Linkuri accesibilitate

Noul slogan al premierului: România nu e colonia SUA


Diplomata americană Victoria Nuland în cursul călătoriei întreprinse în decembria în Georgia
Diplomata americană Victoria Nuland în cursul călătoriei întreprinse în decembria în Georgia

Premierul Ponta a anunțat că nu se va întîlni cu Victoria Nuland, asistenta secretarul de stat pentru afaceri europene și euroasiatice.



Mâine va sosi în vizită la București Victoria Nuland, noua șefă a politicii externe americane pentru Europa și Eurasia. Judecând după unele declarații din presa de la București, unii politicieni români se așteaptă la întrebări incomode despre starea democrației într-unul din statele considerate printre aliații principali ai Statelor Unite în fostul lagăr comunist.

Trendul anti-occidental începe să se profileze tot mai mult în România, mai cu seamă la nivelul elitelor politice, aflate la guvernare. Nu este încă destul de clar dacă pozițiile cu tentă naționalistă au legătură cu cercetări sociologice, care măsoară un trend similar la nivelul opiniei publice, dar manifestațiile de stradă împotriva exploatării gazelor de șist de către americanii de la Chevron ar putea acredita această idee.

Astăzi consilierul premierului român pentru probleme juridice și relații internaționale, Gyorgy Frunda, a spus că percepe „un aer de superioritate din partea Statelor Unite, ca și cum ar vorbi dirigintele cu elevii”. Declarația are loc înaintea venirii la București a Victoriei Nuland, adjunctă a secretarului de stat american, care potrivit unui anunț oficial va discuta cu oficialitățile române, printre altele, și despre „consolidarea statului de drept”. Potrivit agendei, diplomata americană va avea discuții cu ministrul român de Externe, Titus Corlățean, și cu președintele Traian Băsescu, în condițiile în care premierul Victor Ponta nu o va primi pe Victoria Nuland.

Consilierul premierului român a explicat că diplomata de la Washington nu e la același nivel cu premierul și de aceea nu va avea loc întâlnirea, sugerând că Statele Unite nu ar trebui să se mai amestece în treburile interne ale României. „Facem parte din aceleași sisteme strategice de apărare, spune Gyorgy Frunda, dar ce-ar fi să mergem și noi în Statele Unite să verificăm situația condamnărilor la moarte, care contravin tuturor convențiilor internaționale”.

Pentru consilierul premierului român criticile oficialilor americani legate de respectarea statului de drept par nelalocul lor: „România nu e colonie” subliniază Gyorgy Frunda, care susține că a vorbit doar în numele lui.

Este, totuși, puțin probabil ca un consilier al premierului să iasă la rampă înaintea unei vizite importante, doar pentru a-și spune propria părere, care întâmplător sau nu coincide cu cea a șefului guvernului de la București.

Acum o lună, după ce Parlamentul României a modificat Codul Penal pentru a-i proteja pe oamenii politici corupți, dezincriminând conflictul de interese, ambasada Statelor Unite a criticat dur aceste acțiuni, iar premierul Victor Ponta a avut o reacție similară. Le-a transmis americanilor că greșesc și că Chevron, compania care explorează existența gazelor de șist poate investi în România sau poate să plece. Ambasada Statelor Unite a avertizat că stoparea măsurilor anticorupție este „un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României”.

Noul slogan al coaliției aflate la putere la București, că România nu este “o colonie” a Occidentului a fost probat, într-un fel, prin mișcările ecologiste din țară, dar în același timp pare că e preluat din Ungaria, unde premierul conservator Viktor Orban l-a verificat cu succes. Șeful guvernului de la Budapesta, acuzat de cancelariile occidentale de devieri de la statul de drept, a spus chiar în Parlamentul European că nu acceptă ca Bruxelles-ul să-i transforme „patria” într-o „colonie politică a Uniunii Europene”, după ce testase această idee acasă în fața unui miting la care au venit peste 100.000 de mii de oameni, cărora le-a explicat că ungurii nu au scăpat de „jugul sovietic” pentru a deveni „colonie a Bruxelles-ului sau Washington-ului”.

Victor Ponta se teme de noi critici după ce a catalogat ca fiind „politică” decizia finală a Înaltei Curți, care l-a condamnat pentru a doua oară la închisoare pe fostul premier socialist Adrian Năstase pentru corupție.

Vizita adjunctei secretarului de stat american are loc pe fondul încercării coaliției de guvernământ de a relaxa legislația anti-corupție, iar interesul Statelor Unite în legătură cu aceste probleme este relevant și datorită proiectului privind scutul împotriva rachetelor balistice, finanțat de Washinton. Americanii au nevoie de un mediu predictibil și stabil într-o țară în care au hotărât să amplaseze arme sofisticate.
XS
SM
MD
LG