Linkuri accesibilitate

Numărul celor uciși în cele două atacuri sinucigașe dela Volgograd a ajuns la 34


Autoritățile avertizează că unii dintre răniți sînt în stare gravă și numărul morților ar putea să crească.




Potrivit Ministerului Sănătății, încă trei victime au decedat marți, ceea ce face ca numărul morților atacului de duminică la gara din Volgograd să ajungă la 18, iar cel al atacului cu bombă din troleibuz, de luni, la 16.

Autoritățile avertizează că unii dintre răniți sînt în stare gravă și numărul morților ar putea să crească.

Marți au fost înmormântate primele victime ale atacurilor.

Volgograd, numit în trecut Stalingrad, este situat la aproximativ 700 km distanță de Soci. Nimeni nu și-a asumat deocamdată responsabilitatea pentru cele două atacuri, și nu e clar de ce acest oraș a fost ținta atacurilor.

Reacționînd la aceste atacuri, Statele Unite s-au oferit să coopereze mai strîns cu Rusia în asigurarea securității Jocurilor Olimpice de Iarnă, care vor începe în stațiunea de la Marea Neagră Soci în mai puțin de șase săptămâni.

Departamentul de stat american a condamnat atacurile și a afirmat că Statele Unite sînt „solidare cu poporul rus în fața terorismului de orice fel.”



Purtătoarea de cuvânt Marie Harf a spus că Washingontul colaborează strâns cu Rusia în pregătirea securității pentru Jocurile Olimpice:

„Trebuie să reamintim că au fost formulate amenințări la adresa Jocurilor Olimpice și că acte de terorism, inclusiv atacuri cu bombă continuă, să aibă loc în Rusia. Olimpiada este un eveniment sportiv internațional emoționant, fericit și pozitiv, dar oamenii care se duc acolo trebuie să fie vigilenți și să aibă grijă”.

Luni, Ministerul rus de Externe a spus că atacurile de la Volgograd fac parte dintr-o campanie globală a militanților islamiști, în care sînt angrenați și militanți din Caucazul de Nord, și a făcut apel la solidaritate internațională împotriva terorismului.

Într-o declarație oficială, diplomația de la Moscova a comparat atacurile dela Volgograd cu incidente similare din Statele Unite, Siria, Afganistan și în alte părți.

Externele rusești susțin că printre cei care pun la cale astfel de acte violente se află Doku Umarov, căpetenia cecenă care conduce insurgența în Caucazul de Nord.

Rezultatele de pînă acum ale anchetei sugerează că atacurile de duminică și luni ar fi putu fi opera aceluiași grup.

Purtătorul de cuvînt al Comisiei de Anchete din Rusia, Vladimir Markin, a spus că șrapnelul folosit în ambele explozii este identic.

Potrivit lui Markin, anchetatorii cred că în atacul de luni explozibilul a fost detonat de un atentator sinucigaș, ale cărui rămășițe sînt analizate genetic pentru a se încerca identificarea lui.



Între timp, președintele rus Vladimir Putin a ordonat măsuri sporite de securitate pe întregul teritoriu al Rusiei, cu accent pe nodurile de transport și pe zonele aglomerate.

Directorul Serviciului Federal de Securitate și președinte al Comitetului Antiterorism Național, Aleksandr Bortnikov, a spus presei la Volgograd că în oraș au fost desfășurate trupe suplimentare și că organizații civice iau parte la operațiunile de patrulare:

„Mobilizăm unități suplimentare ale Minsiterului de Interne, care vor patrula pe străzi împreună cu poliția. Mobilizăm, de asemenea, organizații civice, mai precis pe cazaci, iar la păstrarea ordinii iar parte și civili. E nevoie de aceste măsuri, și trebuie să înțelegem că menținerea securității nu e doar datoria structurilor polițienești, ci privește societatea ca întreg”.

Oficialitățile olimpice rusești au promis că vor fi luate măsuri stricte de securitate pentru Jocurile Olimpice de la Soci, care încep la 7 februarie 2014.
XS
SM
MD
LG