Linkuri accesibilitate

Cum a fost Anul scriitorului Spiridon Vangheli?


Gugută, văzut de copii moldoveni din Portugalia

Gugută, văzut de copii moldoveni din Portugalia

„Eroii din creaţia lui Spiridon Vangheli ne învaţă să facem bine, să ne iubim părinţii, să ne iubim ţara”

S-a închis anul „Spiridon Vangheli”, dar nu înainte ca să apară pe piaţă şi o nouă carte a autorului de copii „Şi eu sunt Guguţă”. Cărţile lui Spiridon Vangheli au fost traduse în aproape 40 de limbi, au fost tipărite în peste 8 milioane de exemplare. Ce impact a avut acest an dedicat literaturii de copii? O notă culturală semnată de Tamara Grejdeanu:

În anul „Spiridon Vangheli”, zeci de copii au avut şansa să îl cunoască pe „tatăl lui Guguţă”, cum mai este numit scriitorul, şi să îl întrebe ce mai face protagonistul notoriu, cunoscut după inconfundabila sa cuşmă. Prieteni ai lui Guguţă au devenit nu doar copii din Republica Moldova, dar şi cei din afara ţării. Astfel, la o expoziţie de desene ce înfăţişau cunoscutul personaj au participat şi copii moldoveni născuţi în Portugalia. Scriitorul spune că, de fapt, anul 2013 a fost anul copiilor şi al literaturii pentru copii, iar personajul pe care l-a creat încearcă să educe dragostea de carte, responsabilitate şi grijă faţă de cei apropiaţi:

Spiridon Vangheli

Spiridon Vangheli

„A venit vremea să acordăm o atenţie mai mare acestor copii şi acestei literaturi. Iată eu am lângă mine mai mulţi bodyguarzi, cu ei nu mă tem. Cine vrea să fie Guguţă trebuie să îşi asume şi răspundere, asta înseamnă că vă luaţi asupra voastră anumite probleme, să creşteţi mari, voinici, să rezolvaţi toate greutăţile pe care le au oamenii, să le înlăturaţi. Să ieşim la o cale mai frumoasă, mai omenească, pentru că merităm această viaţă frumoasă.”

Directoarea bibliotecii pentru copii ,,Ion Creangă”, Claudia Balaban, e de părere că nu criza lecturii este specifică societăţii contemporane, ci criza cărţii de valoare. Iată de ce, ea spune că opera lui Spiridon Vangheli, studierea căreia a fost inclusă în programul şcolar din Japonia, trebuie să fie promovată activ în fiecare şcoală:

„Am urmărit să-i atrag, în primul rând, la lectură pe copii, la cartea de valoare, ori eu cred că creaţia lui Spiridon Vangheli este o creaţie de valoare, care merită să fie ştiută, merită să fie cunoscută - ca, într-adevăr, copii să se apropie şi să urmeze exemplul eroilor din creaţia lui Spiridon Vangheli, fiindcă aceşti eroi ne învaţă să facem bine, să ne iubim părinţii, să ne iubim ţara.”

Turcan Lidia, profesoară la un gimnaziu din capitală spune că opera lui Spiridon Vangheli reuşeşte să trezească nu doar interesul pentru lectură, dar şi pentru alte activităţi educative:

„Am încercat să marcăm acest an, ca să nu treacă neobservat, prin unele expoziţii de desene, compoziţie de eseuri şi prin creaţii chiar poetice. Copiii s-au străduit, le-am dat mai multă lectură de Spiridon Vangheli, ca să-l cunoască pe tatăl lui Guguţă şi năzbâtiile lui Guguţă.”

Azi, elevii care l-au cunoscut pe Guguţă, i-au pregătit un program special scriitorului, cu cântece şi poezii. Mulţi dintre copii mi-au spus că îşi doresc neapărat şi un autograf în cartea autorului, care are un loc aparte în biblioteca lor:

„Pe mine m-a marcat felul în care a scris această poveste, uimitor, cu multe năzbâtii pe care le făcea Guguţă.”



„Pe mine m-a impresionat cum Guguţă a învăţat-o pe mama sa să meargă pe bicicletă, asta a fost foarte amuzant. Mi-au plăcut multe alte istorii, năzbâtiile lui Guguţă, aş vrea şi eu să fac aşa, dar din păcate nu reuşesc.”

Spiridon Vangheli mai este numit şi cel mai bun ambasador al Republicii Moldova în lume. În noua sa carte „Eu sunt Guguţă”, scriitorul răspunde la întrebările celor mai fideli cititori. El spune că după ce a adunat ani la rând răvaşele lor, a decis să îi facă co-autori ai noii lucrări.
XS
SM
MD
LG