă de RUŞI! Atitudinea lor faţă de RUŞI?!” Aici chiar am făcut ochi mari de mirare, luat absolut pe nepregătite, dar cum eram destul de păţit în asemenea chestii şi, ajutat de eterna mea prezenţă de spirit, îi resping atacul de-o manieră solomonică: „Aflat la hotel, am deschis televizorul şi... tocmai rula un film sovietic despre război...” – „???”

Băiatul cu ochii albaştri din faţa mea se aştepta să pescuiască cine ştie ce informaţie ultrapreţioasă privind relaţiile mai mult decât tensionate la acel timp dintre URSS şi RSR, când colo, eu îi servesc în finală: „Iar filmul, tot, vorbea în... ruseşte!” Nu ştiu ce s-o fi produs în căpăţîna mierosului individ, dar şi-a pierdut pe loc elanul...

Desigur, filmul era subtitrat în română, dar de vorbit într-adevăr vorbea în ruseşte, ceea ce m-a scârbit rău, auzind şi acolo, la Bucureşti, acea limbă de care mi se străpeziseră cu totul dinţii la noi, acasă... Ha-ha! Aşa dialog!

Următoarea întâlnire cu Mircea Iorgulescu a avut loc spre sfârşitul anului, dar despre aceasta voi relata nu înainte de a reproduce cea de-a doua scrisoare primită de la el. Iat-o:

„Iubite domnule Beşleagă,
Deşi după scrisoarea Dumneavoastră din mai corespondenţa noastră s-a întrerupt - din cauza mea, fiindcă am avut o vară pe cât de plăcută cu evenimente profesionale (mi-a apărut o carte, am primit premiul Uniunii Scriitorilor), pe atât de grea şi de frământată ca viaţă personală (am intrat, cum zice undeva Marin Preda, într-o lungă criză, a cărei consecinţă a fost, în primul rând, o aproape totală imposibilitate de lucru) - n-am uitat nici de sprijinul pe care vi l-am făgăduit.
Am, la mine, cartea lui Dan Horia Mazilu despre soroc (inclusiv la Miron Costin); sânt pe cale de a achiziţiona cronica lui Nicolae Costin; am câteva studii de istorie despre epocă. Nu am expediat fiindcă, iată surpriza, în jur de data de 1 decembrie este foarte posibil să trec prin Chişinău! Este vorba să merg la Moscova, în schimb interredacţional cu „Literaturnaia gazeta”; eu am cerut ca de acolo să merg la Odesa şi Chişinău, întrucât de ambele dăţi când am mai fost în U.R.S.S., am vizitat, de fiecare dată, Moscova şi Leningradul. În caz că nu se va putea, că mi se va face un alt program, voi trece oricum, fiindcă voi călători cu trenul. Nu ştiu, deocamdată, nici dacă plec cu siguranţă, nici data precisă. Mai este însă timp (lucrul la acte a început) şi aş vrea să ştiu dacă aş putea da - şi unde şi la ce oră - un telefon prin care să anunţ când anume trece trenul prin Chişinău. Deci, rugămintea mea este să-mi daţi un număr de telefon. Apoi, dacă este posibil, să se vorbească şi la Moscova pentru a mi se face programul de vizită în oraşul Dumneavoastră.
Cu dragoste,
Mircea Iorgulescu
5 noiembrie 1979, Bucureşti ".

P.S. La acea aşa zisă întrevedere cu individul de la... Planetariu am avut curajul (în limbajul lor: tupeul) să-i reproşez următoarele: „De ce aţi pus pe urmele mele pe acel tip, care săptămâni la rând se ţinea coadă de mine?”, la care dânsul a parat prin următoarea replică destul de... ambiguă: „Acela nu era de la... noi. O fi fost vreunul de la... vamă”... Pe dracu, de la vamă! Se va vedea de unde apăreau sticleţii când voi relata despre întâlnirea cu Mircea la gară...
XS
SM
MD
LG