Linkuri accesibilitate

Opoziția ucraineană pledează pentru sancțiuni occidentale împotriva liderilor de la Kiev


Duminică la Kiev.

Duminică la Kiev.

„Avem o solicitare cheie către partenerii noștri occidentali. A venit vremea să se treacă la acțiune.”



Zeci de mii de ucraineni au participat la o nouă duminică de proteste în masă la Kiev, după sezonul sărbătorilor de iarnă. Demonstranții adunați duminică în centrul capitalei ucrainene au fost înfuriați de brutalitatea poliției care l-a bătut pe un lider al opoziției, Iuri Luțenko.

Iuri Luțenko, fost ministru de interne în vârstă de 49 de ani, rămâne la Fostul ministru de interne molestat de forțele de ordine la Kiev

Fostul ministru de interne molestat de forțele de ordine la Kiev

spital, dar nu se mai află în secția de reanimare. Luțenko a fost bătut în noaptea de vineri spre sâmbătă în fața unui tribunal de la Kiev, când poliția a dispersat un protest împotriva unei decizii de judecată de a condamna la șase ani de închisoare trei bărbați, acuzați că ar fi încercat să arunce în aer un monument al lui Lenin, în 2011.

Duminică, un alt lider al opoziției ucrainene, Vitali Kliciko le-a spus zecilor de mii de demonstranți la Kiev că brutalitatea poliției este un motiv în plus pentru a-l răsturna pe președintele Viktor Ianukovici: „Astăzi, autoritățile folosesc poliția drept armă, închizând gura oamenilor cu bastonul. Nu dorim să trăim în asemenea condiții. Vom lupta pentru schimbare. Sunt sigur că și aceste diviziuni între poliție și public trebuie eliminate, iar legea trebuie să prevaleze”.


Protestele de la Kiev au început în luna noiembrie, când președintele Viktor Ianukovici a renunțat la semnarea Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană în schimbul relației mai strânse cu Rusia. În piața centrală de la Kiev se află mereu câteva sute de protestatari în corturi, iar duminica au loc demonstrații ample.

Liderul partidului de opoziție Batkivshchyna, Arseni Iațeniuk

Liderul partidului de opoziție Batkivshchyna, Arseni Iațeniuk

Deputatul Arseni Iațeniuk a anunțat trimiterea unui emisar al opoziției ucrainene la Washington pentru a lua parte la audieri în Senatul american despre sancționarea guvernului Ucrainei: „Avem o solicitare cheie către partenerii noștri occidentali. A venit vremea să se treacă la acțiune. Timpul discuțiilor a trecut. Primul care trebuie sancționat este ministrul de interne, Zaharcenko și întreaga bandă care a ordonat să fie bătuți oamenii. Acesta este mesajul nostru către Occident”.

Comitetul pentru relații externe al Senatului Statelor Unite va organiza miercuri, 15 ianuarie noi audieri pe tema Ucrainei. Săptămâna trecută, Senatul american a aprobat deja o rezoluție fără efecte juridice în care a cerut președintelui și Congresului să examineze introducerea sancțiunilor, inclusiv interdicțiilor de viză și înghețării conturilor oficialilor ucraineni care au autorizat violența împotriva protestatarilor.

Liderii demonstrațiilor de la Kiev au difuzat o declarație luna trecută în adresa Uniunii Europene pentru a lua măsuri asemănătoare împotriva președintelui Ianukovici și membrilor familiei acestuia.

Demonstrațiile antiguvernamentale care au adus la un moment dat până la 800 de mii de oameni în Piața Independenței din capitala ucraineană au scăzut în intensitate în timpul sărbătorilor de iarnă. Dar au fost reaprinse de brutalitatea poliției de săptămâna trecută.
XS
SM
MD
LG