Poetă consacrată, autoare de proză psihedelică & de auto-ficţiuni, cercetătoare temerară a fenomenului decembrist & concentraţionar, Ruxandra Cesereanu m-a luat prin surprindere (dar numai pe jumătate) publicând un prim roman realist, Un singur cer deasupra lor, Polirom, 2013 – la urma urmei, cine dacă nu ea să scrie mai în cunoştinţă de cauză „despre transformările de la începuturile obsedantului deceniu comunist până la revoluţia din 1989”?!
Nu e un roman-frescă, nici un roman-epopee, cel mult un roman-puzzle, cele 34 de capitole purtând fiecare (cu 2-3 excepţii) un titlu-nume: Tinu, Maica Arsenia, Pantiuşa, Hambu ş.a.m.d., cum ar veni – nişte fişe personale, într-un dosar al istoriei recente. Recognoscibile unele – Ilişoi, Pantiuşa, Şoşescu, Coana ş.a. –, ficţionale majoritatea, şi unele, şi altele „prind” realitatea acelor ani, fie din perspectiva călăilor (memorabilă, în acest sens, povestea cenzorului vigilent care îşi cenzurează propriul poem), fie din cea a victimelor. Omniprezenta Securitate, „reeducarea” de la Piteşti, ca şi nelipsitele cozi matinale la alimentară, avorturile clandestine, încercările de trecere frauduloasă a frontierei, povestea cu „teroriştii” din timpul evenimentelor din decembrie ’89 şi câte alte caracteristici a „(i)epocii” se regăsesc în cele 240 pag. ale cărţii, unele cumplite, altele – de un haz nebun (de ex., „Miliţia română: rubrica Fapt Divers”).
Povestea care mi-a mers drept la inimă mai mult decât oricare alta se intitulează „Anda” – une hisoire d’amour dintre o evreică „deşteaptă şi apetisantă” şi un tânăr român get-beget, „supusul ei loial şi complet”; toate bune şi frumoase până-n clipa în care „Anda îşi dădu seama că este însărcinată”, iar „furia lui Gabriel a fost devastatoare”. Urmează un avort clandestin, după care peste câteva luni – plecarea în Israel. Şi poanta finală: „După unsprezece ani, (…) în fosta ei ţară se petrecu ceva, avu loc un soi de avort precum cel pe care îl făcuse ea (…) Revoluţia din decembrie îi aduse aminte de România: iar când văzu gaura din steag, înţelese că ea însăşi, cea de odinioară, fusese o gaură de steag”.
Alinierea la drapel!
16 dec. ’13
