Linkuri accesibilitate


EU: Aaa! Aşadar? Aşa-dar?! dar… atunci de ce? de ce toată această înscenare? Această mas-ca-ra-dă? Cu… oameni în cagule… cu cagule pe faţă… Cu dulăi pe din părţi? De ce acest spaţiu rectangular alb cu lumina lui crepusculară? De ce aceşti dulăi pe care îi aud umblând împrejurul… împrejurul acestui bloc misterios, cu aceşti câini lupi postaţi prin părţi? Cu acest laţ pus pe gâtul meu care, iată, iar se strânge… Ah! De ce? De ce strângeţi?! Ah! Nu-mi ajunge aer! Ah-ah! Slăbiţi!... Ah! Să mă apăr cu mâinile, dar mâinile nu mă ascultă! Mâinile cum stau lipite de marginile taburetului, nu le pot ridica – au înţepenit mâinile… Ah! Ah! Nu-mi ajunge aer – mă înec, mă înăbuş… Aer! Aer! Nu strângeţi laţul! Lăsaţi laţul… Lăsaţi! Lăsaţi… Că mai am a spune ceva… Aaaaa… Mi se întunecă în faţa ochilor… Aaaaa… Îmi pierd cunoştinţaaaa… Aaaa! Voi cădeaaa…
OMUL CU CAGULĂ N1: Nu. Nu vei pierde cunoştinţa. Nu trebuie să pierzi cunoştinţa.
OMUL CU CAGULĂ N2: Vei… Vei continua să ne răspunzi la întrebări. Până acum nu te-am atacat cu întrebări.
OMUL CU CAGULĂ N3: Acum noi vom vorbi mai mult şi tu vei asculta. Domnia ta!
FEMEIA CU CAGULĂ N4: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!
EU: Aaaah! Ah!Lăsaţii-mă să-mi trag sufletul. Aaah! De ce nu-mi scoateţi laţul de pe gât? Era să mă sugrumaţi… Aaah… Aaaah… Ah…
OMUL CU CAGULĂ N1 (cu voce drastică): Dar, iată, ai aer destul. Dacă binevoieşti putem să includem şi un ventilator. Putem să deschidem uşa. Putem să deschidem chepengul de sus.
EU: Che-pen-gul? Chepeng? A, acolo sus în tavan într-adevăr este un fel de deschizătură, numai că… din mijlocul ei care pare a fi un capac atârnă un cârlig. Ce-i cu acel cârlig?
OMUL CU CAGULĂ N2: Nu te pricepi ce-i cu acel cârlig?
EU: Şi chiar deasupra capului meu!
OMUL CU CAGULĂ N3: Tocmai! Deasupra capului d-tale!
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! De-asupra…
OMUL CU CAGULĂ N1: Ţst! Tu să taci! Tu n-ai limbă! Ai uitat? Tu eşti mută!
EU: Aaa… dar acum văd că… frânghia aţi pus-o… aţi ridicat-o şi aţi trecut-o prin acel cârlig!
OMUL CU CAGULĂ N2: Păi, pentru... laţul pentru ce a fost pus pe gâtul domniei tale?
OMUL CU CAGULĂ N3: Ca să… Fii ridicat la momentul oportun! Ca să fii ridicat! Să fii ridicat de pe taburet… să fii ridicat… nu să stai şezând pe taburet ci în picioare pe taburet!
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! În picioare…
OMUL CU CAGULĂ N1: Ţst! Acuş te expulzez de aici! Te dau la câini! Afară…
EU: Dar adineauri se aflau nişte dulăi aici. Unde au dispărut?
OMUL CU CAGULĂ N2: Stau la uşă. Stau de pază la uşă. N-avea grijă. N-au dispărut nicăieri. Ca şi ceilalţi dulăi, de jur împrejur.
EU. Dar ce-i aicea? Ce-i aicea? E o… e ooo crescătorie de dulăi?
OMUL CU CAGULĂ N1: S-a terminat cu discuţiile. Trecem la cel de-al patrulea episod-moment, la cea de-a patra moarte pe care ai comis-o în viaţa reală, nu în viaţa imaginară, în tot felul de texte şi cărţi – ci în viaţa reală! Şi pentru care moarte va să răspunzi chiar azi! Chiar acum! Chiar aici! Chiar în clipa asta!
EU: Doamne, Doamne, dar cum să răspund, dacă… dacă aceasta a fost chiar moartea mea?
OMUL CU CAGULĂ N2: Toate morţile au fost ale d-tale.
OMUL CU CAGULĂ N3: Să vezi că şi cele trei morţi despre care ne-ai vorbit tot ale d-tale au fost.
EU: Ah! Ah! Aceia au fost oameni cu care mi s-au încrucişat cărările vieţii, dar au fost oameni oarecum mai îndepărtaţi chiar dacă şi apropiaţi, pe când aceasta a fost moartea unui suflet… a unui copil al meu şi eu… nu pot… nu pot să mă… să mă apropii de… de durerosul lui sfârşit… Doamne, Doamne… Ajută-mă, Doamne! Ce să fac?
OMUL CU CAGULĂ N1: Dar unde îţi ai ascunşi banii? Unde ai îndosit dolarii? Un-de?
EU: Care: bani? Care: do-lari?
OMUL CU CAGULĂ N2: Aceia pe care îi ţii ascunşi! Dacă ne spui / ne destăinui locul, atunci se poate întâmpla să te… să te… să te păsuim, să te… să te lăsăm… să nu te întorci iar în acel negru coşmar al vieţii d-tale care a fost noaptea celui de-al patrulea suflet, celui de-al patrulea om care a fost un tânăr… un tânăr în floarea vârstei şi care a fost…
EU: Da! Da! Vă rog! Nu continuaţi! Nu continuaţi… Vă rog! Lăsaţi… Nu rostiţi acest nume… Nu rostiţi aceste cuvinte… Dar fie-vă milă de mine… Nu vă… Nu, nu mai pot… Simt că-mi pierd cunoştinţa… Simt că mi se întunecă mintea… Simt că… Simt că mă prăbuşesc într-un hău fără de sfârşit…
TU: Atenţie. Domină-te. Nu te lăsa. Căci ei într-adevăr, asta urmăresc, acesta le e scopul: ca să-ţi pierzi controlul asupra ta şi să scoată din tine ceea ce urmăresc Ei de fapt.
EU: Dar ce urmăresc Ei? Spune, te rog, ca să ştiu.
TU: Atenţie. Fii vigilent. Ia seama bine. ia seama bine – nu te lăsa dărâmat pe din lăuntru. Nu te lăsa cuprins de spaimă, de panică. Ei, ei au alt scop decât acela pe care l-au anunţat.
EU: Dar cine sunt ei? Acuma îmi poţi spune?
TU: Nu. Încă: Nu. Nu pot să-ţi spun pentru că nu ai ajuns la capătul… la capătul confesiunii tale, la capătul recapitulării celor patru morţi de care te-ai făcut vinovat.
EU. Dar Tu! Măcar tu înţelege-mă. Măcar ţie fie-ţi milă de sufletul meu. Cele ce-am povestit până acum au fost… au fost din proprie iniţiativă, din proprie vrere, din proprie dorinţă, iar cea de-a patra moarte… eu… dacă mă împingeţi să vorbesc despre ea… să v-o relatez, simt că o să mă… o să mă distrug, o să mă destram, o să mă… o să mă… o să mă pierd definitiv…
TU: Nu trebuie să te pierzi. Eşti obligat să rezişti. Nu trebuie să te pierzi. Eu sunt lângă tine - eu am să te susţin.
EU: Dar cum ai să mă susţii?
TU: Ai să vezi. Ai să vezi. Ai să vezi. Ai încredere în mine.
EU: Da. Da. Da. Îţi sunt foarte recunoscător. Dar vreau să ştiu: Cine sunt ei? Ca să am cunoştinţă cu cine am de-a face.
TU: Încă nu e momentul. Îţi voi spune, dar ceva mai târziu. Acum… acum…
EU: Acum… Acum… Acum am să spun… dar nu ştiu cum să încep. Nu ştiu de unde să încep pentru că… mi s-a tulburat mintea, mi s-a învălmăşit totul înlăuntrul meu… Inima mea sângerează şi… nu mai sunt în stare să vorbesc cu şir… Şi nu mai ştiu de unde să pornesc…
OMUL CU CAGULĂ N1: Noi o să-ţi arătăm cum, de unde şi în ce mod să începi.
OMUL CU CAGULĂ N2: Noi o să-ţi adresăm întrebările de rigoare.
OMUL CU CAGULĂ N3: Şi atunci când nu vei şti să răspunzi, nu vei putea să dai explicaţiile necesare, atunci frânghia se va întinde, se va strânge laţul şi atunci…
EU: Şi atunci o să mă ridicaţi de pe taburet, o să mă ridicaţi cu picioarele pe el…
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. Ai intuiţii corecte. Pentru asta ai fost adus aici. Da, ai intuiţii corecte. Pentru asta ai fost adus aici. Pentru asta ai fost adus aici. Pentru asta ai fost adus aici.
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! Pentru asta…
OMUL CU CAGULĂ N1: Ţst!... Deci, prima întrebare: de ce l-ai adus pe lume pe acela ce s-a numit copilul tău şi de ce a ajuns el să-şi curme zilele şi de ce ai procedat în aşa fel încât te-ai făcut vinovat de moartea lui?
EU: O, Doamne! O Doamne! Atâtea zile şi nopţi, încă acolo, în spital fiind, după operaţie, atâtea zile şi nopţi… după aceea atâţia ani, atâţia ani… ani grei şi lungi m-am gândit: de ce oare a fost să-l aduc pe lume pe acest copil al meu? de ce a fost oare să aibă acest destin? De ce i-a fost dat oare să ajungă la o vârstă de peste douăzeci de ani, crescut gata, cu facultatea făcută… De ce a fost să se piardă? Nuuu… Nu ştiu… Atâta… De atâtea ori m-am gândit… De atâtea ori m-am zbătut să aflu taina aceasta şi nu am fost în stare…
OMUL CU CAGULĂ N2: Dar ai fixat toate zvârcolirile sufletului tău şi fiinţei tale în acea… în acele texte pe care le-ai inclus în… Jurnalul d-ei tale… Şi acolo stau lucrurile spuse / fixate / înşirate unul după altul…
OMUL CU CAGULĂ N3: Da. Deci consideri că ceea ce a fost fixat acolo este adevărul în ultimă instanţă?
EU: Nu. Nu consider. Nu consider. Dar dacă nu ajung la explicaţia totală a acestui fenomen atunci… Nu… Nu voi putea întâmpina propriul sfârşit…
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Hi-hi-hi! Propriul sfârşit! Hi-hi-hi! Iacă-tă-lă, propriul sfârşit! Hi-hi-hi! E aproape propriul tău sfârşit! Hi-hi-hi!
OMUL CU CAGULĂ N1: Vezi? Ai auzit? Ai auzit ce-a spus această muiere?
EU: Da. Am auzit. Am auzit.
OMUL CU CAGULĂ N2: Deci, întrebarea ţi-a fost formulată. Răspunde.
EU: Dar e atât de cuprinzătoare acea întrebare încât nu sunt în stare nu ştiu din care parte s-o iau.
OMUL CU CAGULĂ N3: Bine. O s-o dezmembrăm în întrebări particulare.
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. 1. De ce trebuia să-l aduci pe lume pe acest copil al tău?
EU: Recunosc. Recunosc. Sunt vinovat. Sunt vinovat pentru aducerea lui pe lume. Eu, care… pe parcursul vieţii am reflectat/ am analizat/ m-am gândit şi am cântărit şi mi-am dat seama că Nu-nu-nu am avut dreptul să am familie… că sunt un om fără darul de a avea… De a trăi… de a mă bucura de o familie… Şi acest lucru îl recunosc şi nu ştiu de ce de ce s-a întâmplat că… am devenit familist?
OMUL CU CAGULĂ N2: Ba ştii foarte bine! Ba îţi dai seama perfect de ce ai devenit familist.
EU: Nu. Propria mea viaţă m-a convins că nu trebuia să încerc a forma o familie. Din existenţa şi din relaţiile părinţilor mei am înţeles că eu am fost… am apărut pe lume şi am fost crescut între cei doi părinţi – mamă şi tată –care totdeauna s-au certat între ei, au avut conflicte şi până la moarte au fost certaţi şi chiar înmormântaţi în locuri diferite, la dorinţa mamei mele care nu a vrut să-l aibă pe tatăl meu alături.
OMUL CU CAGULĂ N3: Ei vezi? Şi ai mers contra… contra propriilor convingeri!
EU: Dar n-am ştiut/ n-am fost conştient de faptul ce avea să mi se întâmple mie. Ştiu atât…
OMUL CU CAGULĂ N1: Ştii atât că ai fost… ai fost un mare însetat de dragoste… de dragoste… şi te-ai ataşat/ ai avut ca obiect al dragostei o fată cu care ai întreţinut prietenie mulţi ani şi, când târziu de tot, la abia 25 de ani ai cunoscut-o ca femeie şi ea te-a făcut bărbat… tu pe dânsa femeie, tot atunci a fost concepută… conceput şi primul vostru copil.
EU: Da. Este adevărat. Şi atunci, îmi amintesc că mi-am zis: „Eu, eu am căutat dragostea… s-o cunosc… s-o gust… să mă bucur de ea, iar natura a profitat de mine/ m-a folosit ca un instrument pentru interesele ei. Imediat ce am gustat din pomul oprit imediat a şi fost conceput primul copil şi m-a prins în cursa ei… eu am vrut dragoste, natura mi-a dat copil şi m-a legat, şi m-a făcut în mod forţat familist.”Eu nu am avut darul de a fi familist, de a aduna, de a constitui o familie…acest pas al meu a avut drept consecinţă şi… celelalte nenorociri… Mai ales marea nenorocire din viaţă cu acest copil ai doilea.
OMUL CU CAGULĂ N3: Dar dacă experienţa primului copil ţi-a arătat că nu ai vocaţia de familist, de ce nu ai divorţat ca să duci un trai de unui singur? Sau să fi îndemnat-o chiar atunci pe viitoarea mamă să se debaraseze de acel făt?
EU: Nu am putut. Nu am putut. Nu am avut dreptul. Am acceptat destinul.
OMUL CU CAGULĂ N1: Dar al doilea copil? Cel care s-a pierdut de tânăr…De ce l-ai adus pe lume? Dacă ştiai că nu-ţi este dat a conduce o familie? Pentru a îndruma o familie? De ce l-ai adus?
EU: A fost dorinţa mamei lui, dar şi dorinţa mea, pentru că… plecam de acasă, în necunoscut şi… că mi-a fost frică… că n-o să mă mai întorc niciodată! Şi că am vrut… să am un urmaş care să-şi amintească de mine…
OMUL CU CAGULĂ N2: Pentru ce: Urmaş? Doar aveai un copil? Care putea să-şi amintească… La ce bun l-ai adus pe al doilea?
EU: Nu trebuia. Da, nu trebuia, pentru că mama lui era mereu bolnavă şi avea să-i transmită şi lui o sănătate şubredă…
OMUL CU CAGULĂ N3: Da. Ziceai că mama lui a vrut un copil – pe cel de-al doilea. Şi tu ai vrut un copil – pe cel de-al doilea. Şi, iată, al doilea copil n-a vrut să trăiască şi – şi-a curmat zilele.
EU: Da… Da… Aşa a fost. Şi moartea lui este în întregime pe conştiinţa mea… pe răspunderea mea… Eu răspund pentru moartea lui, cea mai grea din cele patru, de care m-am făcut vinovat.
OMUL CU CAGULĂ N1: Nu, domnul meu. Nu. Nu crede că în felul acesta te-ai absolvit şi ai scăpat!
EU (cu disperare): Dar lăsaţi-mă că… nu mai pot… O dată ce am recunoscut la ce bun?... la ce mai e nevoie de… detalii, de amănunte, de explicaţii, de disecări, de analize, de concluzii, de precizări, de… de… Mi se întunecă inima… mi se întunecă mintea… mi se rupe inima… nu mai pot… lăsaţi-mă…
OMUL CU CAGULĂ N2: Ca să nu cumva să pierzi cunoştinţa şi să cazi, noi te vom ridica puţintel cu frânghia de gât, cu laţul…
EU: Da! Da! Da. Voi asta… tocmai asta faceţi! Tocmai asta urmăriţi! Asta vreţi – vreţi să mă sugrumaţi… cât mai curând.
OMUL CU CAGULĂ N 3: Nu, nu. Fii pe pace. N-o s-o facem până nu ajungem la capătul mărturisirii d-tale… nu se va întâmpla nimic grav…
EU: …. grav… grav… grav… ce poate fi mai grav decât ceea ce am trăit până acum? Şi decât ceea ce trăiesc acum? Oooh! Oooh! Oooh! Laţul se strânge… Ah! Trebuie să mă ridic… Să mă ridic… Să mă ridic…
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. Poţi să te ridici… Poţi să te ridici în picioare. Şi atunci laţul nu te va ţine atât de strâns de gât.
EU: Da. Mă ridic în picioare. Dar… aşa… în picioare… văd că laţul se ridică tot mai sus. EU mă ridic în picioare şi laţul se ridică şi el…
OMUL CU CAGULĂ N3: Păi… dar cum ai vrut? Că doar este trecut peste acel cârlig! Şi încă bine că acel cârlig nu se ridică el singur, că el are, acolo sus, un mecanism, nişte scripeţi care pot să ridice ei singuri cârligul. Noi o facem cu mâna deocamdată… iată, eu sau colegul meu, frânghia e lungă, e destul de lungă.
EU: Daaa, frânghia voastră nu e numai lungă, dar şi plină de noduri care mă zgârie, îmi zdrelesc pielea.
OMUL CU CAGULĂ N1: Aşa se cuvine să fie un laţ. Aşa se cuvine să fie un laţ. Chiar dacă nu e plăcut, într-însul mai sunt şi noduri, pentru că e o frânghie făcută din cânepă, nu din plastic… capron sau ce-o mai fi acolo ca să fie prea netedă. Trebuie să fie ca… să dea senzaţia unei frânghii reale, unei frânghii autentice, nu una artificială. E în spiritul tradiţiei milenare seculare aşa cum se cuvine să fie toate frânghiile care se cheamă laţuri pentru a fi executaţi anumiţi criminali.
EU:Criminali – da. Iată că sunt şi eu un criminal.
OMUL CU CAGULĂ N2: Poate nu eşti de acord? Că eşti un criminal? Un dublu, un triplu, un cvadruplu criminal!
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Ha-ha-ha! Cvadruplu criminal! Încă n-am mai auzit aşa expresie!
EU: Dar văd că sunteţi oameni de cultură. Oameni erudiţi. Oameni citiţi.
OMUL CU CAGULĂ N1: Dar cum ai crezut? Noi suntem cei care menţinem justiţia pe această nenorocită planetă. Noi muncim pentru justiţie… justiţie…
OMUL CU CAGULĂ N2: Justiţie!
OMUL CU CAGULĂ N3: Justiţie! Justiţie!
FEMEIA CU CAGULA PE FAŢĂ: Justi-ţie! Tiţie! Ţie! Ţie!
EU (disperat) Justiţie cu laţul pe gât? Dar văd că tot mai sus se ridică laţul.
OMUL CU CAGULĂ N3: N-ai decât să te înalţi şi d-ta mai tare.
EU: Dar cum să mă înalţ?
OMUL CU CAGULĂ N2: Simplu. Simplu de tot: Te urci pe taburet! Ai şezut destul pe taburet…
OMUL CU CAGULĂ N1: Pentru asta ţi-a fost adus taburetul. Ca să ai posibilitatea să urci pe ceva – să urci pe el!
EU: Da… Da… Mă sufoc… Nu-mi ajunge aer… Da… iată, păşesc / calc pe taburet… Mă ridic… mă ridic… mă ridic… Ah, ce greu! Şi acum… acum o să încetaţi să mai… să mai strângeţi laţul? Să-mi mai strângeţi laţul pe gât?
OMUL CU CAGULĂ N2: Se va vedea! Se va vedea!
OMUL CU CAGULĂ N3: După cum te vei comporta. După cum te vei comporta. După cum vei răspunde la întrebările noastre.
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Hi-hi-hi! Întrebările noastre… Hi-hi-hi! Întrebările noastre… noastre… noastre…
OMUL CU CAGULĂ N1: Deci, acum că te-ai ridicat cu picioarele pe taburet şi stai drept, iată că între capul d-ei tale şi plafon, mai bine zis, şi cârligul peste care este trecută frânghia cu laţul a rămas ca un metru, în jos ca doi metri şi jumătate, chiar trei dacă includem şi înălţimea taburetului… trei metri şi un metru… suficient! Exact!
EU: Da. Asta e înălţimea plafonului. Deci, dacă ridic eu mâinile, nu pot să mă agăţ de cârlig!
OMUL CU CAGULĂ N”: Dar d-ta nici nu poţi să ridici mâinile. Mâinile d-tale s-au lipit de corp, aşa că nu mai poţi să faci nimic cu ele.
EU: Da? Mi-ţi legat şi mâinile?
OMUL CU CAGULĂ N2: Nu. Ele singure s-au lipit! De când şedeai pe taburet. N-ai observat că atunci când ai vrut să le desprinzi de pe marginea taburetului nu ai fost în stare s-o faci?
EU: Da. N-am fost în stare. Şi nici acum… nici acum… Parcă nici n-aş avea… Parcă aş fi fără mâini… Mâinile s-au lipit în lungul corpului şi stau, ţepene… stau moarte… Ah, cum să mă apăr? Cum să mă apăr?
OMUL CU CAGULĂ N2: Dar nici nu este nevoie să te aperi. Apărarea nu se face cu mâinile. Ar fi prea simplu, prea elementar. Apărarea se face prin cuvânt, prin rostire, prin spunerea adevărului - aşa se face apărarea aici, la noi, aici, în acest proces.
EU: Proces. Da. Proces. Pro-ces… Şi… ce mai vreţi să mai aflaţi de la mine? V-am spus: Am recunoscut… n-am avut darul de a fi familist. Am recunoscut că nu trebuia să… aduc pe lume pe acel copil care avea să se piardă la o vârstă de 24 de ani… 24 de ani împliniţi… Vai, ce vârstă! Ce vârstă! Atunci când s-ar fi cuvenit să întemeieze şi el o familie… Atunci când avea o dragoste şi… urma să aibă şi el un copil… atunci s-a pierdut… atunci s-a pierdut…
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. Ştim! Ştim/cunoaştem aceste lucruri: că avea o fată pe care o iubea, că urma să se căsătorească cu ea… că urma să aibă un copil… Şi iată că… s-a pierdut el…
EU: Da… S-a pierdut… S-a pierdut… S-a pierdut… La 24 de ani şi câteva zile…
OMUL CU CAGULĂ N2: Vezi? El a fost mai înţelept ca d-ta! El n-a vrut să fondeze o familie,ştiind că acea familie va fi nenorocită. El n-a vrut să aducă pe lume un copil, ştiind că acel copil va fi nenorocit…
EU: Da. Aveţi dreptate. Am aflat din gura maică-si că el ar fi zis în acele zile când se zbătea între viaţă şi moarte: să trăiască, să nu trăiască, să se căsătorească – să nu se căsătorească? A spus aşa: „Nu! Nu vreau să mă căsătoresc. N-am să mă căsătoresc niciodată! Pentru că nu vreau să aduc pe lume nişte monştri ca mine… Nu vreau să aduc pe lume nişte monştri ca mine… Nu vreau să aduc pe lume nişte monştri ca mine?...
OMUL CU CAGULĂ N3: Dar de ce: monştri?
EU: De aceea că… de aceea că lui i se părea că nu este frumos, că nu are un chip frumos, că are anumite defecte pe faţă, că nasul lui… că obrajii lui sunt oarecum asimetrici şi că… pentru asta nu merită să se căsătorească… pentru asta nu merită să trăiască…
OMUL CU CAGULĂ N2: Dar el vroia… el pretindea să mergi cu el la medici… la nişte instituţii specializate ca să-şi facă o operaţie plastică ca să devină… mai… mai frumos… să arate mai bine… De ce nu te-ai dus cu el? De atâtea ori ţi-a spus…
EU: Da… Este vina mea… că nu m-am dus cu el… Şi mie mi-a spus şi m-a rugat să mergem, dar eu… eu taman eram în perioada unor investigaţii medicale şi… mi se descoperise o… o… un chist mare pe un rinichi şi… n-am fost atent la ceea ce mă ruga el… să merg cu el la o instituţie specializată ca să-i facă o operaţie plastică a feţei…
OMUL CU CAGULĂ N2: Da! Dar aceste probleme ale lui pe care le-ai cunoscut, aveau o vechime de ani de zile! Încă de atunci când termina şcoala medie, când urma să devină student, s-a descoperit că el are anumite suferinţe, anumite deficienţe… şi tu nu le-ai acordat atenţie.
EU: Da. Am fost orbit. Am fost orbit. Eram complet cufundat în hârtiile mele, în textele mele, în fanteziile mele. Eram complet rupt de realitate; eram cufundat în istorie; trăiam cu secole în urmă. Eram în secolul şaptesprezece. Eram departe de lumea aceasta… Şi acele pretenţii ce le avea el, acele dorinţe ale lui mi se păreau neserioase. Nefondate…
OMUL CU CAGULĂ N1: Tocmai. Tocmai aici este partea d-tale de vină. Aici este rădăcina crimei pe care ai comis-o, a morţii pe care ai comis-o… că l-ai tratat pe acest copil al tău ca pe unul strein, ca pe unul pe care nu-l cunoşteai, ca pe unul pe care nu l-ai fi cunoscut, şi d-ta l-ai cunoscut de aproape, aveai semnale/ informaţii că el se simte… e într-o stare grea… e într-o stare gravă, complicată şi tu te-ai eschivat să sari în ajutor.
EU: Nu este adevărat. Am încercat de mai multe ori, am încercat să-l ajut, dar consideram că nu sunt serioase… pretenţiile lui, că dorinţele lui nu sunt fondate…
OMUL CU CAGULĂ N3: Dar nu e numai asta: că ar fi avut anumite deficienţe… faciale, că nu şi-ar fi… erau lucruri mai în adânc: Se produsese o ruptură în sufletul lui… El, tânăr care a ajuns în pragul deciziei de a fonda o familie, el a văzut că familia în care s-a născut şi a crescut, familia părinţilor lui s-a destrămat, el a văzut cu ochii lui cum familia surorii sale s-a destrămat şi... el… în pragul de a fonda o familie a fost complet derutat/dezorientat de… ce va fi şi ce se va alege şi din familia lui? Dacă din familia părinţilor lui nu s-a ales nimic, dacă din familia surorii sale nu s-a ales nimic… Şi asta l-a doborât… Şi s-a apucat să bea…
EU: Da. Exact. A terminat facultatea, a mers la serviciu. Pleca în călătorii cu trenul pe distanţe de mii de kilometri şi acolo a fost atras de alţi colegi de-ai lui să bea… Şi atunci s-a produs un dezastru şi mai mare în sufletul lui… a scăpat de sub control…
OMUL CU CAGULĂ N1: Dar el adesea venea acasă şi avea câte o lună de zile liberă… În timpul acesta s-ar fi putut clarifica… În timpul acesta ai fi putut să-l înţelegi şi să simţi ce are el?
EU: Aveţi dreptate. Am încercat de mai multe ori… L-am luat cu mine. I-am dat maşina… Conducea… Am mers la ţară… Am încercat să lucrăm împreună… dar el totdeauna îmi riposta… la îndemnurile mele… O dată mi-a spus că: Eu aici la ţară n-am să mai vin nici o dată… Altă dată mi-a spus că: Eu… eu… nu… nu am să mă mai întorc aicea… Şi tot aşa riposta la îndemnurile mele… Eu, cu concepţiile mele tradiţionale, învechite, el care era crescut în mediul urban avea cu totul alte preferinţe, alte idei şi orientări… În felul acesta noi eram ca şi cum străini deşi el era copilul meu… Da, copilul meu… Sărmanul copilul meu… Da, sărmanul copilul meu… A! Dar de ce laţul se strânge iar şi mă ridică în sus? Unde aş putea să mă mai ridic? Mai sus nu pot să mă mai ridic decât pe acest taburet!
OMUL CU CAGULĂ N1: Ai! Ai anumite rezerve neutilizate, după cum se spune în frazeologia demagogică. Poţi să te ridici pe vârful picioarelor. Pe vârful picioarelor.
EU: Să mă ridic pe vârful picioarelor? Ceea ce înseamnă că… că… că a venit momentul să-i fac vânt taburetului de sub mine, da?
TOŢI CEI PATRU CU CAGULE: Ha-ha-ha! Ha-ha-ha! Să-i faci vânt taburetului? Nu. Încă –nu! A mai rămas ceva timp. Puţin, dar a mai rămas. Aşa că linişteşte-te şi, dacă mai ai de spus ceva, mai spune, pentru că… mai ai un pic de rezervă de timp.
EU: Ah! Nu mai am. Nu mai am nici o rezervă de timp. Nu mai am… Acuş am să… Acuş am să… pun punct… la tot acest supliciu. Într-adevăr, mă înalţ pe vârfuri şi-i fac vânt taburetului de sub mine!
TU: Stai! Calmează-te! Opreşte-te! Ce-i cu tine? Doar ne-am înţeles! Doar am convenit! Să nu te alarmezi. Să nu-ţi pierzi cumpătul. Să nu te… să nu te dai în panică. Fii liniştit. Fii calm. Lento, lento…
EU: Da. Mulţumesc. Te ascult.
TU: Încă nu. Nu e totul pierdut. Mai poate surveni ceva.
EU: Ce-ar putea? N-are ce să survină. Ei stau împrejurul acestui bloc. Sunt dulăi… Probabil că mai sunt şi alte persoane care stau de strajă Ei aicea stau împrejur – mă ţin ca în cleşte, în cursă… laţul este gata pus pe gât. Frânghia aruncată sus, pe cârlig şi… deacuma eu sunt căţărat pe taburet… am… am… călcâiele mele s-au desprins… tocurile mele s-au desprins de scândura taburetului…
TU: Ei, şi? Ei, şi? Se întâmplă şi aşa, dar şi altfel! Se întâmplă şi nenorociri, dar se întâmplă şi minuni!
EU: Vrei să zici: Fifty-Fifty? Aşa după cum e totul pe lumea asta?
TU: Calmează-te. Încet.
EU: Mă calmez. Mă calmez. Dar ce mai vor ei de la mine? Nu le-am spus totul?
TU: Încă nu. Şi mai ai încă multe de spus.
EU: dar mi se întunecă mintea. Nu mai ştiu nimic. Dar mi se… mi se – îmi sângerează inima… Nu mai pot rezista…
TU: Atent! Calm. Calm. Calm.
EU: Atunci… măcar să mă lase în pace. Câteva clipe… Să-mi revin. Să-mi revin. Să-mi revin… Măcar câteva clipe… Măcar câteva clipe… Aşa… Trag aer… profund, profund în mine… Aer ca să-mi revin… Da să-mi revin… Aer… Aer… Aer… parcă ar veni de undeva un aer răcoros… Ah! Ce bine! Ah, ce plăcut! Ah, ce plăcut…
TU: Da. Ei au întredeschis un pic uşa – şi pe acolo pătrunde aerul. Aerul se înalţă până la gura ta şi trece sus, prin chepengul de care este prins acest cârlig peste care este aruncată frânghia care ţine laţul de pe gâtul tău…
EU: Ah! Laţul de pe gâtul meu! Laţul de pe gâtul meu! Laţul de pe gâtul meu! Să trag aer curat, aer cu-raaaat… aaah! Dispare acest întuneric încep să mă limpezescMi se limpezeşte mintea… Ah! Şi inima încetează să se mai…Ah! Ce mi-a fost dat a păţi… ce mi-a fost dat a suferi… Ce mi-a mai fost dat a îndura… Acum, la aceşti ani… în această situaţie… cu aceste nenorociri care se succed una după alta… Aaah! Aaah! Aaah!
OMUL CU CAGULĂ N1: Domnule! Aceasta se numeşte literatură! Sau, dacă vrei: Lirică! Ce-i cu lamentaţiile acestea? Aici ne aflăm la o judecată. Se cuvin a fi aduse fapte, idei nudefapte şi idei goale! Nu – lirică! Nu facem aici literatură!
EU: Da. Aveţi dreptate. Aici se aduc numai fapte. Iar faptele sunt cele mai grele. În ultimii ani, înainte de a se pierde sărmanul băiat, atmosfera în familia în care mă aflam, era atât de tensionată, atât de plină de întuneric şi de vrajbă, încât mă cutremur când stau să-mi aduc aminte. Fosta soţie, mama băiatului, desigur că simţise şi ştia că eu am o altă femeie şi… pentru asta m-a răsplătit cu ură, cu o ură teribilă. Am ajuns până acolo încât eu, retras în cămăruţa mea, simţeam noaptea cum vin dinspre dormitorul ei valuri negre care mă ameninţă… Şi atunci ce făceam? Mă retrăgeam după zbuciumul zilei, să mă odihnesc, să-mi revin şi puneam scaunul în uşă, - mă baricadam! Ca să simt atunci când va da năvală asupra mea ca să mă sugrume ori să-mi crape capul… cu un ciocan sau cu un topor… Până la această stare ajunsesem ,la paroxism! Spaima… Frica… Teroarea… Şi aşa s-a întâmplat că… ura aceea pe care o întorcea asupra mea fosta soţie şi mamă a băiatului s-a desfăcut în două la un moment dat şi o parte a fost îndreptată asupra băiatului. Mama a început să-şi urască propriul copil şi mi-a strigat în câteva rânduri cu disperare: „Dacă ai ştiut că nu ţii la mine, de ce m-ai luat? Dacă ai ştiut că nu ţii la mine, de ce m-ai luat? De ce m-ai luat? Să mă fi lăsat în pace că eu mi-aş fi găsit norocul meu în viaţă!” Altă dată mi-a spus: „Ia-ţi pe acest băiat, al tău copil şi du-te cu el unde ştii şi trăieşte cum ştii – să nu-l văd aici! Să nu-l văd aici! Să nu-l văd aici!” Iată, aceasta a fost atmosfera care s-a instaurat în familie, în casa acea cu numărul de 13 pe care l-am rupt atunci când soţia a avut întunecare de minte şi am fost nevoit să chem salvarea de la psihiatrie s-o interneze în spital. Numărul acela de treisprezece care aducea nenorocire asupra acestei case, acestei familii…
Iar băiatul… băiatul încă din clasa zecea s-a constatat că are anumite dereglări psihice şi… Tocmai atunci a descoperit că are anumite asimetrii faciale, fapt ce a pornit de la o spusă a unui prieten de-al lui, cu care el comunica şi petrecea mult timp. I-a zis: „Mă, Sandule! Dar ştii că ai un obraz mai aşa, unul mai aşa! Un ochi mai aşa şi unul mai aşa!” Şi el, aflat la vârsta fragedei tinereţi când orice băiat, orice fată se vrea frumos/frumoasă s-a dus repede la oglindă, s-a uitat, s-a examinat şi a descoperit că acela se pare că avea dreptate… Atunci a intrat la idee, a devenit o obsesie pentru el şi… Ţin minte că l-am dus o dată la medici ca să-l consulte în problema aceasta şi să-i dea o povaţă şi… medicii vorbind între ei au spus: „Nu-i nimic. Nu eşti o primadonă. Toţi oamenii au anumite asimetrii, anumite iregularităţi fie la picioare, fie la braţe, fie la umeri – un umăr mai nalt, altul mai jos, fie la urechi… aşa şi aşa…” Şi unul dintre acei medici care l-au consultat, - dar s-a întrunit un consiliu, un consiliu medical, - i-a făcut semn unei colege de-a lui că… aici nu-i vorba de asimetrii ci e vorba de… un defect psihic (a arătat cu degetul la tâmplă!)… Şi atunci am înţeles că e ceva care se întâmplă şi cu băiatul aşa cum… s-a întâmplat cu maică-sa, care a avut mari probleme psihice când era să-şi curme zilele şi eu am salvat-o… Aici însă nu am fost în stare. Pentru că pe parcursul acelor ani am luptat ca s-o ajut pe maică-sa şi – am reuşit! După care au venit problemele foarte grave cu fiică-mea, sora mai mare a băiatului, şi iar – am reuşit! Când am ajuns să-l ajut pe dânsul nu mai aveam puteri, nu mai m-au ajutat puterile şi, afară de asta eu însumi eram într-o criză şi… mă retrăsesem într-o altă lume, în lumea secolului şaptesprezece, mă cufundasem într-un subiect de carte şi… deacuma mă gândeam că nu este… nu pot… nu rezist eu să lupt… să lupt şi a treia luptă/ a treia bătălie s-o dau… Iată, dar, că stând acum şi recapitulând cu laţul pe gât şi cu frânghia prinsă în cârligul de sus şi cu picioarele urcate pe taburet spun aşa, din tot sufletul şi cu tot curajul şi cu toată sinceritatea că acest băiat în câteva rânduri a declarat că el îşi va pune capăt zilelor, dar o făcea numai către maică-sa şi eu… auzeam indirect de la dânsa lucrurile astea… Abia după ce s-a produs catastrofa am analizat mai atent situaţia lui, trăirile lui, problemele lui şi mi-am dat seama că această decizie a avut o evoluţie destul de lungă – de ani de zile… Câţi ani a studiat el, câţi ani a fost student la politehnică tot lucrul acesta îl obseda… Şi în relaţiile lui cu fata pe care o avea… pe acea fată a cunoscut-o la mare, la Tuzla şi fata aceea ţinea la el, şi ei se întâlneau… pe urmă ea s-a transferat de acolo, de la Odesa unde avea nişte surori, pe urmă a venit la Chişinău şi înainte de a se transfera la Chişinău ca să-şi găsească de lucru aici, ca în cele din urmă să se căsătorească şi să formeze o familie, i-ar fi spus, i-ar fi telefonat băiatului şi l-ar fi anunţat că vine… Şi atunci el i-ar fi răspuns ei la telefon: „Vino! Vino aici, la Chişinău şi o să ne sinucidem amândoi!” Ulterior tragediei fata povestea că o dată, plimbându-se amândoi în zona verde de pe Valea trandafirilor, pe viaductul care trece peste această vale, i-ar fi spus: „Ce zici? Dacă ne-am arunca noi de aici, de la înălţimea acestui pod, aşa-i că ne-am omorî?” Fata i-ar fi zis: „Dar de ce umbli cu aceste gânduri? Eşti încă foarte tânăr!” Şi alte momente pe care le-am fixat în Jurnal mai amănunţit, dar aici aş vrea să amintesc doar câteva… din cele aflate ulterior, după catastrofă, pentru că atunci eu umblam cu problemele mele, cu ocupaţiile mele, cu fel de fel de… sarcini, activităţi şi, în ultimele zile, cu analize medicale care mă ţeseau rău de tot! Până… m-au băgat în spital…
Băiatul, sărmanul băiat! Căuta, fiind la serviciu… cu vagoanele lor pe care le însoţea călătorind prin tot imperiul… Acolo îşi cocea el ideile suicidale… să-şi curme zilele… Şi a avut… a găsit cartuşe cu gloanţe ca să se împuşte… pe urmă a început să caute lichide toxice şi i le tot arăta maică-si şi o ameninţa pe maică-sa care le respingea şi se zburlea la el. Până o dată, când a ajuns în anul 5 şi urma să facă proiectul de licenţă, nu reuşea să se concentreze şi lucrând la proiect s-a făcut a… A luat o mână de ţinte cu care-şi fixa foaia de lucru pe suport/ pe planşă şi le-a înghiţit. Asta a fost prima lui tentativă reală de a se sinucide. Iată că maică-sa a aflat de lucrul acesta, a chemat salvarea, a fost internat în spital. Am fost anunţat şi eu, am venit la spital şi l-am vizitat acolo şi în orbirea mea el mi-a spus şi eu l-am crezut că nu a fost decât un accident; punând din întâmplare o ţintă… o piuneză în gură a înghiţit-o… Acela a fost un fapt/ un gest făcut cu bună ştiinţă… Da… pe urmă, când încercam eu să-l contactez, el se retrăgea în sinea lui şi nu comunica decât foarte rar, foarte sumar…Şi am impresia că el nu numai că era pornit împotriva maică-si, - îi spunea maică-si: „Tu de ce nu ţi-ai găsit un bărbat mai înalt ca să fiu şi eu mai înalt”… Avea obsesia că e prea scund de statură. Şi maică-sa îi răspundea: „Tu ce, crezi că la ţară pe vremea mea cineva se gândea la asta? Se luau bărbaţi dintr-ales?” El iar îi reproşa: „Dacă tu erai să-ţi iei un bărbat mai înalt, acum şi eu era să fiu mai nalt… dar aşa sunt mai jos ca alţii”…Deci, îl preocupa foarte mult statura, aspectul lui fizic… iar mie îmi riposta scurt şi nu… nu se deschidea în faţa mea… Dacă o făcea o făcea doar formal… Eu i-am făcut lui procură pentru maşină în ultimele zile, în ultima lună, ca să poată el circula cu maşina. Îi permiteam să conducă… Îl lăsam la volan, şi o dată am făcut un drum în sat seara şi el a făcut nişte greşeli şi, pe urmă, la întoarcere, s-a plâns, zice: „Eu niciodată n-am să fiu un şofer bun”… Atunci eu i-am spus: Un şofer bun ajunge acela care parcurge… conduce maşina un an de zile sau parcurge zece mii de kilometri… Un şofer bun nu se prepară într-o zi sau într-o lună - e nevoie de timp îndelungat.” Tot aşa i-am răspuns la observaţia că el ar avea asimetrii faciale: „Uite la mine… Uite la mine: şi eu sunt aşa-nasul meu e uite aşa, uite aşa. Dar asta nu este important şi nu contează! Sunt multe lucruri care sunt de la natură aşa cum sunt, nu e nevoie să le repari”… El însă insista: „Să mergi cu mine la Moscova, să mergi ca să fac operaţie..” Şi asta a fost una din greşelile mele că nu m-am dus să-şi facă operaţie… Dar tot m-am gândit că asta nu e un lucru serios, că asta nu este un lucru fundamental, că asta este numai o reflecţie a stării lui… Şi mă bucuram când a început să lucreze – a fost repartizat, când se întorcea acasă şi povestea la început lucruri interesante, dar după aceea devenea tot mai depresiv… A venit o dată cu cămaşa plină de sânge şi maică-sa l-a întrebat. „Ce-i cu sângele acesta? De unde?” – Zice: „Un băiat s-a lovit la nas şi… am şters cu cămaşa”… Am ideea, am impresia că acolo a fost o bătaie teribilă între dânşii la beţie,şi cine ştie?... Pe urmă am aflat încă multe lucruri privind relaţiile lui cu fata… Că fata lui ar fi fost gravidă… fata ar fi vrut ca ei să se căsătorească, el însă n-a vrut să devină tată, aşa cum a declarat: „Nu vreau să dau naştere la monştri ca mine”… A rămas de la el, din ultimii ani, din ultimele zile, un caiet în care el… făcea lecturi multe, multe, multe lecturi, pentru că în şcoală el n-a citit şi abia când a făcut cunoştinţă cu fata lui, prietenia lor durând câţiva ani, fata s-a dovedit foarte citită şi erudită şi în discuţiile lor el şi-a dat seama că a pierdut mult, că a ratat timp şi… S-a apucat să citească. I-am făcut o listă mare de cărţi pe care el a început să le citească şi… Un coleg de-al lui, bun prieten şi vecin, şi coleg de lucru zice: „Iată ce a spus Sandu într-un rând… Că el a citit la Goethe că la treizeci de ani omul este ca şi mort… că nu mai face să trăiască mai departe”… Nu cunosc acest pasaj, dacă e anume din Goethe, dat tot de la acel coleg sau de la maică-sa am auzit şi ce-a spus el despre bunelul său de pe mamă… Că acela a dus-o peste optzeci de ani, optzeci şi ceva… A rămas singur, toţi au murit împrejurul lui şi el stătea sărman… Sărmanul, într-o bojdeucă, într-un hâj, în frig şi nemâncat...Şi el… ca să găsească argumente împotriva vieţii îşi punea în faţă modele de oameni nenorociţi… Îşi scotea citate din autori şi, printre altele, în caietul care a rămas după el am găsit şi un citat din una din cărţile mele în care eroul central, într-un moment de criză sufletească se întreabă şi îşi răspunde: Dacă omul există… cam aşa aproximativ: dacă omul pe lumea asta este constrâns de tot felul de împrejurări şi trebuie să facă faţă la diferite dificultăţi ca să se conformeze diferitor reguli şi principii, atunci el de ce nu ar avea dreptul la libertatea lui interioară, ca măcar atunci când viaţa devine insuportabilă să fie liber a hotărî să mai trăiască sau nu”… Acest pasaj el l-a depistat într-un text ce-mi aparţine şi l-a notat în acel caiet… deci, problema vieţii şi a morţii a fost pentru el cea mai acută şi care l-a preocupat foarte şi foarte mult…
Era ironic. Era sarcastic. Dar uneori izbucnea din el durerea şi…
O dată, fiind noi împreună, - cu mama, cu dânsul şi cu fata lui… am stat de vorbă, am discutat… Pe urmă eu am plecat, iar el s-a retras în camera lui şi a izbucnit în lacrimi şi… fata care a venit după el a vurt să-l ogoiască şi să-i spună: „Ce-i cu tine? De ce plângi? Iar el zice: „Atât de mult am suferit în viaţa asta încât nu mai vreau să trăiesc”… Şi fata l-a întrebat: „Sandule, dar tu eşti atât de tânăr! Când ai reuşit tu să… suferi atâta şi să cunoşti viaţa”… Şi el n-a mai răspuns. Şi-a şters ochelarii de lacrimi şi s-a întors în altă parte… Aşa a fost şi… catastrofa până la urmă s-a produs.
S-a produs în zilele când eu eram în spital, pentru operaţie.
El s-a întors de la munca lui, de la Căinari, unde se afla garnitura de tren şi el rămăsese singur acolo, să aibă grijă de… frigidere, să menţină temperatura regulamentară… Băieţii cu care lucra el erau plecaţi pe la casele lor. După care ei urmau să vină ca să-l schimbe ca să vină şi el acasă să se spele, că acolo era muncă foarte grea, foarte istovitoare… Şi povestea el surorii şi mamei că acolo noaptea fiind frig, el fiind singur în câmp, dormea şi se gândea. „Doamne, zice: dacă ar exploda aceste… ar exploda aceste frigidere, aceste motoare – să nu mai existe! Şi mă gândeam că adorm şi când mă voi trezi, într-adevăr le voi vedea distruse, defectate.. Dar când mă trezeam, ele lucrau în continuare, ţineau regimul respectiv… Şi atunci mă dădeam jos din vagon şi porneam prin câmp şi umblam, umblam, umblam ore întregi, pe urmă iar mă întorceam şi le găseam lucrând şi ele”… El, sărmanul, croia să-şi regăsească echilibrul, vroia să găsească rezolvarea problemei lui şi – n-o găsea!… Şi, fiind singur acolo, trebuia să-şi facă ceva de-ale gurii şi, când încerca să lucreze ceva, nu putea coordona mişcările mâinilor. Şi spunea următorul caz: „Iată, trebuia să tai o ceapă, s-o prăjesc să fac o supă şi nu puteam nici ceapa aceea s-o tai! Dar băiatul care a venit după aceea, a luat-o şi într-o secundă a dat-o gata. A tocat-o, a mărunţit-o!”… El de-acum nu mai putea să-şi coordoneze mişcările şi…
S-a întors pe câteva zile acasă. Pe data de 19 ianuarie ’87. Eu de-acum fusesem internat şi… şi operat, se pare. Da, în zilele acelea… El a stat două sau trei zile şi urma să plece îndărăt. Şi, când să plece îndărăt, stătea iar la cumpene: să plece – să nu plece? Şi îi declară maică-si. „Gata. Nu mă mai întorc la serviciul acesta.” Şi atunci maică-sa i-a spus drastic: „Dacă n-ai să te duci, ai să fii judecat!” El iar: „Nu mă mai întorc!” Ea: „Trebuie să te duci să lucrezi. Peste câtva timp taică-tău are să iasă din spital şi a să meargă cu tine şi a să vorbească cu şefii ca să te elibereze”… Şi el îi mai spunea: „Nu vreau lucru complicat… Vreau să mă fac măturător de stradă… Nu pot să lucrez acolo, nu pot să rezist”… Şi atunci maică-sa i-a spus: „Trebuie să te duci”… Şi el… cu un gând să se ducă – cu zece nu, în ultima zi… Maică-sa încă i-a spus: „Du-te ia taică-tău la spital şi-l vezi”… El zice: „Nu mă duc”. A refuzat să vină să vorbească cu mine, de unde rezultă că era rău pornit împotriva mea şi că nu putea să se deschidă în faţa mea… Şi atunci ce-a făcut el? După ce şi-a spălat hainele, s-a curăţat, că era multă funingine, multă unsoare pe el, şi-a spălat singur hainele – tot! N-a lăsat-o pe maică-sa să se ostenească şi… În ziua aceea… nepoţica noastră se pare că era la şcoală dusă, iar el a trimis-o pe maică-sa în oraş să-i cumpere nişte carnete, de care avea el nevoie ca să-şi facă anumite note la serviciu şi maică-sa a plecat… pentru numai o oră. Şi când a revenit şi a dat să intre în casă a văzut că uşa este închisă pe dinăuntru şi n-a putut să deschidă… Atunci a început să strige şi să bată şi – n-a putut să intre! Atunci şi-a dat seama că.,.. s-a întâmplat ceva.. că el era acasă şi… a strigat… s-a speriat. A alergat un vecin de sus… un beţiv, care a venit şi a rupt uşa.. Şi când a intrat, sărmanul băiat era agăţat… atârna de sub tavan… între hol şi bucătărie, acolo unde sus era o mică nişă şi într-însa pus un băţ o bucată de lemn, şi de lemnul acela legate nişte curele, la care el făcea exerciţii în scopul de a-şi lungi statura…
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. Pe acel aparat de lungire a staturii D-ta i l-ai confecţionat.
EU: Oh! Taci! Nu-mi aminti… Tăceţi! Lăsaţi-mă… ori, dacă vreţi, ridicaţi-mă mai repede în laţ, pentru că… pentru că… pentru că nu mai pot suporta… mi se întunecă inima… mi se întunecă mintea… Mi se desface inima… Ard! Ard! Ard!
TU: Calm. Calm. Calm. Linişteşte-te. Rezistă.
EU: Ah! Aer… Nu-mi ajunge aer… Da. Nu-mi ajunge aer… Aer curat… Aer… Doamne! De ce a trebuit… de ce a trebuit… de ce a trebuit să fac primul pas? De ce a trebuit… de ce a trebuit să devin familist? De ce nu am rămas şi eu… ca sărmanul Ignat Gherman un celibatar? De ce a trebuit.. de ce… de ce?... Ca să ajung până la urmă să-mi blestem zilele… Ca să ajung până la urmă să mă fac vinovat de atâtea morţi… de atâtea morţi… de atâtea morţi… atâtea morţi să le am pe conştiinţa mea…
OMUL CU CAGULĂ N”: D-ta ne-ai mărturisit aici patru morţi… Aceasta este a patra care este cea mai dureroasă, pentru că este a chiar copilului d-tale. Trup din trupul d-tale. Dar, în afară de asta, mai ai mai ai atâtea păcate şi atâtea… şi atâtea fapte rele pe conştiinţă de care nu ţi-ai adus aminte.
EU: Da. Mai am. Mai am. Şi aceasta se referă nu numai la cea pe care după spusele ei, nu trebuia s-o iau de soţie, mai am păcate şi în faţa altor femei…
FEMEIA CU CAGULĂ: Hi-hi-hi! Ai! Ai multe, multe păcate! Primul este păcatul maicii tale proprii – propriei tale maici care ţi-a dat viaţă şi pe care tu n-ai ştiut s-o aperi, s-o ajuţi… care s-a pierdut…
EU: Ooh! Lasă… Ooh! Cruţă-mă… Nu-mi aduce aminte! Că am trecut şi prin această durere – a pierderii celei mai scumpe fiinţe care a fost maică-mea… Şi n-am putut s-o ajut… Vai! Ce neputincios am fost… Doamne, ce muuult meriiiit o pedeapsă – cea mai gravă!
FEMEIA CU CAGULĂ PE CAP: da! Da! Da! Au fost femei care au venit să caute ajutor la d-ta şi – nu le-ai dat nici un ajutor! Nici un sprijin.
EU: Da. Au fost. Şi în sat, când veneam, femeile mi se adresau… Una pe care o bătea şi o schimba bărbatul… a venit la mine ca la un dumnezeu să mă roage s-o ajut şi eu… n-am ajutat-o! Nici măcar nu m-am dus să vorbesc cu acel bărbat… Şi o alta care… mi-a făcut invitaţie… a scris despre una din cărţile mele… m-a invitat să mă vadă şi… să-mi spună durerile ei… pentru că era o infirmă… Şi eu iar nu m-am dus! Ca s-o ascult şi să-mi împărtăşească durerea ei… Era din Bieşti – Orhei. Şi o alta… din Cojuşna –Truşeni, mi-a trimis timp de multe luni zeci şi zeci de scrisori despre toate durerile şi necazurile ei… pe care scrisori şi acum le păstrez… Şi eu n-am catadicsit măcar să mă duc să-i ascult necazul / durerile. Scricorile ei erau tot confesiuni-dureri şi necazuri din viaţa ei… Oooh! Ai dreptate, DOAMNĂ CU CAGULĂ PE FAŢĂ… Ai dreptate! Dar de unde cunoşti aceste păcate ale mele?
OMUL CU CAGULĂ N3: Noi pe toate le cunoaştem. Noi totul ştim. Totul cunoaştem – toate păcatele. Atât că am decis să te ascultăm să vedem dacă vei mărturisi sincer/curat totul cum a fost.
EU. Doamne, dar ce supliciu! La ce supliciu am fost supus! Ca iar să-mi amintesc… ca iar să trăiesc… ca iar să retrăiesc tot ce-am suferit atâta.
OMUL CU CAGULĂ N2: Dar… ce-a fost… în continuare?
EU: Ce-a fost… Au spart uşa, au intrat şi… l-au găsit… sărmanul băiat… atârnând în laţ… Şi aşa cum spunea prietena lui ,Tania: Taburetul de sub el nici măcar nu era răsturnat când a fost găsit… pur şi simplu a lunecat de pe el şi s-a lăsat alături de taburet… Oooh! Doamne! Acest taburet care stă sub picioarele mele… Doamne, de ce n-am fost eu în locul băiatului meu? De ce n-am murit eu să rămână el în viaţă?
OMUL CU CAGULĂ N1: Asta o spui acum în cazul când ţi-ai pierdut propriul copil. Dar de ce n-ai spus atunci când îţi satisfăceai plăcerile cu acea femeie cu trei copii şi cu bărbatul, cu care era ea în conflict? De ce n-ai spus atunci când s-a pierdut sărmanul văru-tău? De ce n-ai spus atunci când şi-a împrăştiat creierii pe asfalt sărmanul Ignat Gherman? Iată, ai avut atâtea avertismente de la destin, de la Dumnezeu şi tu nu le-ai dat ascultare. Nu ai înţeles că dezastrul se apropie tot mai mult şi mai mult de tine. Şi abia atunci când ţi-a fost răpit în mod atât de brutal propriul copil, trup din trupul tău, atunci ai simţit ce înseamnă şocul destinului!
EU: Da. A fost un şoc! Un dublu-un triplu şoc! Nici nu mai ştiu cum am rezistat? Cum de-am rezistat. Cum de-am supravieţuit? După operaţie au trecut trei zile, eu nu-mi revenisem din narcoză şi… băiatul, sărmanul, stătea la morgă… la morgă – rece şi îngheţat! Şi nu se încumetau a-l înmormânta înainte ca eu să-l fi văzut… Şi am fost, în sfârşit, scos din salon într-o încăpere alăturată, unde au venit colegi de-ai mei ca să-mi anunţe marea durere… Şi când stăteam eu răstignit în pat, eu în pat iar ei la capul meu, mi-au spus. „Ţine-te tare că băiatul tău s-a pierdut – nu mai este în viaţă”… Şi atunci eu am izbucnit în plâns şi… am înţeles că… s-a produs catastrofa… Exact în zilele când zăceam fără cunoştinţă, de narcoză după operaţie… Atunci s-a produs marea nenorocire! Doamne, cum de-am supravieţuit? Doamne, cum de-am rezistat? Doamne, nu destul acea durere mare fizică, dar a venit şi durerea pierderii lui… Durerea morală şi spirituală… Şi vina cea mare, culpa mea cea mare de a nu-l fi ajutat pe sărmanul băiat!
OMUL CU CAGULĂ N1: Dar să ştii că… bunului Dumnezeu… bunului Dumnezeu i-a fost milă de tine şi a făcut în aşa fel încât tu să… sau d-ta să fii dat la o parte din toată această nenorocire şi să nu participi, să nu fii prezent la ea… Că dacă era să fii într-o veselie, într-o petrecere sau mai ştiu cum, s-ar fi spus. „Uite, tatăl se distrează iar fiul îşi curmă zilele!” Dar aşa, amândoi aţi fost într-o stare de mare durere, de mare suferinţă şi în felul acesta a…
EU: Dar… dar de ce: aşa! Dar: de ce aşa? de ce nu s-a întâmplat ca să mă doboare pe mine o maşină – un camion? Să-mi cadă mie o cărămidă în cap de la înălţimea unui bloc? Şi să rămână el în viaţă!
OMUL CU CAGULĂ N2: Nu este cum vrea omul ci cum decide Domnul. Şi nimeni nu are dreptul de a cârti împotriva voinţei Domnului.
EU: Doamne! Doamne! Dar de ce: aşa? Dar de ce s-a întâmplat aşa? Dar de ce, de ce aşa?... Aaa… Iar, iar mi se întunecă mintea… iar mă cuprinde întunericul… Iar mi se face rece – frig… Iar nu-mi ajunge aer… Tot sângele simt cum mi se scurge din vine… din inimă… Aah! Ameţesc. Caaad! Cad! Cad! Capul meu se răstoarnă pe-o parte… laţul se strânge pe gât… Aah, ce bine: nu mai am nevoie de aer… Nici de cald, nici de rece, nici de răcoare… Strângeţi.Ridicaţi. Ridicaţi laţul. Trageţi de frânghie. Ridicaţi laţul ca să mă ţineţi că altfel o să mă prăbuşesc. Iată, mă prăbuşesc… cad.. nu mai am puteri… sunt sleit de puteri…
TU: Calm. Calm. Linişte. Linişteşte-te. Reiaţi calmul. Fără, fără, fără panică. Sprijină-te. Ţine-te bine pe picioare. Nu, nu lăsa capul pe-o parte. Stai drept! Stai drept! Drept – ţeapăn! Stai! Stai! Aşa ne-am înţeles: trebuie să rezişti! Trebuie să rezişti procesului până la capăt. Numai aşa, numai aşa se va putea face sfânta dreptate.
EU: Care: dreptate? Eu nu vreau dreptate. Nu mai vreau nimic – nici dreptate nici nedreptate. Pentru ce să mai trăiesc eu pe lumea asta? După atâta ce m-am înglodat în crime, în atâtea morţi comise ce apasă asupra fiinţei mele, asupra conştiinţei mele, ce dreptate mi-se poate face mie – unui om complet… complet… complet ne-om? Un om neom! Un om care în loc să lupte pentru viaţă aşa cum şi-a jurat el, pentru bine şi frumos, a comis atâtea crime, atâtea morţi, cu atâtea morţi pe conştiinţă, cum poate el să trăiască? Nu! Nu vreau să trăiesc!
TU: Tăcere! Calm. Linişteşte-te. Iată, Ei s-au adunat unul lângă altul şi sfătuiesc ce să facă cu tine. Într-adevăr: să tragă de frânghie şi să te ridice sus, sub plafon sau să ia altă decizie?
EU: Te rog, spune-le… Roagă-i tu, te implor, spune-le… Imploră-i tu să decidă mai repede! Mai repede!
TU: Nu. Încă nu este… Încă nu este timpul. Încă n-a venit timpul. Încă n-a sunat… timpul… ceasul…
EU: Cum? Dar deacum stau de atâtea ore aici? De atâtea ore… simt… m-am întors… mi-am întors sufletul pe dos şi am spus tot ce am avut.
TU: Ei zic că încă nu le-ai spus. Ei zic că mai au de clarificat multe lucruri. Ei zic că vor să mai discute cu tine şi să mai afle de la tine…
EU: Ce să mai afle? Ce vor ei să mai ştie? Cine sunt ei? Ce-vor-ei-de-la-mi-ne? Ce-vor-ei-de-la-mi-ne? Ce-vor-ei? Ci-ne sunt-ei? Ce-vor-ei-de-la-mi-ne? Ce-vor-ei?
OMUL CU CAGULĂ N1: Ţine, fa, tu frânghia cu laţul, dar vezi să nu slăbească laţul de la gât. Că altfel, ştii? Acuş cade, se prăbuşeşte şi… o să răspundem noi pentru dânsul!
FEMEIA CU CAGULĂ PE CAP: Dar dacă el o să încerce să sară de pe taburet ce să fac? Să dau drumul la laţ?
OMUL CU CAGULĂ N2: Nu. N-o să sară. Dar nici tu nu slăbi frânghia din mână. Las-să simtă că trebuie să stea drept, pentru că încă nu am terminat cu el.
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Dar voi ce faceţi?
CEI TREI CU CAGULE: Noi ne retragem aici să deliberăm. Vrem să ne consultăm noi între noi ca să luăm o decizie. Ce să facem mai departe.
FEMEIEA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Şi eu să rămân aici singură cu dânsul? Dar dacă el sare asupra mea şi mă bagă pe mine în laţul lui?
OMUL CU CAGULĂ N3: Şi bine o să-ţi facă! Alta ce mai meriţi? Dacă nu eşti în stare să te aperi…
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ:Dar eu… Eu n-am să-l las… Mă dau mai departe, mai spre uşă sau mai spre colţ – frânghia asta-i lungă! – şi-l ţin pe dânsul aşa, la distanţă!
OMUL CU CAGULĂ N2: Întocmai! Eşti o fată deşteaptă. Nu te pierzi cu firea. Găseşti soluţii. Ieşiri din situaţie. Stai acolo în caz de ceva…
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Nu. Nu! Mai bine aduceţi-mi dulăii înapoi. Şi tot pe cei doi. Că acei doi sunt cei mai voinici.
OMUL CU CAGULĂ N1: Da. Iată-i! Au şi venit. Nechemaţi au venit – ei sunt! Simt ei că sunt responsabili pentru straja acestui acuzat!
OMUL CU CAGULĂ N2: Să ne retragem, colegi! Deci, câinii… dulăii o să te ajute. Dacă o să ai nevoie – mai chemi doi! Ca să fie patru de pe din părţi! Şi tu – a cincea! Ai să stai cu frânghia în mână. Dar fii atentă: soarta lui e în mâinile tale. Dacă se întâmplă ceva – răspunzi tu! Noi nu avem nici o… nici o responsabilitate – tu eşti cea care răspunzi de integritatea lui fizică.
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Da. Asta am ştiut… La asta am ştiut că o să ajungeţi: ca să puneţi toată răspunderea asupra mea! Pentru asta m-aţi luat. Iar în loc ca să împărţiţi cu mine bunurile pe care le… acaparaţi, pe care le… jefuiţi, pe care le prădaţi…
OMUL CU CAGULĂ N3: Ţst! Despre asta – nici o vorbă! Ce crezi că El nu aude ce vorbim noi aicea?
FEMEIA CU CAGULĂ PE FAŢĂ: Nu aude nimic. El este inconştient acum. Nu aude absolut nimic!
EU: Da. Eu aud numai voci. Dar ce spun aceste voci nu ştiu. Iar miros de câini de pe din părţi! Uite, cu privirea laterală văd nişte boturi lungi şi negre… Văd în faţă nişte… Ahhh!... Văd în faţă mai mult mirosuri decât blană de câine… decât aud voci… Vocile… se aude gâfâitul lor… Se aude clănţănitul lor din dinţi… ai acestor dulăi… Iar au adus dulăi…
TU: Acum ei se vor duce să delibereze aşa cum se procedează la orice proces. Nu se vor duce departe – n-ai grijă! Aici, undeva, într-o cameră anexă. Se vor duce ca să discute ultima etapă
EU: Care: ultima etapă?
TU: Ultima etapă a procesului, în baza căreia o să tragă concluziile.
EU: Ce fel de concluzii?
TU: Ce să facă cu tine. Cum s-o încheie cu tine.
EU: Adică ce: să încheie? Este clar cum se încheie! Să se prindă cu toţii de capătul frânghiei şi să mă ridice sus, sub plafon. Şi – gata! s-a încheia cu mine! Altceva eu nici nu merit.
TU: Da. Tu altceva nici nu meriţi. Şi tocmai asta am vrut s-o spui, s-o recunoşti şi s-o accepţi!
EU: Asta am spus. Am recunoscut integral vina mea şi asta accept! Că nu am nici o iluzie…
TU: Nu ai nici o iluzie. Dar urmează să mai treci prin nişte încercări.
EU: Tu de unde cunoşti secretele lor?
TU: Le cunosc! Exact aşa de bine le cunosc, cum le cunosc Ei pe ale tale… Pe cele pe care le-ai recunoscut. Şi încă nu este exclus ca să-ţi amintească ei momente şi detalii pe care tu le-ai trecut cu vederea.
EU: N-am făcut-o conştient. Nu. Mi-a scăpat, într-adevăr, este posibil să-mi fi scăpat ceva.
TU: Exact! Asta vor ei să facă. Acesta este sensul şi scopul retragerii lor pentru deliberare.
EU: Mulţumesc că m-ai dumerit. Acum eu sunt calm. Foarte calm. Sunt liniştit. Sunt clar. Şi sunt gata pregătit pentru a înfrunta întrebările lor.
TU: De unde ştii că vor urma întrebări?
EU: Da. Pentru că în toate cele patru cazuri expuse de mine, nu mi-au adresat întrebări – le-au lăsat pentru la sfârşit. Asta este clar. Mai mult decât clar. Acum ei, după ce au la dispoziţie materia primă vor încerca să disece, vor proceda la disecarea ei şi la formularea sentinţei finale după capete de acuzare: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, unsprezece, doisprezece, trei…
TU: Da! Exact aşa se va întâmpla. Şi să nu te miri. Şi să fii gata de răspuns.
EU: Totdeauna… la vârsta mea, când m-am considerat un om cu experienţă de viaţă, am avut perspicacitatea de a mă distanţa de evenimente şi de lucruri, de a mă plasa înaintea întâmplărilor, de a mă plasa în viitor şi de acolo de a scruta, de a diseca/ analiza lucrurile care ca şi cum s-au produs/s-au consumat deja.
TU: Ştiam. Ştiam că… ai această experienţă, ai acest dar. Că ţi-ai format această metodă, ca să nu recurg la un termen savantlâcos: metodologie. Deci, pregăteşte-te şi – fii gata! că acuş vine şi se dezlănţuie atacul asupra ta!
XS
SM
MD
LG