Linkuri accesibilitate

„Pentru mine R. Moldova a fost, este şi va rămîne o ambiţie foarte mare, un tărîm de descoperit”


De vorbă cu traducătorul și scriitorul olandez Jan Willem Bos.



Traducător, scriitor, lexicograf și ziarist olandez, Jan Willem Bos, s-a întîlnit nu de mult cu Iulian Ciocan la Iași. Scriitorul, autor al unui volum intitulat „România mea”, a însoțit-o în calitate de translator pe regina Beatrix a Olandei, în timpul vizitei pe care a efectuat-o la București în 2011. Recent, Jan Willem Bos i-a acordat un interviu telefonic scriitorului și ziaristului Iulian Ciocan:

Europa Liberă: Stimate Jan Willem Bos, ne-am întîlnit recent la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere din Iaşi, iar dvoastră eraţi unul dintre invitaţii importanţi ai acestui Festival. Cum aţi ajuns în această ipostază de cel mai important traducător din română în neerlandeză? Şi de unde vine pasiunea pentru limba şi literatura română?

Jan Willem Bos: „Cu cîţiva ani în urmă, v-aş fi răspuns că e foarte uşor să fiu singurul sau cel mai bun traducător din română în neerlandeză, pentru că eram singurul. Dar, din fericire, nu mai sunt
Jan Willem Bos
Jan Willem Bos
singurul. Este şi colegul meu Jan Mysjkin, care se străduieşte să facă literatura de limba română, ca să zic aşa, mai cunoscută în Ţările de Jos, el fiind, de fapt, bruxellez, e flamand. Limba neerlandeză e limba pe care o avem în comun. Eu vorbesc dialectul olandez, el – dialectul flamand.

Dar ca să vă răspund la întrebarea dvoastră, eu m-am apropiat de literatura română, fiind student la Limba şi literatura română, şi, de fapt, eu m-am apropiat de literatură în general prin prisma literaturii române. Eu nu eram foarte mare cititor în adolescenţă şi am învăţat să citesc literatură prin literatura română. Şi atunci foarte uşor a venit şi ambiţia să contribui într-un fel, şi deja în studenţie am început să traduc cîteva texte din română. L-am tradus pe Sorin Titel, am tradus din Urmuz, am tradus cîteva poezii ş.a.m.d. Şi, din fericire, am reuşit să continui această activitate…”

Europa Liberă: Deci, să înţeleg că anume autorii pe care i-aţi numit acum au fost cei care v-au trezit interesul pentru literatură?

Jan Willem Bos: „Da. M-am şi apropiat personal de Sorin Titel, l-am cunoscut foarte bine. Din păcate, a murit foarte tînăr, în 1985. Dar fiind student la română, am început să citesc literatură română. Vă mărturisesc că primul text pe care l-am citit, în contextul unui curs de literatură, a fost un text de Sadoveanu, care era mult mai greu pentru mine. Nu l-am putut gusta pentru că era un vocabular atît de bogat pe care eu nu-l ştiam încă, încît nu am putut să mă apropii. Dar după aceea am început să citesc mai mulţi autori. Mi-a plăcut foarte mult literatura interbelică, mi-a plăcit foarte mult şi de Rebreanu, şi de Camil Petrescu, în primul rînd. Şi m-am apropiat foarte mult de literatură în general prin această perspectivă”.

Europa Liberă: Domnule Bos, aţi ajuns în România într-o perioadă foarte tulbure, o perioadă a dictaturii ceauşiste. Aţi scris şi o carte. Ea a apărut mai întîi la o editură olandeză, apoi traducerea a apărut la Editura Trei. Titlul acestei cărţi este Suspect. Dosarul meu de la Securitate. Şi întrebarea mea este - ce aţi avut cu securitatea lui Ceauşescu?

Jan Willem Bos: „Eu nu am avut nimic cu ea. Ea a avut ceva cu mine. Vă contrazic un pic. Eu am venit prima dată în România la începutul anilor '70. Perioada încă nu se simţea ca fiind atît de tulbure. Eram student, aveam 19 ani şi să ştiţi că eram destul de liber să mă plimb pe teritoriul României. M-am întîlnit atunci cu Doru, care mi-a rămas foarte bun prieten, şi cu el m-am plimbat prin toată România. Am fost pînă-n Maramureş, am fost la mare, am fost la Braşov, am fost peste tot şi nu era nici o problemă.

Problemele au început, mai ales pentru străini, din 1976, cînd ni s-a interzis să mai stăm acasă la români. De fapt, a fost invers, românii nu mai aveau voie să primească străini peste noapte. Ceea ce a stîrnit în primul rînd interesul Securităţii faţă de persoana mea a fost activitatea mea de translator pentru Amnesty International. În studenţie, în Olanda, eu traduceam pentru Amnesty International din două motive. În primul rînd, îmi făcea plăcere să-mi exersez limba română. În al doilea rînd, era o muncă foarte utilă. Veneau destul de puţini azilanţi din România, dar aveau nevoie de ajutor. Şi cred că cineva a fost trimis. Eu ştiu că se face acest lucru de către regimurile totalitare, persoanele sunt trimise în străinătate să ceară azil ca să se vadă care e procedura, cine este implicat în procedura respectivă, care sunt translatorii ş.a.m.d. Şi eu am avut un român care s-a dovedit a fi destul de dubios, şi eu îl suspectez pe el că, de fapt, a fost un agent al Securităţii.

Oricum, în momentul în care am venit la studii în România, la specializare, cum se zicea atunci, în anul 1978, a fost în România şi o delegaţie din partea organizaţiei Amnesty International, ceea ce nu am ştiut la momentul respectiv, pentru că nu eram implicat în organizaţie decît în calitatea mea de translator. Şi atunci am descoperit în dosarul meu că am fost urmărit, chiar pas la pas, timp de patru zile. Două zile nu prea am ieşit din cămin şi două zile m-au urmărit. Şi bineînţeles că nu au sesizat nici o activitate suspectă pentru că nu eram implicat în nici o activitate suspectă.

Eu nu am fost implicat în politică, nu căutam în mod neapărat să mă văd cu disidenţii, şi asta a fost interesul lor. Însă l-au abordat pe Doru, de care am pomenit, l-au acostat într-un fel ca să devină o sursă de informaţii în legătură cu persoana mea. Şi el nu a avut altă opţiune decît să accepte propunerea făcută de către Securitate. Însă el şi-a dovedit de la bun început prietenia pentru că a venit la mine, cînd am fost la căminul Grozăveşti din Bucureşti, şi mi-a povestit ce a pretins Securitatea. Şi atunci am fost de acord, la bună înţelegere, să dea el aceste note informative care formează baza cărţii mele”.

Europa Liberă: Am fi curioşi să ştim unde a avut volumul dvoastră un succes mai mare? În Olanda sau în România?

Jan Willem Bos: „Cred că în România. În Olanda, am avut recenzii
destul de pozitive, dar nu s-a vîndut foarte bine. În România am avut nu numai recenzii destul de bune, dar s-a arătat un interes destul de clar. Am dat destul de multe interviuri, în presa scrisă, la televiziune. Nu ştiu exact cifrele de vînzare, nici în Olanda, nici în România, dar cred că impactul a fost mai mare în România. Este şi logic, într-un fel.

Olanda s-a cam săturat de Europa de Est, din păcate. Europa de Est nu stîrneşte un foarte mare interes. În România există un interes pentru o abordare diferită, pentru o privire străină, adică din străinătate, asupra trecutului ţării respective”.

Europa Liberă: Domnule Bos, dar cît de greu este să faci un Mare Dicţionar Neerlandez-Român?

Jan Willem Bos: „E o poveste interminabilă şi o să încerc să vă dau o versiune mai scurtă. Uniunea Lingvistică, o fundaţie semiguvernamentală din Olanda şi Belgia, a avut drept proiect o elaborare de dicţionare pentru limbi mai puţin cunoscute: daneza, poloneza, sîrba, croata, maghiara şi româna. Şi atunci, pe baza unei bănci de date, au început să elaboreze aceste dicţionare. Aşa s-a născut Dicţionarul Neerlandez-Român care, în curînd, va fi la cea de-a doua ediţie. Pe parcurs, cît am colaborat la acest dicţionar, s-a descoperit că nu prea mai erau bani şi pentru volumul II. Şi atunci am început eu cu volumul II, pentru că aveam nevoie eu de un dicţionar bun. Şi am lucrat la el ani de zile, cîte o seară, cîte o zi liberă, cîte un week-end, şi astfel a apărut mai întîi volumul Neerlandez-Român, şi apoi a apărut şi volumul Român-Neerlandez care avea o a doua ediţie peste doi ani. Eu întotdeauna am zis că voi face multe lucruri legate de România. Un singur lucru ştiam că nu-l voi face – redactarea unui dicţionar, şi, ca să vezi, am făcut trei dicţionare”.

Europa Liberă: Asta înseamnă că aveţi o pasiune mare pentru România şi pentru limba română…

Jan Willem Bos: „Aşa este. Asta nu am negat niciodată şi nu voi nega nici în faţa dvoastră…”

Europa Liberă: Nu pot să nu vă întreb iată ce. În perioada ceauşistă, aţi auzit, în calitate de oaspete străin în România, ceva despre RSSM, precursoarea actualei Republica Moldova?

Jan Willem Bos: „Foarte puţin. Recunosc că pentru mine Republica Moldova a fost, este şi va rămîne o ambiţie foarte mare. Este un tărîm, ca să folosesc acest cuvînt, de descoperit. Vă mărturisesc, cu un pic de ruşine, că nu am fost niciodată în Republica Moldova. Nu că nu am vrut, dar în epoca sovietică era mult mai complicat decît acum.

În ultimii ani am călătorit foarte mult, am fost foarte des în România şi pur şi simplu n-am apucat. Dar e acolo pe listă, e o veche ambiţie şi, din fericire, auzim din ce în ce mai multe despre Republica Moldova. Este un stat care va face parte, sunt convins de lucrul acesta, din Uniunea Europeană în viitorul apropiat. Nu ştiu dacă vor fi cinci, zece sau douăzeci de ani, dar sper să apucăm cu toţii momentul în care va intra Republica Moldova în Uniunea Europeană. Şi va trebui să învăţăm mai multe despre moldoveni, despre popoarele care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova”.
XS
SM
MD
LG