Linkuri accesibilitate

Un jurnal săptămînal consemnat de dr. Viorica Olaru-Cemîrtan.



Viorica Olaru-Cemîrtan, s-a născut la 22 februarie 1979, în oraşul Călăraşi. A urmat Gimnaziul „Ion Creangă” și apoi Liceul Teoretic „Mihai Sadoveanu” din oraşul Călăraşi, profilul filologie, distingîndu-se la cîteva olimpiade naționale, în specialitatea istorie, în anii 1993-1995. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, unde a făcut și studii americane. A continuat cu un Masterat în Studii Sud-Est Europene, la catedra UNESCO a Facultății de Istorie, pentru a obține ulterior doctoratul în științe istorice, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu Magna cum laudae. În prezent este asistent proiecte Managementul Migraţiei la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, misiunea în Moldova.

Luni

A început o nouă săptămână, săptămâna în care vom păși în noul an, așa că îi pot zice ultima și prima săptămână. Dialectica aceasta este una universală, pentru că un sfârșit este, în același timp, și un nou început.

Lunea dis-de-dimineață, de obicei, fac planul de activitate pentru toate cele cinci zile de lucru care urmează; azi însă voi face altceva – voi încerca să gândesc la o scară mai mare, să pun puncte la unele activități, sau virgule la altele. Deschid agenda şi o răfoiesc, întrevăd în ea tot anul 2013 – cât de frumos a fost, totuşi!

Am păşit cu emoţia de a fi parte din echipa Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, obiectiv spre care am mers în ultimii 4-5 ani. Am fost parte în programul de mentorat pentru femei, având-o ca şi mentoră pe doamna Marie Moser, preşedinta Clubului International al Femeilor din Moldova, soţia ambasadorului SUA în R. Moldova, împreună realizând Şcoala de Vară Copiii Migranţilor sunt Copiii Noştri.

Am muncit şi asupra temei cu care mi-am luat doctoratul acum 3 ani – deportările din RSSM, pe mai multe dimensiuni: am susţinut site-ul dedicat deportări.md, postând interviuri de istorie orală cu supravieţuitorii şi urmaşii deportaţilor, am făcut parte din echipa Expediţiile Memoriei, mergând în vizită de studiu în Karaganda, pe urmele concetăţenilor noştri rămaşi în Kazahstan ca şi urmare a politicilor sovietice; şi, în sfârşit, pot spune că am încheiat ciclul logic de a edita lucrarea mea dedicată acestui subiect.

Am avut zilnic obiective de atins, provocări de depăşit, compromisuri de făcut, oameni de înţeles, mesaje de transmis, emoţii de trăit, dar cel mai important –investitii în ziua de mâine. Cineva a zis că nu există trecut sau viitor, există doar prezent, doar acum. Sper că tot ce am reuşit să fac a fost durabil, astfel încât prezentul penultimei zile din anul 2013 să nu mă întristeze. Astăzi, pentru mine a fost și ziua recunoștinței – pentru toți oamenii deosebiți care mă fac un om bogat ! L-am sunat să îi zic la mulți ani de ziua sa și în ajun de revelion profesorului meu, conducătorului științific de la Iași, dlui Ion Agrigoroaiei. Îi dau vestea bună despre cartea ce urmează să apară.

Marți

Am luat liber de la servici pentru a fi în stare să menajez casa și, în mod special, să fac ordine în camerele copiilor înainte de a suna orologiul. Cei trei copii ai noștri, elevi ai claselor primare, pasionați de multe activități, ajung să păstreze în odăile lor o sumedenie de lucruri și eu, periodic, mă aprofundez în acele detalii, cunoscându-i mai bine, și uneori descoperindu-le noile valențe ale personalităților lor în formare. Găsesc tainele lor ascunse bine în locuri unde privirea ajunge mai rar, băieţii au micile lor descoperiri, fata are micile sale secrete…

Mă prind a câta oară la ideea că aş vrea să le cunosc mai bine lumea pe care o creionează în imaginaţia lor infinită! Sunt martoră a creării universului lor şi îmi dau seama de rolul pe care îl am în acest act de creaţie! A fi mamă este o mare vocaţie şi un continuu lanţ de devoltare.

Şi, desigur, azi fiind ziua rezoluțiilor pentru noul an, în o bună parte din ele se vor regăsi cele trei steluţe care mi le-a dat Domnul să le veghez – Christian-Ovidiu, Theodor-Liviu şi Nica-Margo. Oare lista mea cu rezoluţii va fi una originală?! Puţin probabil – acolo se va oglindi natura mea de mamă, femeie, fiica, profesionist. În toate cele patru ipostaze aş vrea să mă pot bucura de rolul meu şi să dăruiesc tot ce am mai bun!

Îmi fac timp să vorbesc cu oamenii scumpi, să le scriu mesaje, sa ascund sub bradut cadourile si micile surprize prin care le transmit gânduri luminoase! În casa părintească, aşa cum de fiecare dată întâlnim Revelionul, este multă bucurie şi voie bună – cel mai frumos cadou pentru părinţi – suntem alături! Adevarul e ca ne-a adus o nostalgie frumoasa aceasta noapte de revelion! Forfota, glume, showul extra ordinar al focurilor de artificii, mesaje de felicitare încât se blochează telefonul, sunete din ţară şi de peste hotarele ei, cu toţii vrem să mai reuşim să mai facem câte ceva, dar… Cinci!, patru!, trei!, doi!, unu!!! – ciocnind şampania şi îmbrăţişâdu-ne, am trecut în 2014!!!!!

LA MULTI ANI TUTUROR!!!!!!! Un AN NOU FERICIT!

Miercuri

Lumea, astăzi, pare a fi nouă, parcă și soarele strălucește mai deosebit decât ieri. Toate îmi par pornite de la capăt, asta pentru că în interior m-am programat că de azi încep o nouă viață, în primul rând vreau să trec la un at nivel în raport cu mine însămi – așa cum o fac de mai mulți ani. Afară e încă linişte, oamenii încă visează sub plapumele moi, aş vrea să cred că nimeni astăzi nu e trist, nu e singur, nu e uitat.

Pentru a împlini visul de a fi iubit, am fost azi să donăm unei case de copiii din afară Chișinăului hăinuțe, jucării, rechizite și tradiționalele dulciuri și fructe! Bucuria din ochii acestor copiii te face să vii repetat la ei, pentru a le aduce soare și speranță. Câți copiii frumoși, dar triști..., îmi zic. Aş vrea să îi pot lua lângă mine, dar sunt conştientă că nu am timpul şi resursele necesare. Îndemn pe cei care o pot face – să nu ezite, că e cea mai mare bucurie! Poate într-o zi va veni şi timpul nostru să înfiem două fetiţe! Deocamdata doar mergem în vizite…

După amiază, stăm la sfat cu părinţii, ascultându-le durerile şi speranţele şi încărcându-i cu multe recomandări pentru a le uşura chinurile fizice şi cele spirituale. E anul calului şi sper să fie unul de bun augur în special pentru mama, căci e anul ei. Dar care e leacul cel mai bun pentru inima de mamă, inima de părinte? Este prezenţa copiilor săi sănătoşi şi împliniţi! Şi asta ţine de noi! Deci asta avem de făcut dacă ţinem cu adevărat la părinţi! In seara primei zile din noul an, am citim povesti si colinde, cu portocale si miros de brad, cu savoarea caldurii celor care fac o familie – familia Terrei – LA MULTI ANI, DRAGA TERRA, la Multi ani, intregului UNIVERS!

Joi

Astăzi am fost într-un contact virtual cu fratele meu, Veaceslav, soția lui Natalia și nepoțelul Gabriel – stabiliți de mai mulți ani în Franța, orașul Cognac. Tehnologiile moderne facilitează comunicarea, dar oricum, distanța și dorul sunt pe măsura intensității relației. Mă bucur pentru fratele meu că se poate realiza ca un profesionist de înaltă calificare în oenologie în orașul a cărui nume a devenit brand și marcă – face cognac și este apreciat de francezi și alți specialiști din rețeaua de specialitate. Are un contract de muncă avantajos și în același timp, copilul lor crește într-un mediu prietenos și favorabil dezvoltării creative – condițiile și atmosfera de la grădinița la care merge Gabriel, nici nu se pot compara cu realitățile de la noi din țară.

Eu, trecând prin grădinițe și școli cu cei trei copii ai noștri, pot doar să mă bucur pentru nepoțelul meu Gabriel și să sper că și la noi se va ajunge în viitorul apropiat să se abordeze educația ca pe cea mai importantă investiție pe care o poți face în viață și ca pe cea mai mare avere pe care o poți oferi copilului.

Nu în zadar leganda Nelson Mandela a spus că Educația este cea mai puternică armă din lume! Aş vrea să cred că în ţara noastră educaţia va fi o prioritate în noul an şi în anii care urmează – pentru că avem resurse umane pe care ar fi păcat să le pierdem. Aştept ca noi toţi să contribuim la o educaţie durabilă, asertivă şi avantajoasă pentru fiecare personalitate pe care o creştem!

Vineri

Am început această zi prin a felicita cu ocazia zilei de naștere colegul de serviciu care de mai bine de un an si trei luni este un mentor și un profesionist lângă care cresc zi de zi. Este unul dintre profesioniștii din echipa națională a Organizației Internaționale pentru Migrație, care a stat la baza constituirii acesteia. Cu un bagaj de experiență și înțelepciune, dl Simion Terzioglo este un om a cărui părere întotdeauna contează atunci când trebuie luate decizii strategice și durabile.

Revenită la servici, cu forțe noi, încep să realizez lista cu priorități a primei zile din acest an: ne pregătim pentru a doua ședință a Comitetului de coordonare a proiectului MIGRECO, finalizăm studiul pe nediscriminare, toleranță și crime bazate pe ură, lucrăm asupra modulelor IT din sistemul integrat informațional automat Migrație și Azil și desigur, mă ocup de corespondența curentă.

Îmi place mult ceea ce fac și aș vrea ca în anul 2014 să avem spor și sănătate să le reușim cu brio pe toate! Seara, acasa, am făcut o discotecă cu muzică bună, invitând alte două perechi de prieteni, la placinţele şi vin fiert! Ne-am povestim de toate şi ne-am amuzat cum am ştiut noi mai bine pe ritmurile de dans!

Sâmbătă – după sport și bazin, revenită acasă, în liniștea neobișnuită (copiii fiind la bunici în Călărași) am muncit la scenariul pentru filmul pe care preconizăm să îl turnăm în cadrul proiectului „Expedițiile Memoriei”. Reconstituirea memoriei basarabenilor deportați cu mai bine de 70 de ani în urmă este o mare responsabilitate. Vom restabili contextul istoric din anii 40-60 ai secolului trecut, trecându-l prin experiența de viață a personajelor pe care le-am întâlnit în Karaganda. A fost o mare revelație pentru noi, cei nouă membri ai expediției, să fim întâmpinaţi în Karaganda cu sufletul deschis de zeci de basarabeni care mai vorbesc o frumoasă limbă română, mai cântă doinele şi dansează tradiţionalele noastre hore, mai păstrează vie amintirea casei părinteşti şi îi doare inima pentru ceea ce se întâmplă în ziua de azi cu frumoasa lor Moldovioară!.. Pe lângă materialul istorico-etnografic pe care l-am cules de acolo, am avut parte şi de o lecţie de patriotism şi dragoste de neam, trăită şi retrăită de eroii noştri.

Cu aceasta ocazie, am format numărul de telefon al doamnei Aniţa Motrescu din Carabas, localitate situată alături de Karaganda, şi i-am spus „La Multi Ani!” M-a recunoscut din prima şi cu emoţie în glas şi lacrimi pe care le-am simţit prin vorba-i vibrantă, mi-a mulţumit că nu am uitat de ea! „Draga mea copciliţă, eu aici sunt sîngurică ca puiul cel de cuc, şi atât de mult mă bucur să te aud!!! Să transmiţi la toţi de-acasă că îi iubesc mult şi vă aştept la vară să mai treceţi pe la mine, la o mămăliguţă!” Nu am putut să îmi stăpânesc nici eu lacrimile!!! Câtă simplitate şi candoare în acest suflet bucovinean care de mai mult de 5 decenii se află în îndepărtatul Kazahstan!

Seara am schimbat mesaje pe facebook, am trecut prin presa online să văd ce mai nou în lume?!. „Toate-s vechi şi noi îs toate!”, vorba Marelui Poet…
XS
SM
MD
LG