Linkuri accesibilitate

Nicolae Juravschi: „sportul nu este numai medalia, este și imagine, promovarea R. Moldova pe arena internațională”


Un interviu cu președintele CNO despre pregătirile echipei moldovene participante la Jocurile Olimpice de Iarnă.



Republica Moldova va trimite la Jocurile Olimpice de la Soci cel puțin cinci sportivi, inclusiv cetățeni străini, care vor concura la două probe de schi și la proba de sanie. Cel mai bun rezultat de până acum al sportivilor moldoveni la Jocurile Olimpice de iarnă a fost obținut de Natalia Levcenkova, care a ocupat locul opt în cursa de 15 km individual la biatlon, la Torino din 2006. Despre pregătirile sportivilor moldoveni de competiția de la Soci, corespondenta noastră Tamara Grejdeanu a discutat cu președintele Comitetului Național Olimpic, deputatul liberal-democrat, Nicolae Juravschi:

Nicolae Juravschi: „Intenționăm să evoluăm cu cinci sportivi, doi vor evolua la schi alpin, unul la sanie și doi la schi fond. E clar că acum suntem la ultima etapă de calificări. În principiu, deja trei calificări sunt, ceilalți doi trebuie să le confirme. Deja am evoluat la cinci ediții a jocurilor olimpice de iarnă iar cel mai bun rezultat l-am avut în 2006, în Torino, când Levcenkova a fost pe locul opt. Acum suntem cu doi sportivi din Republica Moldova, avem un italian și un austriac care vor evolua la schi alpin, și Bogdan Macovei din România. El a evoluat pentru Republica Moldova deja la patru ediții.”

Europa Liberă: Sportivii care vor concura la proba de schi alpin, cum s-au antrenat, unde au petrecut antrenamentele?

Nicolae Juravschi: „E clar că acești sportivi, și-au dat acordul să evolueze pentru Republica Moldova, un sportiv din Italia și unul din Austria. Clar că noi nu dispunem de condiții pentru pregătirile la probele de iarnă, în plus, și partea financiară este mai modestă. Și din start am pus problema că pentru costurile și necesitățile de pregătire a unui sportiv la schi alpin este foarte costisitor pentru noi. Înțelegerea a fost în felul următor, ei își vor găsi agenții economici care îi vor sponsoriza. Petru noi, este necesar ca să-i delegăm în competițiile principale, cum ar fi jocurile olimpice. Deci, ei se pregătesc la ei în Austria și în Italia, au condiții adecvate și evoluează la cupele mondiale, la cupele europene pentru a-și reconfirma calificarea lor, că sunt sportivi demni de a evolua la jocurile olimpice.”

Europa Liberă: Practic ei evoluează pentru Republica Moldova, dar statul R. Moldova nu îi susține financiar, la pregătire.

Nicolae Juravschi: „E mai greu, la noi pentru probele de iarnă este mai redus bugetul. Acum este primul an, în principiu, când am reușit să iau bani din rezerva de guvern și pentru pregătirea de vară și pentru cea de iarnă. Este mai dificil, din punct de vedere financiar, e clar că nu putem să oferim susținere.”

Europa Liberă: Ceilalți sportivi, originari din Republica Moldova, unde își petrec antrenamentele, cum o fac?

Nicolae Juravschi: „Ei sunt practic, în ultimele 3-4 luni, permanent în Europa. Sunt în Austria, la cupele europene, mondiale, la competițiile de calificare evoluează. Practic, în această jumătate de an, foarte rar îi vedem acasă și presupun că vor fi în formă bună.”

Europa Liberă: Presupun că sunt destul de costisitoare aceste pregătiri, cine acoperă cheltuielile?

Nicolae Juravschi: „Exact, cazarea pentru un sportiv în Europa, pentru o zi, cu alimentare, cu pârtie, cu echipament, cu totul, costă 100-150 de euro. Și în cazul dat, ei sunt susținuți financiar de Comitetul Olimpic. Iarăși zic, au fost alocați bani publici, de la stat, prin hotărâre de guvern, și dăm dări de seamă permanent. Adică ei la fiecare ban folosit, ne oferă dările de seamă și confirmările de la locul de cazare, locul de chirie a spațiului sau a inventarului, totul este conform regulamentului.”

Europa Liberă: Domnule Juravschi, am auzit și antrenori, și sportivi care spun că este nevoie de mai multe investiții, a fost suficientă pregătirea pentru această ediție a jocurilor de iarnă?

Nicolae Juravschi: „Nu, de aici ar fi fost cazul poate să pornesc,că la noi, în Republica Moldova vizavi de sport, clar că sunt necesare mult mai multe finanțe și investiții, fiindcă sportul nu este numai medalia, aici este și imagine, este și sănătatea națiunii, aici este chiar promovarea neamului, a Republicii Moldova pe arena internațională, și e necesar ca noi să luptăm, să convingem toată lumea și inclusiv Guvernul și Ministerul Finanțelor că se merită de a majora alocațiile bugetare pentru sport și construcția stadioanelor și a bazinelor de înot, tot tot ce ține de sport, fiindcă va fi în beneficiul națiunii.”

Europa Liberă: Delegația olimpică a Republicii Moldova va purta un echipament aparte?

Nicolae Juravschi: „Exact, echipamentele, atributica, transportul, banii de buzunar, de tot este reponsabil Comitetul Olimpic. Deja echipamentele sunt primite, sunt la depozit, va fi ziua cînd le vom prezenta, la sfîrșitul lunii vom prezenta echipamentele și echipa va fi prezentă în echipament. Este de la o companie olandeză, foarte drăguț, foarte plăcut. Sportivii, în orice caz, cei care au văzut aceste echipamente, s-au mirat că este un echipament destul de reușit.”

Europa Liberă: Comitetul Național Olimpic a lansat un videoclip de prezentare a participanților, este o acțiune de promovare, la ce rezultate vă așteptați?

Nicolae Juravschi: „În primul rînd vrem ca acești sportivi să fie și ei popularizați. Am decis să facem o campanie de publicitate pentru ei, anume să-i prezentăm și vom continua fiindcă am făcut-o și pentru probele de vară. Îi clar că nu pot să vă fac promisiuni mari fiindcă este imposibil să ne avântăm acum să gîndim că vom bate norvegienii, că vom bate germanii, rușii și așa mai departe. E normal ca sportivii să fie competitivi. Până la urmă, o medalie oplimpică nu se face în doi-trei ani sau într-o jumătate de an, medaliile olimpice se fac în zeci de ani, având și potențial, și antrenori. E o mășinărie mare ca să obții medalia. Noi ne dăm bine seama și cunoaștem lucrurile și de aia nu pot să fac promisiuni că noi vom fi la jocurile olimpice pe podium.”
XS
SM
MD
LG