Linkuri accesibilitate

Trei activiști proeminenți condamnați în Egipt


Un tribunal din Egipt a condamnat la câte trei ani de închisoare trei activiști proeminenți non-islamiști, care au pus umărul la conducerea revoltei din 2011, soldată cu debarcarea președintelui Hosni Mubarak. Ahmed Maher, Ahmed Douma și Muhammad Adel au fost găsiți vinovați de implicare în proteste neautorizate.
Toți trei au fost disidenți pe timpul lui Mubarak. Dar au sprijinit și înlăturarea de către armată, în iulie anul acesta, a primului președinte ales democratic, islamistul Mohammed Morsi, pe care îl acuzaseră de trădarea idealurilor democratice ale revoluției din 2011.
XS
SM
MD
LG