Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: „Vagonul” Transnistria a fost deja decuplat de Moldova de către Rusia şi Rusia nu promite, în niciun chip, să-l recupleze.”



Europa Liberă: Ce s-a întâmplat, în anul 2013, în subiectul reglementării transnistrene? Nu s-au întâmplat, sigur că, progrese spectaculoase, dar ce optici s-au modificat?

Vladimir Socor: „Nu s-a modificat nimic. Situaţia, de fapt, cred că s-a agravat, în comparaţie cu anii precedenţi, pe de o parte, datorită crizei politice din Republica Moldova. Malul drept al Nistrului a devenit mai puţin atrăgător, decât fusese anterior, pentru malul stâng. Şi mai puţin atrăgător, decât fusese anterior, pe malul stâng.

Populaţia de pe malul stâng al Nistrului şi, bineînţeles, mass-media controlată de autorităţile de la Tiraspol constată că, în Republica Moldova, s-a instalat haosul politic, lupta partidelor unul împotriva celuilalt, cu alianţe care se schimbau, în prima jumătate a anului, o dată la fiecare câteva săptămâni, sistemul justiţiei şi de ocrotire a legii controlat de un partid al celui mai bogat om de afaceri din Republica Moldova şi scăderea încrederii populaţiei Republicii Moldova în instituţiile statului, scădere documentată de sondajele de opinie publică şi, bineînţeles, constatată şi relatată pe larg, exploatată de autorităţile de la Tiraspol, în propaganda lor.

Deci, atractivitatea Republicii Moldova a devenit şi mai scăzută, pe fondul unei percepţii generale, în zona noastră, a Europei răsăritene, o percepţie
Propaganda rusească, nebalansată de altă surse de informaţie din R. Moldova, a făcut ca şi Partidul Comuniştilo să-şi inverseze orientarea de la una pro-europeană la una euroasiatică ...
despre revenirea Rusiei, în viteză şi în forţă, la rangul de putere regională şi internaţională. Aici joacă un rol foarte important canalele de televiziune din Rusia, care propagă această imagine a Rusiei, în redevenire, ca mare putere. Propaganda rusească, nebalansată de altă surse de informaţie din Republica Moldova, a făcut ca şi Partidul Comuniştilor, cel mai mare partid încă, în Republica Moldova, să-şi inverseze orientarea de la una pro-europeană la una euroasiatică, un fel de efect de bulgăre de zăpadă, pe care l-am constatat, în decursul anului 2013.

De asemenea, în decursul aceluiaşi an, am intrat şi mai adânc în capcana pe care ne-a întins-o Rusia, în anul 2008-2009, practic, în ultimul an şi ultimele câteva luni de guvernare comunistă, când Rusia a impus guvernării de la Chişinău să devieze procesul de reglementare a conflictului de la partea politică la partea social-economică. Şi, în loc de a discuta probleme de securitate şi de statut, să discute probleme despre întărirea încrederii între cele două maluri, întărirea încrederii care însemna, în primul rând, măsuri de ordin social şi economic, de ordinul paşilor mici.

În felul acesta, negocierile au fost deviate dintr-o direcţie care putea duce către un rezultat, într-o directe care nu duce către niciun rezultat, ba chiar duce la rezultate negative. În momentul în care discuţiile au fost deviate din albia politică şi de securitate în albia social-economică şi măsuri de încredere, în acel moment, Tiraspolul a căpătat şansa de a obţine recunoaşterea implicită, nedeclarată a separării Transnistriei de Republica Moldova.

În aceste discuţii, care au început, în toamna lui 2008-primăvara lui 2009, se discuta despre recunoaşterea sistemului de telefoane în Transnistria de către Republica Moldova, pe picior de egalitate, recunoaşterea plăcuţelor de înregistrare a automobilelor de către Republica Moldova, echivalarea diverselor documente de stare civilă, recunoaşterea lor de către R. Moldova ca fiind valabile, dacă sunt emise de autorităţile transnistrene. Deci, o serie întreagă de paşi mici care duceau, în practică, la recunoaşterea separării Transnistriei de restul Republicii Moldova. Chişinăului i se cerea să recunoască toate aceste lucruri pentru a obţine din partea Tiraspolului un certificat de încredere. Tiraspolul spunea: „Dacă recunoaşteţi toate aceste lucruri, atunci va exista din partea Tiraspolului destulă încredere, pentru a purcede şi la negocieri politice”. Dar, desigur, că ei nu aveau de gând să purceadă la negocieri politice, vroiau să întindă şi să momească Republica Moldova în această direcţie, pentru ca, dacă procesul acesta continua, după câtva timp, Tiraspolul să spună, dintr-o dată: „Moldova a recunoscut separarea Tiraspolului în materie de cutare, în materie de cutare, în materie de cutare. Noi suntem, de facto, separaţi de Republica Moldova”.

Aceasta era direcţia în care se mergea, în decursul anului 2013. Şi, din păcate, diplomaţia occidentală a acceptat această logică... Diplomaţia occidentală a acceptat această ordine a priorităţilor, conform căreia măsuri de încredere, în sensul definit de către Tiraspol şi Moscova, reprezentau precondiţia pentru a trece la negocieri în materie de politică şi securitate. Deci, o precondiţie. Şi precondiţia aceasta încă nu am depăşit-o, pentru că Moldova şi simpatizanţii ei occidentali au acceptat-o, în 2008-2009, şi am rămas în aceeaşi capcană. Şi capcana s-a adâncit, de fapt. Prima capcană a fost acceptarea ideii potrivit căreia există un conflict între două maluri ale Nistrului, un conflict intern, în Republica Moldova, când, în realitate, este un conflict extern, interstatal, între Rusia şi Republica Moldova.”

Europa Liberă: Desfăşurat pe teritoriul Transnistriei.

Vladimir Socor: „Exact.”

Europa Liberă: Acuma Tiraspolul iarăşi se întoarce la cadrul politic, pentru că îi convine să spună că, vezi Doamne, după Vilnius, este inevitabilă decuparea Transnistriei, în general, şi recunoaşterea acestei regiuni de către Federaţia Rusă, pe motiv că se uită şi se mişcă în direcţii diferite. Într-adevăr, s-ar putea produce decuparea?

Vladimir Socor: „Decuparea există, de facto, clar. Nu cred că Rusia va recunoaşte Transnistria în modul în care Rusia a recunoscut Abhazia sau Osetia de Sud, în anul 2008. Nu cred deloc că acest lucru se va întâmpla. Nici după Olimpiada de la Soci. Nu se va întâmpla în viitorul previzibil. Rusia nu ar avea absolut nimic de câştigat din această mişcare. Este adevărat că Rusia a pierdut pârghia de influenţă pe care o avea asupra Republicii Moldova, prin intermediul conflictului din Transnistria. A pierdut această pârghie, deoarece Rusia nu s-a poziţionat ca un arbitru, nici ca un mediator. S-a poziţionat ca un partizan declarat intransigent, inflexibil, de partea Transnistriei. Prin aceasta, Rusia automat a pierdut posibilitatea de a influenţa orientarea externă a Republicii Moldova.

Dacă, ipotetic, Rusia ar declara Chişinăului mâine că Rusia şi-ar revizui politica faţă de Transnistria, dacă şi Chişinăul şi-ar revizui politica faţă de Europa, atunci Rusia ar recăpăta o pârghie de influenţă asupra Chişinăului, nu prin intermediul guvernării actuale, guvernarea actuală este sută la sută pro-europeană, dar prin intermediul unor forţe politice din Moldova, nu de la guvernare, din opoziţie, care ar putea să spună că ar merita să fie explorată posibilitatea unei înţelegeri cu Rusia, cu condiţia ca Moldova să-şi încetinească parcursul european. Da, atunci Rusia ar recăpăta o pârghie de influenţă.

Dar Rusia nu face acest lucru. Aceasta vedem şi din declaraţiile repetate ale lui Dmitri Rogozin, care spune că „vagonul” Transnistriei se va decupla de „trenul” Moldovei, dacă „trenul” Moldovei continuă spre Apus. Rogozin repetă această metaforă, de unde deducem faptul că el nu mai are pârghii de influenţă. „Vagonul” Transnistria a fost deja decuplat de Moldova de către Rusia şi Rusia nu promite, în niciun chip, să-l recupleze.”
XS
SM
MD
LG