Drepturile omului sunt constant încălcate în Transnistria, dar autorităţile consitituţionale de la Chişinău nu se implică – este bilanţul critic al anului 2013, făcut de Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, una din puţinele ONG-uri care se preocupă de apărarea drepturilor omului și pe malul stâng al Nistrului.
Europa Liberă: Recent, şcolile din regiunea transnistreană au fost supuse, din nou, presiunilor din partea autorităţilor transnistrene. La sfârşit de an, când se fac bilanţuri, despre ce vorbeşte acest caz?
Ion Manole: „În primul rând, cred că putem spune că noul atac sau noile presiuni asupra acestor instituţii de învăţământ ale Chişinăului în stânga Nistrului, demonstrează că problemele ce ţin de drepturile omului în stânga Nistrului nu au fost nicicum abordate şi, respectiv, nu au fost nici într-un fel rezolvate.”
Europa Liberă: Intimidări sunt doar în cazul profesorilor, copiilor care tind să înveţe în limba română, sau sunt şi alte persoane care sunt în vizorul autorităţilor transnistrene?
Ion Manole: „Evident, categoria respectivă a profesorilor, elevilor şi părinţilor lor din aceste opt instituţii este o categorie specială, dacă o putem numi aşa. Republica Moldova nu prea are acces şi nici nu prea doreşte să aibă acces pentru a cunoaşte şi a apăra drepturile altor categorii. Putem vorbi despre drepturile proprietarilor de terenuri sau ale fermierilor, ţăranilor din această regiune a ţării. Şi nu mă refer aici la cei din raionul Dubăsari, al căror acces spre terenurile lor este limitat. Mă refer şi la drepturile locuitorilor din zonele rurale din această regiune, care au fost lipsiţi de dreptul de proprietate asupra terenului. Cunoaştem că în această regiune există o mişcare care încearcă să le apere drepturile, dar, totuşi, administraţia de facto a regiunii a fost mai abilă, mai şmecheră şi, într-un fel, a rezolvat pe moment problema dată, dar pe termen lung problema va exista.”
Europa Liberă: Autorităţile de la Chişinău nu au pârghii să se implice în rezolvarea acestor conflicte sau nu pot?
Ion Manole: „Ei spun că nu pot, noi credem că nu vor. Atunci când spui nu pot, trebuie să demonstrezi ce ai făcut ca să probezi acest lucru. În momentul în care nu ai aceste probe, concluziile ne aparţin nouă, societăţii, opiniei publice şi noi concluziile le facem respectiv. Se încearcă implicarea diverşilor actori atunci când apare o situaţie de conflict, or, în opinia noastră, problemele şcolilor, dacă iarăşi vorbim de aceste instituţii, vor apărea constant. Provocări, tensionări sau atacuri asupra acestor instituţii de învăţământ vor fi atât timp, cât Chişinăul nu ştie şi nu poate elabora o strategie de apărare a lor. Şi aici putem extinde problema sau concluzia către alte domenii sau către alte grupuri.”
Europa Liberă: Şi în anul 2013 au fost cetăţeni care au mers să îşi caute dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cum a evoluat respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană?
Ion Manole: „Problemele acelor oameni nu presupune că guvernul trebuie să stea liniştit şi pasiv să asiste sau să afle doar din presă sau de la societatea civilă despre problemele pe care le au oamenii de acolo. Guvernul trebuie să insiste, să cunoască el aceste probleme. Eu aş recomanda autorităţilor să organizeze audienţă pentru locuitorii de acolo. Numai prin audienţă, prin contactul şi discuţia directă cu locuitorii, cu victimele diverselor încălcări ale drepturilor lor, autorităţile constituţionale vor fi în stare să poată înţelege complexitatea problemelor şi să poată elabora anumite strategii de rezolvare a situaţiilor lor. Ori autorităţile constituţionale nu au creat nici măcar instrumente pentru locuitorii de acolo care doresc să îşi caute dreptate la autorităţile constituţionale. Nu avem instanţe de judecată viabile sau funcţionale pentru oamenii de acolo, nu avem structuri de procuratură, nu avem structuri ale ministerului afacerilor interne. Ele sunt prevăzute conform legii, dar legea nu se respectă, ceea ce este o altă problemă.”
Europa Liberă: Şi, în aceste condiţii, la cine apelează după ajutor cetăţenii din stânga Nistrului?
Ion Manole: „Din păcate, de fiecare dată când se adresează unei organizaţii neguvernamentale, înşişi cetăţenii sau locuitorii din stânga Nistrului se conving de haosul pe care îl observă în această goană după dreptate, dacă se adresează prin intermediul nostru. Dacă se adresează direct, vreau să vă spun că atitudinea multor funcţionari publici este foarte negativă, foarte inadecvată. Ei nu ştiu, practic, sunt luaţi prin surprindere, nu ştiu ce să facă, nu ştiu cui să se adreseze. Nu există o cale pe care ar cunoaşte-o, un instrument pe care ar trebui să îl folosească. Nici măcar funcţionarii nu ştiu ce să facă şi cum să procedeze într-o anumită situaţie.”
Europa Liberă: Organizaţia pe care o reprezentaţi a scos în evidenţă în acest an şi cazuri ale tinerilor deţinuţi ilegal în regiunea transnistreană. Îmi amintesc de cazul lui Oleg Filin. Mai sunt tineri care aşteaptă să fie eliberaţi, care luptă din închisoare pentru drepturile lor?
Ion Manole: „Din informaţiile oficiale din regiune, să zicem aşa, în închisorile sau în locurile de detenţie din această regiune avem deja 4 mii de oameni. Vreau să vă zic că din punct de vedere al dreptului internaţional şi al respectării drepturilor omului, drepturile acestor oameni sunt încălcate. Nu vreau să spun că toţi sau unii au încălcat sau nu legea, pentru că nu este treaba noastră să ne expunem asupra vinovăţiei acestor oameni. Ideea este că aceşti oameni nu au beneficiat de un mecanism legal şi eficient, nu au avut parte de acces la instrumentele care le-ar garanta respectarea drepturilor. În foarte multe cazuri ne-am convins de faptul că persoanele au devenit victime ale unor grupări sau ale unor persoane care deţin anumite funcţii sau posturi de control în această regiune, numai pentru a li se estorca bani, pentru a li se ridica proprietatea, averea. Iar în lipsa acestor instrumente şi mecanisme, unica soluţie sau unica posibilitate a acestor oameni este să apeleze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.”
Europa Liberă: Pe lângă organizaţiile neguvernamentale care oferă asistenţă şi încearcă să apere drepturile oamenilor din stânga Nistrului sunt şi organizaţii internaţionale care monitorizează ceea ce se întâmplă în regiune. Dar cine ar putea apăra eficient şi şcolile din regiunea transnistreană, şi simplii cetăţeni?
Ion Manole: „Probabil aici s-a întâmplat cea mai mare greşeală pe care am comis-o noi ca societate şi autorităţile constituţionale în primul rând. Din 1993, când a apărut în Chişinău Misiunea OSCE, am impresia personală că Chişinăul a uitat de obligaţiile, de sarcinile şi grija pe care trebuie să o aibă statul faţă de fiecare cetăţean. Deci, nimeni în afară de autorităţile constituţionale, legal alese, nu sunt nici măcar în drept şi nu vor putea niciodată apăra cetăţenii, sau să se îngrijească de aceste categorii de oameni, fără competenţa, fără implicarea şi insistenţa autorităţilor constituţionale. De asta spuneam că problema soluţionării conflictului sau a problemei transnistrene nu se află la Moscova sau la Tiraspol, problema şi soluţia se află la Chişinău.”
Europa Liberă: Când președinția OSCE a fost preluată de ucraineni, experţii făceau prognoze pozitive. În opinia dumneavoastră, cum au evoluat lucrurile în acest an?
Ion Manole: „Eu cred că Ucraina a dus foarte bine această misiune, a îndeplinit foarte bine această sarcină. Nu cred că putea mai mult Kievul să rezolve la etapa actuală. După cum spuneam, rezolvarea problemei nu poate veni din afară, aceasta trebuie să înceapă de aici, din Chişinău. Eu întotdeauna mă întreb cu ce merge la negocieri Chişinăul, ce negociază el, ce poate negocia, pentru că mandatul, statutul negociatorilor noştri este foarte clar - reintegrarea ţării. Şi acest lucru este sprijinit de declaraţiile tuturor actorilor implicaţi în formatul de negocieri 5+2, dar şi a actorilor sau membrilor OSCE. Ceea ce se întâmplă în realitate este altă problemă şi, dacă Chişinăul nu are cu ce veni atunci când merge la discuţii, Chişinăul nu are instrumente, nu are posibilităţi, nu are strategie pentru a impulsiona sau a împinge lucrurile în direcţia corectă.”
Europa Liberă: Recent, şcolile din regiunea transnistreană au fost supuse, din nou, presiunilor din partea autorităţilor transnistrene. La sfârşit de an, când se fac bilanţuri, despre ce vorbeşte acest caz?
Ion Manole: „În primul rând, cred că putem spune că noul atac sau noile presiuni asupra acestor instituţii de învăţământ ale Chişinăului în stânga Nistrului, demonstrează că problemele ce ţin de drepturile omului în stânga Nistrului nu au fost nicicum abordate şi, respectiv, nu au fost nici într-un fel rezolvate.”
Europa Liberă: Intimidări sunt doar în cazul profesorilor, copiilor care tind să înveţe în limba română, sau sunt şi alte persoane care sunt în vizorul autorităţilor transnistrene?
Ion Manole: „Evident, categoria respectivă a profesorilor, elevilor şi părinţilor lor din aceste opt instituţii este o categorie specială, dacă o putem numi aşa. Republica Moldova nu prea are acces şi nici nu prea doreşte să aibă acces pentru a cunoaşte şi a apăra drepturile altor categorii. Putem vorbi despre drepturile proprietarilor de terenuri sau ale fermierilor, ţăranilor din această regiune a ţării. Şi nu mă refer aici la cei din raionul Dubăsari, al căror acces spre terenurile lor este limitat. Mă refer şi la drepturile locuitorilor din zonele rurale din această regiune, care au fost lipsiţi de dreptul de proprietate asupra terenului. Cunoaştem că în această regiune există o mişcare care încearcă să le apere drepturile, dar, totuşi, administraţia de facto a regiunii a fost mai abilă, mai şmecheră şi, într-un fel, a rezolvat pe moment problema dată, dar pe termen lung problema va exista.”
Europa Liberă: Autorităţile de la Chişinău nu au pârghii să se implice în rezolvarea acestor conflicte sau nu pot?
Ion Manole: „Ei spun că nu pot, noi credem că nu vor. Atunci când spui nu pot, trebuie să demonstrezi ce ai făcut ca să probezi acest lucru. În momentul în care nu ai aceste probe, concluziile ne aparţin nouă, societăţii, opiniei publice şi noi concluziile le facem respectiv. Se încearcă implicarea diverşilor actori atunci când apare o situaţie de conflict, or, în opinia noastră, problemele şcolilor, dacă iarăşi vorbim de aceste instituţii, vor apărea constant. Provocări, tensionări sau atacuri asupra acestor instituţii de învăţământ vor fi atât timp, cât Chişinăul nu ştie şi nu poate elabora o strategie de apărare a lor. Şi aici putem extinde problema sau concluzia către alte domenii sau către alte grupuri.”
Europa Liberă: Şi în anul 2013 au fost cetăţeni care au mers să îşi caute dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cum a evoluat respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană?
Ion Manole: „Problemele acelor oameni nu presupune că guvernul trebuie să stea liniştit şi pasiv să asiste sau să afle doar din presă sau de la societatea civilă despre problemele pe care le au oamenii de acolo. Guvernul trebuie să insiste, să cunoască el aceste probleme. Eu aş recomanda autorităţilor să organizeze audienţă pentru locuitorii de acolo. Numai prin audienţă, prin contactul şi discuţia directă cu locuitorii, cu victimele diverselor încălcări ale drepturilor lor, autorităţile constituţionale vor fi în stare să poată înţelege complexitatea problemelor şi să poată elabora anumite strategii de rezolvare a situaţiilor lor. Ori autorităţile constituţionale nu au creat nici măcar instrumente pentru locuitorii de acolo care doresc să îşi caute dreptate la autorităţile constituţionale. Nu avem instanţe de judecată viabile sau funcţionale pentru oamenii de acolo, nu avem structuri de procuratură, nu avem structuri ale ministerului afacerilor interne. Ele sunt prevăzute conform legii, dar legea nu se respectă, ceea ce este o altă problemă.”
Europa Liberă: Şi, în aceste condiţii, la cine apelează după ajutor cetăţenii din stânga Nistrului?
Ion Manole: „Din păcate, de fiecare dată când se adresează unei organizaţii neguvernamentale, înşişi cetăţenii sau locuitorii din stânga Nistrului se conving de haosul pe care îl observă în această goană după dreptate, dacă se adresează prin intermediul nostru. Dacă se adresează direct, vreau să vă spun că atitudinea multor funcţionari publici este foarte negativă, foarte inadecvată. Ei nu ştiu, practic, sunt luaţi prin surprindere, nu ştiu ce să facă, nu ştiu cui să se adreseze. Nu există o cale pe care ar cunoaşte-o, un instrument pe care ar trebui să îl folosească. Nici măcar funcţionarii nu ştiu ce să facă şi cum să procedeze într-o anumită situaţie.”
Europa Liberă: Organizaţia pe care o reprezentaţi a scos în evidenţă în acest an şi cazuri ale tinerilor deţinuţi ilegal în regiunea transnistreană. Îmi amintesc de cazul lui Oleg Filin. Mai sunt tineri care aşteaptă să fie eliberaţi, care luptă din închisoare pentru drepturile lor?
Ion Manole: „Din informaţiile oficiale din regiune, să zicem aşa, în închisorile sau în locurile de detenţie din această regiune avem deja 4 mii de oameni. Vreau să vă zic că din punct de vedere al dreptului internaţional şi al respectării drepturilor omului, drepturile acestor oameni sunt încălcate. Nu vreau să spun că toţi sau unii au încălcat sau nu legea, pentru că nu este treaba noastră să ne expunem asupra vinovăţiei acestor oameni. Ideea este că aceşti oameni nu au beneficiat de un mecanism legal şi eficient, nu au avut parte de acces la instrumentele care le-ar garanta respectarea drepturilor. În foarte multe cazuri ne-am convins de faptul că persoanele au devenit victime ale unor grupări sau ale unor persoane care deţin anumite funcţii sau posturi de control în această regiune, numai pentru a li se estorca bani, pentru a li se ridica proprietatea, averea. Iar în lipsa acestor instrumente şi mecanisme, unica soluţie sau unica posibilitate a acestor oameni este să apeleze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.”
Europa Liberă: Pe lângă organizaţiile neguvernamentale care oferă asistenţă şi încearcă să apere drepturile oamenilor din stânga Nistrului sunt şi organizaţii internaţionale care monitorizează ceea ce se întâmplă în regiune. Dar cine ar putea apăra eficient şi şcolile din regiunea transnistreană, şi simplii cetăţeni?
Ion Manole: „Probabil aici s-a întâmplat cea mai mare greşeală pe care am comis-o noi ca societate şi autorităţile constituţionale în primul rând. Din 1993, când a apărut în Chişinău Misiunea OSCE, am impresia personală că Chişinăul a uitat de obligaţiile, de sarcinile şi grija pe care trebuie să o aibă statul faţă de fiecare cetăţean. Deci, nimeni în afară de autorităţile constituţionale, legal alese, nu sunt nici măcar în drept şi nu vor putea niciodată apăra cetăţenii, sau să se îngrijească de aceste categorii de oameni, fără competenţa, fără implicarea şi insistenţa autorităţilor constituţionale. De asta spuneam că problema soluţionării conflictului sau a problemei transnistrene nu se află la Moscova sau la Tiraspol, problema şi soluţia se află la Chişinău.”
Europa Liberă: Când președinția OSCE a fost preluată de ucraineni, experţii făceau prognoze pozitive. În opinia dumneavoastră, cum au evoluat lucrurile în acest an?
Ion Manole: „Eu cred că Ucraina a dus foarte bine această misiune, a îndeplinit foarte bine această sarcină. Nu cred că putea mai mult Kievul să rezolve la etapa actuală. După cum spuneam, rezolvarea problemei nu poate veni din afară, aceasta trebuie să înceapă de aici, din Chişinău. Eu întotdeauna mă întreb cu ce merge la negocieri Chişinăul, ce negociază el, ce poate negocia, pentru că mandatul, statutul negociatorilor noştri este foarte clar - reintegrarea ţării. Şi acest lucru este sprijinit de declaraţiile tuturor actorilor implicaţi în formatul de negocieri 5+2, dar şi a actorilor sau membrilor OSCE. Ceea ce se întâmplă în realitate este altă problemă şi, dacă Chişinăul nu are cu ce veni atunci când merge la discuţii, Chişinăul nu are instrumente, nu are posibilităţi, nu are strategie pentru a impulsiona sau a împinge lucrurile în direcţia corectă.”
