Linkuri accesibilitate

Încă de la Revoluția franceză, partidele politice au știut să profite de manifestările spontane de protest ale străzii.




Luarea Bastiliei de către mulțimea revoltată nu a fost dirijată de nicio facțiune politică, acestea însă au reușit foarte rapid să acapareze mânia populară.

La fel s-a întâmplate și în 1917, la Sankt-Petersburg, când măruntul partid bolșevik a putut să profite de nemulțumirea maselor și la fel a fost și la București în 1989, când structurile partidului fidele lui Ion Iliescu s-au reconstituit rapid profitând de revolta împotriva lui Ceaușescu.

Un exemplu și mai recent au fost revoltele din țările arabe, așa-numita primăvară arabă. In Egipt, de pildăm revolta străzii a fost foarte rapid capturată de către Frații Musulmani, care au sfîrșit prin a prelua cu totul puterea.

Nu întotdeauna este așa. Revoluția Portocalie, protestele care în 2004 l-au adus la putere pe fostul președinte Iușcenko, erau în mod limpede și pe față organizate politic. Ele au făcut-o cunoscută, de altfel, pe Iulia Timoșenko.

Există însă și exemplul invers: manifestații pur populare, spontane, care refuză să se politizeze.

Istoria acestora începe cu marile manifestații împotriva războiului din Vietnam, trecând la cele din Europa împotriva prezenței armamentului nuclear american în câteva țări ale vechiului continent, precum Germania sau Belgia.

Chiar și primele manifestații din România, din Piața Universității, au fost inițial apolitice, iar politicienii care apăreau erau în general huiduiți.

Un element important al acestor manifestații este prezența sau nu printre organizatori a unor ONG-uri sau asociații subvenționate de fundații care ar putea fi considerate ca fiind politizate.

Așa se întâmplă cu toate asociațiile care au de a face, în vreun fel sau altul, cu fundația Open Society a milionarului Soros.

Asupra acelora plutește în general o suspiciune de părtinire, întărită, într-o țară ca Rusia, chiar de noua legislație în privința asociațiilor care primesc fonduri din străinătate.

---------

Despre cum profită sau nu politicul de la Chişinău de manifestările străzii, am discutat cu Antoniţa Fonari, Secretarul general al Consiliului organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova:

Antoniţa Fonari: „Eu cred că în acea situaţie politicul a exploatat şi continuă să exploateze. Nu trebuie să ne întoarcem până la 7 aprilie, putem să ne întoarcem numai până la 3 noiembrie. Când se simte că oamenii sunt nemulţumiţi, că oamenii au nevoie să se exprime, când nu le mai este suficient faptul că liderii lor de opinie se exprimă, atunci mulţimea are nevoie să iasă în stradă. Are nevoie să-şi arate frustrarea. Moldova este un exemplu interesant pentru că s-au exploatat ambele variante. 7 aprilie a fost exploatată nemulţumirea prin a distruge. Atunci au intervenit persoane din serviciile secrete nu neapărat din ţara noastră care au periclitat atunci, au împins tinerii să distrugă. Din aceste considerente eu nu prefer manifestaţiile foarte mari, pentru că se acţionează la nivel de instincte, de agresiune şi oamenii nu pot fi controlaţi. Ceea ce apropo cred că ucrainenilor le reuşeşte într-o anumită măsură. Am observat de mai multe ori privind în direct cum iese tot felul de tipi şi încearcă să agreseze poliţiştii şi vine mulţimea şi îi identifică ca fiind provocători şi-i dă la o parte. La noi nu s-a reuşit la 7 aprilie. S-a folosit forţa. Politicienii au ieşit în stradă şi au arătat că asta este lupta noastră. Ce s-a întâmplat la 3 noiembrie a fost tot un fel de a folosi mulţimea. S-a simţit această nevoie a majorităţii cetăţenilor de a exprima această saturaţie de a trăi în trecut, în Uniunea Sovietică. Şi pentru că foarte mulţi simt această nevoie să trăiască bine aşa cum cred ei că e în Europa. Atunci oamenii au fost efectiv aduşi în stradă pentru ca să arate că asta este voinţa noastră a tuturor. Cred că în ambele cazuri, 7 aprilie 2009 şi 3 noiembrie 2013, sunt folosite emoţiile, sentimentele normale, fireşti ale oamenilor de saturaţie, aspiraţiile lor spre mai bine, nevoia lor de exprimare pentru a crea anumite imagini. De obicei, în asemenea cazuri lucrează oameni care ştiu să analizeze sentimentele din punct de vedere psihologic şi ştiu cum pot fi folosite masele.”

Europa Liberă: Ca spirit aceste manifestaţii credeţi că au lăsat ceva în urma lor?

Antoniţa Fonari:
„În istorie se uită detaliile. Rămâne numai povestea eroică. Bunăoară se discuta să facem un monument lui Valeriu Boboc (n.r. tânărul decedat în urma evenimentelor din aprilie 2009). Valeriu Boboc nu a fost niciodată un erou. El a fost un martir. Când lucrurile acestea se uită cu trecerea timpului încep să semene cu fapte de eroism şi este arătată ca faptă de eroism, inclusiv de unele persoane din mass-media. Nu cred că revoluţiile agresive schimbă ceva. Cred că liderii de opinie care ştiu să vorbească cu comunitatea din care vin, care ştiu să explice comunităţii ce înseamnă … pentru că nu este suficient să ieşi în stradă şi să strigi „Hai în Europa”, trebuie să explici oamenii pe care îi reprezinţi ce înseamnă această intrare în Europa. Când omul înţelege pentru ce el militează el nu are nevoie să iasă şi să fie agresiv. De exemplu, în ţara noastră, care e destul de democratică ca sistem legislativ, controlând guvernul cum implementează legislaţia, acţionând guvernul în judecată când nu implementează legislaţia mi se pare o modalitate mult mai deşteaptă de a interveni, mult mai inteligentă de a schimba lucrurile.”

Europa Liberă: Avem o opoziţie comunistă acum care la fel organizează nişte proteste cu anumită regularitate. Exploatează ei la fel acest sentiment de nemulţumire care există?

Antoniţa Fonari:
„Exploatează şi este firesc într-un fel pentru politic să o facă. Amintiţi-vă de acele proteste pe care le făcea PLDM numărând zilele comuniştilor. Exploatau sentimentele celor care erau sătui de comunişti. Acum comuniştii exploatează sentimentele persoanelor în special de la ţară sau a minorităţilor naţionale care sunt nemulţumite şi vor pur şi simplu să strigi, iar comuniştii o fac pentru ei. Desigur că este vorba de o exploatare în orice situaţie când politicul se implică. Pentru mine aceste ieşiri ale opoziţiei nu mi se par aducătoare de schimbare. Nu întotdeauna politicul vrea o schimbare înspre bine pentru toată lumea, de obicei, toate partidele o fac pentru grupul lor mic de interese. Pe de altă parte, în cazul comuniştilor ei nu ştiu să o facă inteligent. De foarte multe ori ei îşi fac o defavoare prin aceste ieşiri foarte vulgare, după principiul „pur şi simplu tu mie nu îmi placi de asta îţi dau în cap şi te fac cu toate cuvintele urâte”. Corect ar fi – „dacă mie nu îmi place ce schimbi, ce faci eu îţi explic acolo în Plenul Parlamentului, aduc dovezi”. Este nevoie de venit cu dovezi, cu argumente. Politicienii nu fac asta. pentru că a veni cu dovezi, cu argumente, cu discuţii civilizate înseamnă a-ţi educa alegătorul. Iar politicienii de multe ori nu au nevoie de un alegător educat, care să înţeleagă politici publice sau cum se face bugetul, pentru că asta l-ar încurca pe politician să fie corupt.”
XS
SM
MD
LG