Linkuri accesibilitate

Natalia Gherman: „Anul diplomatic 2013 a fost plin de evenimente care au caracterizat pozitiv parcursul european al R. Moldova.”


Bilanțuri 2013: Valentina Ursu în dialog cu șefa diplomației moldovene.



Natalia Gherman: În primul rând, am finalizat negocierea Acordului de Asociere și a prevederilor privind crearea Zonei de Comerț Liber între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acest proces a durat 3,5 ani, deci, anul 2013 a fost rezultativ, din acest punct de vedere . În al doilea rând, am avansat considerabil în implementarea condiționalităților Planului de Acțiuni moldo-comunitar pe domeniul liberalizării vizelor pentru călătoriile cetățenilor moldoveni în spațiul european. Deci eu aș spune că aceste două realizări au caracterizat procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Parafarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană s-a produs într-un context regional favorabil sau mai puțin favorabil?

Natalia Gherman:
„Vorbind despre context, desigur, am avut mai multe îngrijorări, mai ales, atunci când am văzut că statele membre ale Parteneriatului Estic au început să devieze de la parcursul ales 3 ani în urmă, însă pentru Republica Moldova aceasta a însemnat conjugarea eforturilor și mobilizarea întregii clase politice și, nu în ultimul rând, a întregii societăți în susținerea parcursului european al țării. Și, după cum am văzut și la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, parafarea Acordului de Asociere de către Republica Moldova și de către Georgia au fost considerate drept cele mai importante succese ale politicii externe a Uniunii Europene în vecinătatea de Est.”

Europa Liberă: Doamnă ministru, dar această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană a creat probleme autorităților de la Chișinău pe plan intern, dar, mai ales, pe plan extern. De ce zic aceasta? Pentru că, după vizita pe care a efectuat-o la Chișinău vicepremierul rus Dmitri Rogozin și a atenționat: „Vedeți, dacă parcursul european e hotărâtor, ați putea să aveți probleme cu Estul”.

Natalia Gherman:
„Această vizită a avut și un efect de mobilizare. Am început să ne pregătim pentru mai multe evoluții, pe plan regional, nu doar în context strict intern. Și acele parteneriate cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite ale Americii, cu alți prieteni ai Republicii Moldova, am început să le intensificăm pe toate. Am fost vizitați, în ultima jumătate de an, de foarte mulți miniștri de externe din statele membre ale Uniunii Europene. Au fost foarte mulți prieteni care nu doar prin simbolismul prezenței, dar și prin mesajele și acțiunile concrete inițiate cu Republica Moldova ne-au dat de înțeles că suntem și vom fi susținuți în procesul de integrare europeană. Mă refer și la vizita în premieră a secretarului de stat american, domnul John Kerry, în Republica Moldova care s-a produs într-un context destul de tensionat regional, însă mesajele transmise și de către secretarul de stat american ne-au făcut să credem în susținerea integrării europene a Republicii Moldova și de către Statele Unite ale Americii. Și ne-au permis să planificăm cu mai multă siguranță activitățile pe care urmează să le desfășurăm cu partenerii noștri europeni și euroatlantici în 2014.”

Europa Liberă: S-a răcit relația moldo-rusă? Chiar și dacă ați avut acea vizită la Moscova și întâlnirea cu omologul dumneavoastră rus, după aceea, au urmat și momente mai puțin plăcute în cooperarea moldo-rusă, pornind de la acest embargou, situația moldovenilor aflați la muncă în Federația Rusă. S-a răcit această relație?

Natalia Gherman:
„Într-adevăr, au avut loc mai multe evoluții mai puțin plăcute pentru Republica Moldova, pentru noi toți, mai ales, pentru producătorii de vinuri, producătorii agricoli. Însă diplomația moldovenească nu a încetat niciodată în continuarea demersurilor de angajare a partenerilor ruși pentru acel dialog tradițional, foarte deschis și pragmatic, de care am dat dovadă, pe parcursul anului 2013. L-am invitat pe omologul meu rus să efectueze o vizită în Republica Moldova. Dumnealui recent a răspuns afirmativ la această invitație.

La începutul anului, urmează să îl găzduim la Chișinău pe viceministrul rus de Externe, domnul Grigori Karasin, după care va urma și vizita ministrului de Externe al Federației Ruse, domnul Serghei Lavrov.
În dialogul moldo-rus nu există subiecte tabu. Discutăm despre toate evoluțiile și dezvoltarea relației bilaterale transparent, pragmatic, cu menținerea și promovarea intereselor naționale ale Republicii Moldova.
În dialogul moldo-rus nu există subiecte tabu. Discutăm despre toate evoluțiile și dezvoltarea relației bilaterale transparent, pragmatic, cu menținerea și promovarea intereselor naționale ale Republicii Moldova. Mesajul oficial al partenerilor ruși nu a fost schimbat: Rusia înțelege și respectă alegerea suverană a Republicii Moldova în favoarea integrării europene. Deci, partenerii ruși acum doresc să avem mai multe runde de consultări pe subiecte și elemente ale acestei integrări europene.

Acordul de Asociere și Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb a fost publicat pe site-urile oficiale ale guvernului și al Ministerului de Externe al Republicii Moldova. La Moscova, aceste documente sunt examinate și i-am invitat pe colegii ruși pentru o rundă de consultări, ținându-se cont de sensibilitatea anumitor prevederi despre care dumnealor ne-au informat. Așteptăm această rundă de negocieri să aibă loc, la începutul anului viitor. Considerăm că Moldova modernizată, Moldova europenizată va fi un partener mai atractiv nu doar pentru Federația Rusă pe plan economic, pe plan comercial, pe plan politic, nu în ultimul rând, dar și pentru toți ceilalți parteneri ai țării, din toată lumea.”

Europa Liberă: Bine, dar deocamdată se creează impresia că, pe acest parcurs european al Republicii Moldova, se îndepărtează șansa reunificării celor două maluri ale Nistrului, din moment ce autoritățile de la Tiraspol spun cu voce tare: „poporul transnistrean; independența Transnistriei”. Nu ar face-o, dacă nu ar exista și sprijinul venit de la Moscova.

Natalia Gherman:
„În legătură cu ultimele evenimente, care s-au produs la Tiraspol, am solicitat poziția oficială a Federației Ruse. Menținem dialogul prin intermediul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova este în contact permanent cu autoritățile ruse. Noi așteptăm reiterarea poziției oficiale, exprimate, nu o singură dată, de către partenerii din Federația Rusă atât pe marginea evoluțiilor din Zona de Securitate, cât și ultimul eveniment, votarea în prima lectură în „parlamentul” regional a prevederilor, precum că legislația rusă va fi aplicată în regiunea transnistreană. Deci, îmi exprim speranța că această reacție oficială nu va întârzia și va pune punct acestor speculații și acțiunilor unilaterale, de care dă dovadă administrația tiraspoleană. Repet: am avut acest efort, în calitate de negociator șef al Acordului de Asociere și am invitat reprezentanții regiunii transnistrene la fiecare rundă de negocieri pe marginea creării Zonei de Comerț Liber între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Dânșii au participat la fiecare rundă, au știut despre mersul negocierilor și despre conținutul înțelegerilor între Moldova și Uniunea Europeană.

Așteptăm, bineînțeles, manifestarea disponibilității de a ne pregăti împreună pentru efortul de implementare a celor convenite cu Uniunea Europeană, deoarece agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului nu pot să nu înțeleagă că integrarea europeană și implementarea prevederilor Zonei de Comerț Liber va duce la modernizarea sectorului economic, a sectorului agricol, industrial și vor atrage investițiile străine, în primul rând, investițiile europene, vor fi implementate cele mai bune și cele mai transparente practici în ceea ce privește efectuarea operațiunilor economice, calitatea produselor, certificarea originii produselor moldovenești.

Deci, toate aceste elemente, care ne vor aduce implementarea Zonei de Comerț Liber, ar trebui să fie în interesul atât al agenților economici, cât și al populației de pe ambele maluri ale Nistrului. Consider că orice conducător responsabil ar trebui să se gândească, în primul rând, la beneficii pentru fiecare cetățean, pentru populație în întregime și poartă responsabilitatea politică pentru aceasta.”

Europa Liberă: Doamnă ministru, totuși, din moment ce nu se dorește să se discute și pe marginea identificării unei soluții durabile pentru criza transnistreană, chiar și în acest format de negocieri „5+2”, nu ridică semne de întrebare că reunficarea Republicii Moldova nu se va produce în cel mai apropiat timp?

Natalia Gherman:
„Cu cât mai mult Moldova se va europeniza, se va moderniza, cu atât mai mult vom avansa pe calea integrării europene, cu atât mai atractivi vom deveni noi pentru populația de pe malul stâng al Nistrului. Acest efort, pe care îl depunem actualmente, pentru a ne pregăti de implementarea întocmai a prevederilor Acordului de Asociere, pentru asigurarea mobilității sporite a cetățenilor din întreaga țară în Uniunea Europeană, această cooperare sectorială pe care o dezvoltăm în absolut în toate domeniile de interacțiune cu Uniunea Europeană, ele, bineînțeles, vor produce un efect scontat și vor arăta că aceasta este unica și singura cale pentru dezvoltarea de mai departe a țării noastre. Noi suntem un popor european, suntem o țară europeană, noi nu trebuie să inventăm alte modele de dezvoltare. Și această evoluție benefică ar fi cel mai eficient și convingător argument pentru reunificarea Republicii Moldova. Răspunsul este: integrarea europeană…”

Europa Liberă: Și aceste reproșuri din partea opoziției comuniste că, din moment ce Bruxelles nu vorbește nimic despre un nou val de extindere, aceasta ar putea să demotiveze clasa politică. Moldova nu are șansă să ajungă stat candidat și, eventual, asociat la Uniunea Europeană.

Natalia Gherman: „
Nimeni nu poate să vorbească în numele Uniunii Europene, mai ales, opoziția politică din Republica Moldova. Procesul de extindere a Uniunii Europene continuă. Croația, de curând, a aderat la Uniunea Europeană. Pentru mine acesta a fost cel mai convingător exemplu al
Atunci când ne vom conforma tuturor condiționalităților și vom respecta criteriile de aderare, vom avea și dreptul moral să solicităm să fim trecuți la următoarea fază a relației între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
continuării procesului de extindere. Atunci când ne vom conforma tuturor condiționalităților și vom respecta criteriile de aderare, vom avea și dreptul moral să solicităm să fim trecuți la următoarea fază a relației între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Însă, până atunci, trebuie să semnăm și să începem a implementa Acordul de Asociere și Zona de Liber Schimb. Trebuie să dăm dovadă de practicile și standardele europene în absolut toate sferele vieţii politice, economice şi sociale. Vom fi judecaţi după seriozitatea angajamentului de a implementa reformele politice, sociale în ţară. Aceasta ar trebui să fie obiectivul nostru pentru următorii ani.”

Europa Liberă: Pentru că bate la uşă anul 2014, este anul când Bruxellesul a promis semnarea Acordului de Asociere, dar şi ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova deţinători ai paşaportului biometric. Sunt certe aceste lucruri? E cu siguranţă că Moldova va putea să obţină aceste două lucruri?

Natalia Gherman:
„În ceea ce priveşte semnarea Acordului de Asociere, vreau să mă refer la ultimele concluzii ale Consiliului European, clar se stipulează că Uniunea Europeană este dispusă să semneze Acordul de Asociere cu Republica Moldova nu mai târziu de luna august 2014. În ceea ce priveşte perspectiva liberalizării regimului de vize, deci, iarăşi vreau să fac referinţă la recomandarea Comisiei Europene din noiembrie.

Foarte clar şi bine articulat Comisia Europeană s-a pronunţat în favoarea liberalizării regimului de vize. Această decizie a fost deja formalizată, prin transmiterea iniţiativei legislative în Parlamentul European şi Consiliului statelor membre. Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene recent, în unanimitate, au susţinut ridicarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Deci, urmează să aibă loc procedura în Parlamentul European. Prima discuţie în acest sens fiind programată pentru data de 9 ianuarie 2014. Eu sunt încrezută că atât semnarea Acordului de Asociere, cât şi liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni vor avea loc în 2014.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, anumite tensiuni şi din zona de sud a Republicii Moldova. Se insistă pe ideea organizării unui referendum, se pare că în luna februarie, privind vectorul politicii externe. Aceasta trezeşte motive de îngrijorare?

Natalia Gherman:
„Bineînţeles. Atunci când încercăm să ne concentrăm efortul asupra implementării celor convenite cu Uniunea Europeană pentru binele întregii societăţi, deci, asemenea evoluţii trezesc mare îngrijorare. Pentru reuşita parcursului european, avem nevoie de coeziune în societate, avem nevoie de înţelegerea şi susţinerea populaţiei. Deoarece tot ceea ce se face, se face pentru binele fiecărui cetăţean.

Sunt uneori de neînţeles aceste moţiuni de cenzură împotriva Acordului de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb, aceste idei de organizare a unui referendum anticonstituţional în privinţa vectorului de dezvoltare şi vectorului de integrare a ţării de mai departe. Evident, este nevoie de o comunicare mult mai bună cu fiecare cetăţean, cu liderii, atât la nivel central, cât şi la nivel regional despre avantajele şi dezavantajele fiecărui model integraţionist.

Dar este nevoie şi de o responsabilitate politică mult mai mare din partea acelora care conduc aceste regiuni, aceste comunităţi şi care nu doar că permit asemenea iniţiative, dar, uneori, şi le încurajează. E deplorabilă această evoluţie şi această tendinţă şi este evidentă responsabilitatea guvernului şi a Parlamentului Republicii Moldova de a explica, de a menţine echilibru şi stabilitate în societate, mai ales, atunci când intrăm într-un an atât de important pentru parcursul european al ţării.”

Europa Liberă: Doamnă ministru, recent aţi fost decorată cu Premiul de Excelenţă al Institutului European din România pentru succesul pe care l-a obţinut Republica Moldova la Vilnius. Aceasta vă onorează, dar creşte şi responsabilitatea?

Natalia Gherman:
„Premiul Institutului European român a fost o surpriză pentru mine. Sunt foarte recunoscătoare colegilor români, deoarece au apreciat meritul meu, dar şi meritul echipei în procesul de negociere a Acordului de Asociere, a Zonei de Liber Schimb, în procesul de liberalizare a regimului de vize. Această distincţie mă responsabilizează şi mai mult ca să contribui şi în continuare cu toată abnegaţia la reuşita parcursului european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti este cea pe care o aşteaptă şi un stat, şi altul? Bucureştiul şi-a asumat acest rol de avocat al Republicii Moldova pe acest parcurs european.

Natalia Gherman:
„Sunt foarte mulţumită de această interacţiune, cooperare, susţinere de care dau dovadă colegii români. Relaţia cu omologul meu român, domnul Titus Corlăţean, este extraordinară. Ceilalţi miniştri din guvernul României se implică şi personal foarte activ în susţinerea integrării europene a Republicii Moldova. Anul 2013 a fost foarte elocvent în acest sens. Am muncit împreună, la unison, pe foarte multe domenii. De exemplu, cooperarea în domeniul energetic. Am început să construim gazoductul Iaşi-Ungheni, care va conecta republica Moldova la piaţa europeană a gazelor naturale.

Urmează să dezvoltăm proiecte de infrastructură în domeniul conectărilor electrice, prin intermediul României, care ne va conecta la piaţa energetică europeană. De asemenea, planificăm construcţia mai multor poduri. Vom extinde reţelele drumurilor europene, prin intermediul României, şi în Republica Moldova. Am început activitatea bilaterală pe schimb de experienţă în domeniul standardizării, armonizării legislaţiei. Sunt foarte mulţumită de toată această cooperare.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveţi pentru eurosceptici?

Natalia Gherman:
„În contextul actual, nu ştiu cum poţi să rămâi om raţional şi să fii eurosceptic în Republica Moldova. Eu, personal, nu cred că avem o altă cale, avem o altă alegere şi ne putem gândi la un alt model pentru Republica Moldova, în contextul ei geopolitic, decât integrare în Uniunea Europeană. Aş vrea foarte mult ca toţi euroscepticii să fie, în primul rând, patrioţi ai Republicii Moldova.”

Europa Liberă: La Mulţi Ani!

Natalia Gherman:
„La Mulţi Ani şi dumneavoastră! Vă mulţumesc.”
XS
SM
MD
LG