Linkuri accesibilitate



De sărbători am vrut să venim acasă, în Moldova, iar planurile le-am făcut încă în luna septembrie anul trecut, cînd am cumpărat bilete de avion la un preț mai avantajos. La momentul procurării nu am atras prea mult atenția la faptul că traseul zborului inapoi spre America este prin Montreal, ca după aceea să aflăm că avem nevoie de viza de tranzit pentru Canada - chiar dacă șederea noastră pe aeroportul din Montreal nu urma să fie mai lungă de cîteva ore. Atunci am zis că avem destul timp să aplicăm la viză, dar tocmai această convingere ne-a jucat festa.

Lucrul care m-a nemulțumit cel mai mult în acest proces de obținere a vizei a fost că după ce am aplicat online și am pus la dispoziție documentele cerute a mai trebuit să mergem conform procedurii și la New York ca să lăsăm pașapoartele unei firme angajate de consulatul canadian. Acolo, chiar dacă pe pagina de internet a consulatului canadian se spune că obținerea vizei de tranzit costă zero dolari, a trebuit să le plătim o taxă de aproape 40 dolari americani fiecare.

Ne-au mai întrebat dacă dorim să ne trimită paşapoartele prin poşta - propunere pe care am refuzat-o în mod categoric. După ce ne-au anunţat că vizele sunt gata, am decis să mergem după paşapoarte, dar între timp compania dată fusese absolvită de atribuţiile anterioare, iar paşapoartele fusese transmise consulatului canadian, care, fără a ne cere consimțămîntul, le trimite prin poştă folosind adresa „curentă”, care și era cea curentă la momentul aplicarii, dar întrucît atunci știam că urmează să ne schimbăm apartamentul am scris la secțiunea „mailing address” - adresa noului apartament, pe care consulatul canadian așa și nu a mai folosit-o.

Pachetul cu pașapoarte nu a ajuns la destinație și a fost trimis, potrivit companiei poștale, înapoi la consulat; sunt aproape trei săptămîni de atunci și nu avem vești pe unde s-ar afla. Aceasta a dus la pierderea biletului de avion, dar se pare și a pașapoartelor. Am mers pînă și la depozitul de procesare din Teterboro, unde fusese scanat ultima dată, conform informaţiei pe care o deţinem, iar acolo un domn, după ce a avut binevoinţa să vadă dacă poate găsi ceva, ne-a încurajat să perfectăm mai degrabă alte acte, pentru că aceasta la sigur ne va lua mai puţin timp.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG