Linkuri accesibilitate

Europa – singura șansă a Europei (I)





Uniunea Europeană a intrat cu adevărat în istorie. Mult citata idee europeană a planat mult timp, aproape imaterial, pe deasupra realității contradictorii a istoriei și a lăsat, chiar, impresia că va continua să sfideze destinul marilor construcții politice. Aterizarea a început odată cu șocul economico-financiar al anilor 2008/2009 și a continuat cu un val de contestații severe.

La Kiev, manifestanții pro-europeni sînt întîmpinați de argumente care descriu Uniunea Europeană drept un „generator de austeritate”. Celălalt argument anti-european cu mare răspîndire în societățile tradiționale ale Estului spune că UE nu e altceva decît un tăvălug anti-tradiție, care pune în față drepturile minorităților sexuale. Oricît de brutale, aceste argumente spun ceva important. Distanța între lumea „primitivă” a Estului și liberalismul occidental e în continuare mare și nerezolvată.

Exasperarea bunilor occidentali e inutilă și dovedește, în parte, o ignoranță mult prea încăpățînată. Dinspre Vest, unde domnea, pînă mai ieri, consensul calm, vin reacții care reclamă revenirea la suveranitatea pierdută. În Marea Britanie și Franța, critica Uniunii Europene aduce procente și împinge partide radicale spre putere. În Italia și Grecia, intervenția dură a Europei asupra unor economii în ruină a dat naștere unor mișcări politice care ezită în pragul anarhiei. Intrarea UE în istoria reală s-a produs cu zgomot și a născut, deja, o criză politico-strategică. Din Vest și din Est, întrebarea „la ce mai e bună Europa?” amenință să distrugă prestigiul și unitatea Europei. Am pornit, oare, pe un drum greșit? Pot fi aruncați peste bord apoape 60 de ani de eforturi, acorduri și cooperare? Sau, mai pe scurt, merită Uniunea Europeană banii, compromisurile și suferințele europenilor?

Înainte de orice răspuns, trebuie doborît un mit: Uniunea Europeană nu e nici intangibilă și nici scutită de erori. Dimpotrivă, catalogul erorilor europene e bogat. Austeritatea a luat forme greu acceptabile și a fost prezentată cu o aroganță care n-a făcut decît să alimenteze resentimentul popular. Liberalismul necondiționat a devenit, cu timpul, o manifestare dogmatică, iar moneda unică (euro) e mai curînd un fetiș decît o realitate dinamică. Toate aceste excese sînt un semn de derută în fața bunului simț elementar. Însă discuția nu se poate opri aici, pentru că s-ar opri la detalii și ar rata elementele fundamentale. Fiecare din erorile UE sînt, la o privire mai atentă, erori forțate sau încurajate de comportamentul statelor membre. Nu există o eroare europeană propriu-zisă, dar există nenumărate erori ale guvernelor naționale, transformate de Bruxelles în probleme continentale.

Austeritatea severă, de pildă, a devenit necesară după decenii de guvernare economică nechibzuită în statele membre. Remediul nu putea fi decît austeritatea (care nu e nici de dreapta, nici de stînga). Extinderea austerității la nivel european a purtat însă o amprentă indiscutabilă de aroganță distantă pe care o datorăm moravurilor politice ale instituțiilor europene. Liberalismul deșănțat al campaniilor purtate în numele Europei vine din experiența unor state ca Marea Britanie, Suedia sau Germania care au absolutizat impulsul libertarian și l-au transformat într-o ideologie sufocantă. Fetișizarea euro a plecat din istoria relațiilor franco-germane și din pervertirea acesteia într-o relație de anxietate complet irațională. Altfel spus, trecutul conflictual franco-german a fost deplîns, apoi declarat depășit și, în cele din urmă, readus la suprafață: în 1990, condiția reunificării Germaniei a fost introducerea monedei euro, văzută ca garanție a echilibrului european. În aceste condiții, o monedă a devenit un principiu istoric sacru. Ceea ce nu stă deloc bine unei monede. Ulterior, state cu mari deficiențe economice (Grecia, Portugalia, dar și Spania sau Italia) au fost admise în club și au împins tot sistemul spre criză. Așadar, erorile europene sunt o realitate. Discuția trebuie să înceapă cu o Uniune Europeană desacralizată. Numai așa putem gîndi mai bine și numai așa ne putem apropia de un răspuns plauzibil la întrebarea: merită sau nu să trăiască Uniunea Europeană?

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG