Linkuri accesibilitate

Rusia și-a exprimat sprijinul pentru guvernul irakian confruntat cu atacuri teroriste și cu insurgența Al Qaeda


Rusia și-a exprimat sprijinul pentru guvernul irakian confruntat cu atacuri teroriste și cu insurgența militanților Al Qaeda, care au preluat cel puțin parțial controlul asupra a două orașe. Într-un comunicat de presă al ministerului de externe rus citat de Itar-Tass se spune că escaladarea violențelor în Irak are „rădăcini religioase” și legături cu conflictul intern din Siria. „Cea mai bună metodă de respingere a planurilor criminale este rezolvarea politică rapidă a conflictului sirian și ajungerea la un acord național în Irak în interesul tuturor forțelor politice și comunităților etnice și regilioase”, se mai spune în comunicat. Comunicatul rusesc vine la o zi după ce secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, a exprimat sprijinul Washingtonului pentru guvernul irakian, precizând însă că retrimiterea de trupe americane în Irak nu este o opțiune.
XS
SM
MD
LG