Linkuri accesibilitate




De ce s-a oprit oare Ignat Gherman asupra cărţii mele? Pentru că în titlul ei, cum zic astăzi, se afla înscris şi numele lui: Ignat personaj de carte şi Ignat omul real! Este un dat al destinului, este un rictus al soartei, este ceva care depăşeşte cu mult posibilităţile noastre de analiză şi înţelegere? Nu ştiu. Nu ştiu. Dar tocmai de aici a provenit marea nenorocire şi marea catastrofă. Aşa îmi imaginez eu. Însă, ca să expun cazul cât de pe scurt, pentru că… pe acest om nu-l cunoşteam… Abia ulterior am aflat cine este el. Era un specialist în geologie, făcuse facultatea de geologie de la Universitate şi, fiind cunoscut cu colegi de ai mei, care făcuseră cursuri de scenaristică la acelaşi Institut de cinematografie, a fost convins să urmeze şi el acele cursuri, şi la sfârşitul anilor ’60 a plecat şi el la acele cursuri de doi ani. Era un bărbat înalt, bine clădit, cu umeri masivi, voinic, dintr-o familie de ţărani din Petreşti-Ungheni… Avea doi fraţi, se pare, unul dintre ei medic, poate chiar psihiatru, şi aceşti fraţi, la fel, nu au avut noroc în viaţă… Iar el, acest Ignat a rămas celibatar toată viaţa şi, iată, aflu, acum recent că acolo, la cursurile de scenaristică dânsul a contactat revista de specialitate de geologie, moscovită, în care a publicat un material cu un conţinut ce prezenta interes, pentru că era un bun specialist în domeniu, şi acel text a fost remarcat în România, după care a primit o invitaţie de a vizita Ţara. A făcut vizita şi s-a întors din Ţara-Mamă foarte entuziasmat! Dar şi – întristat. Şi a spus următoarele cuvinte către un coleg de-al său. Zice: „Ce frumoasă este România! Este nespus de frumoasă ţară, o ţară nespus de frumoasă! Şi, în continuare: Păcat de oamenii ei – ar merita un alt destin! Mult mai bun decât cel pe care îl au…” Ceea ce însemna că era un om care îşi dădea perfect seama pe ce lume trăieşte şi îşi dădea seama ce reprezintă sistemul acesta socialist care stoarce ultima vlagă din om în numele unei idei absurde… de bine şi egalitate. Dar de fapt de suprimare a individualităţii şi a fiinţei! Şi am mai aflat că acest Ignat, fiind la cursuri, a scris, a elaborat un scenariu, aşa cum se cerea la terminarea cursurilor, şi acel scenariu, desigur în ruseşte, era intitulat: „Neliudimîi”. Foarte interesant! Foarte elocvent titlu! În ruseşte „neliudimîi” înseamnă, dacă luăm să traducem după dicţionar, înseamnă: Un om nesociabil, un om ursuz, retras, un om sălbatec… Eu, însă, judecând după felul de a fi al acestui om, aş zice că mai adecvată ar fi expresia: Un om din altă lume, un om ne-ca-lumea după cum spune o vorbă românească… Un om ne-ca-lumea, adică el nu este ca toată lumea ci este un om aparte, un om în felul său, un om retras din lume, un om neobişnuit… Eu m-aş încumeta să spun: Un om ne-lumit! Sau: Un om dez-omenit! Care nu e neapărat că este alături, în afara oamenilor ci de cele mai multe ori este deasupra lor! Mai presus ca ei! Este un om care viază între oameni şi bunul Dumnezeu… Şi aici, cred, stă esenţa… stă esenţa fiinţei acestui Ignat Gherman…
Pentru că, aşa cum mi-l amintesc eu, în afară de a constituţie puternică, atletică, avea un cap… un cap foarte masiv, o frunte masivă, o coroană de gândire ,o coroană nevăzută pe care o purta pe fruntea lui… Şi, întors de la acele cursuri, o fi dus el viaţa lui cum o fi dus-o, dar a rămas celibatar pentru toată viaţa… Dacă e să calculăm câţi ani a trăit a dus-o ceva mai mult ca un an după vârsta de cincizeci. Atunci când s-a şi… pierdut.
Dar, alte momente şi alte detalii ţin deacuma de cazul în care am fost implicat şi eu. După cum spuneam, i-am cedat această carte, şi dânsul fiind un om care căuta mereu să se exprime, să se producă, pentru că din celelalte… din celelalte scenarii pe care le-a avut el, dar el a avut mai multe, nici unul însă nu a fost acceptat şi aprobat şi nu a fost ecranizat. În afară de scenarii, am aflat că s-a mai interesat Ignat Gherman şi de pictura lui Mihai Grecu şi că a studiat opera maestrului nostru şi şi-a făcut note… Şi aceste note s-au păstrat într-un caiet care se află în posesia colegului său de facultate Efrem Bauch care a emigrat în Israel şi care îl deţine până astăzi şi nu ştie ce să facă cu el – cu acest caiet, cu aceste note… Dacă vreo dată voi putea să le parcurg, aş vrea foarte mult să ştiu ce asociaţii, ce concluzii a avut şi a făcut regretatul Ignat Gherman în faţa operei maestrului Grecu. Sunt convins că a fost atras de marea forţă de artist vecină cu geniul a lui Mihai Grecu, de tablourile lui răscolitoare care provocau… provocau creaţia, provocau misterele… secretele creaţiei, ajungeau până la rădăcinile creaţiei… cum ar fi creaţia lumii din acel tablou de genială forţă despre care încă nu s-a scris la nivelul cuvenit… Crearea lumii… sau: Soarele… sau: Pâinea şi altele de o mare forţă sugestivă artistică şi… şi de idei fundamentale ale artei plastice universale… Aici, cred, a fost una din încercările lui Ignat Gherman de a pătrunde în esenţa fiinţei şi existenţei umane pe acest pământ şi.. nu a fost înţeles! Şi atunci, în momentele lui de căutări ale sensului vieţii dânsul a recurs din nou la cinematografie, acolo unde considera că are chemare de a munci şi a lucra… Şi, fiind în starea lui, am mai aflat ulterior că el, în ultimii ani, înainte de a se pierde, de-a se prăbuşi, s-a cufundat cu toată forţa minţii lui în studiul marxism-lenininsmului pe care vroia să-l pătrundă în adânc… Şi unul dintre colegi a spus: „Uite, noi nu ştiam cum să scăpăm de această plagă, de această mizerie de ideologie, el, însă, s-a decis să răzbată până în adâncurile ei”… De la un alt coleg aflu că nu acesta era scopul lui, ci altul, mult mai nobil şi mult mai uman şi mai de înţeles: el vroia să găsească o conciliere… să găsească o conciliere între marxism-leninism şi religie… Acest amănunt pe care l-am aflat recent mi-a deschis o altă latură, un alt aspect al existenţei şi fiinţei lui interioare, al căutărilor, al zbuciumului lui de a găsi sensul vieţii pe acest nenorocit pământ…
Iată, dar, că din acest scenariu, cu titlul lui de Om ne-ca-lumea sau de Om dez-omenit sau Dez-lumit sau Supra-lumit şi din zbuciumul căutărilor lui de a concilia o ideologie utopică, o doctrină antiumană cu credinţa se desprinde, se desprinde profilul lui moral, intelectual şi filozofic… Dar iată că vine şi următorul accent al expunerii mele. A luat această carte, a scris cum ştia el un scenariu şi acest scenariu a fost prezentat la studioul de cinematografie de aici, din metropolă. Să fi fost anul ’82-’83 sau poate ’84… Şi iată, în acele împrejurări îmi amintesc eu ca autor de carte, adică în baza căreia a fost elaborat acel scenariu, am participat la discuţia lui, în cadrul studioului. Exista acolo un atelier de creaţie, în cadrul căruia a şi avut loc discuţia. Timpurile erau extrem de tulbure. Timpurile erau extrem de complicate. În studiou se instaurase o atmosferă de totală cenzură şi dictatură. Îmi amintesc că Ignat Gherman a preluat din linia de subiect a cărţii intriga de dragoste a celor doi, a lui Ignat şi a Anei, dar a modificat în felul lui celelalte momente şi a adăugat un episod care în carte nu exista şi nici nu s-ar fi putut să existe. Pentru că cenzura totalitară nu permitea ca un autor să scrie în cartea lui despre ceea ce se face în armată, ce se întâmplă acolo, cum sunt desfăşurate activităţile militare, - toate acestea stăteau sub pecetea unui strict şi greu secret. Ignat Gherman a avut… a avut ideea să includă în scenariu o… o linie în care eroul central, titular, aflat la armată, la marină, îşi făcea… îşi făcuse serviciul pe un submarin, într-o echipă de marinari într-un submarin, lucru despre care în carte se vorbea numai aluziv; de marină… la marină… Era marinar… Nu se specifica la ce fel de navă, la ce vas… a activat. Ignat Gherman a avut ideea să spună că acest Ignat, eroul, a făcut armata la marină şi că în timpul unor aplicaţii acolo s-au produs nişte întâmplări, o avarie cu toate cele, nişte accidente, poate chiar confruntări cu submarinele inamice, pe care nu ştiu dacă le numea el cine erau acele submarine şi cine erau acei inamici, poate chiar americanii… Ar fi bine dacă s-ar descoperi textul acelui scenariu, dacă s-o mai fi păstrând pe undeva… Şi la discuţia în cadrul atelierului respectiv, aşa cum arătam mai sus, scenariul a fost respins. A fost supus unei dure critici şi – respins! Ceea ce îmi mai amintesc era că eu, la sigur, îmi dădeam seama de starea grea, critică, psihologică a lui Ignat Gherman şi că am vrut să-l ajut, să-l susţin cumva… Şi chiar numai faptul că i-am cedat cartea demonstra că eu am vrut să-l ajut şi faptul că am încercat să-l ajut… prin ce? Prin faptul că am intrat într-o discuţie în contradictoriu cu şeful acelui atelier de creaţie care nu era altul decât un coleg de-al meu, spus scriitor, şi care făcea cinematografie şi a făcut mai multe filme, printre care şi filme bune, dar şi filme de conjunctură cum ar fi cel despre Dimitrie Cantemir, pe care l-a conceput în mod realist oarecum, dar sub presiunea agenţilor ideologici, a cedat, a cedat şi l-a pervertit pe acest personaj ridicându-l pe un piedestal extrem de înalt ca om politic, iar el ca om politic a fost un nenorocit şi un ghinionist şi un ratat, ca om de cultură şi de ştiinţă a fost un mare… o mare personalitate…În film însă el apărea ca un erou, salvator al ţării sale ceea ce nu a fost, din contra, a adus nenorociri ţării sale, lucruri care s-au fost clarificat ulterior şi… pe care noi atunci nu le ştiam şi le elogiam… Şi filmul şi… astea… Eu însă mi-am dat seama şi am intrat într-o controversă aprigă cu acest coleg, scriitor-cineast şi scenarist… Şi dânsul, ţin minte că s-a pronunţat foarte drastic împotriva mea, că de ce eu susţin pe acest… Pe acest Ignat Gherman, de ce îl apăr, pentru că el nu are nimic în scenariul lui şi filmul nu poate fi turnat şi scenariul nu poate fi acceptat şi tot aşa… Şi mai ţin minte că… că i-am răspuns la cele ce mi-a adresat colegul regizor-cineast, am zis: „Îmi pare rău că d-ta ai fost numit aici, în fruntea acestui atelier, văd că nu aperi cauza unor oameni, unor scenarii care vin să aducă altceva decât cere ideologia şi ideologii oficiali şi, păcat că d-ta ai adoptat o asemenea poziţie categorică şi-ţi aperi doar funcţia aici şi-ţi aperi doar postul ca să-ţi poţi promova în continuare propriile scenarii şi face propriile filme”. Momentul acesta a însemnat ca o ruptură în relaţiile noastre cu acest coleg scriitor-cineast, care relaţii între noi nici nu au fost prea strânse, cordiale, mai mult ne ştiam de la distanţă…
Ceea ce e mai trist este că acest coleg-cineast nu după mult timp, după vreun an, doi cât a mai dus-o şi… s-a stins din viaţă. În chinuri grele, rămânând doar numai piele şi os… Iar peste un an-doi, în ’86, vara, în iunie, vine o mare veste pe care am consemnat-o în jurnalul meu din acel an, vine vestea tristă că Ignat Gherman a murit, Ignat Gherman s-a prăpădit, sinucigându-se prin aruncare de la balcon… de la balconul garsonierei lui unde îşi ducea viaţa lui de om singuratec, de om retras, de om singur… de om dez-omenit, de om dez-lumit… A fost o tragedie mare, vestea căreia m-a cutremurat şi mi-am zis: „Doamne! Doamne! De ce? De ce mi-ai trimis şi această pedeapsă pe cap? Omul, sărmanul de el, fiind în starea în care era, zbătându-se asupra problemelor vieţii lui, a căutat ajutor la alţi oameni şi printre aceia a venit la mine, şi-a pus speranţa în mine că eu îl voi ajuta că eu voi sări să-l sprijin şi eu… am făcut ce-am făcut dar n-am făcut mai mult decât s-ar.. decât am… făcut şi… trebuia să fac mai mult, să încerc să-l sprijin, să-l ajut să iasă din mărăcinişul vieţii şi iată acum este târziu? Este târziu, prea târziu – omul nu mai este!”…
Şi am mers acolo cu alţi colegi de-ai noştri care l-au cunoscut şi la care el ţinea şi cu fratele lui care mai era în viaţă dar care nu a dus-o mult şi s-a pierdut şi el, medicul psihiatru, şi am stat, am vegheat la căpătâiul lui, şi el era culcat în sicriu, pe masă, pe masa garsonierei lui sărace dar plină de cărţi, cu tomuri, acolo unde el şedea zile şi nopţi ca să găsească o cale de a… de a echilibra sufletul, de a se încadra în lume… Şi de unde ar fi putut el găsi acea cale dacă fusese aruncat într-o lume idioată, într-o lume absurdă ca acea în care am trăit şi noi atâta timp, dar noi nu i-am simţit absurdul cum l-au simţit doar puţini, printre care şi el şi aceia care nu au vrut să accepte absurdul, au protestat contra absurdului existenţei şi au decis că… singura soluţie justă şi adevărată este de a părăsi acea lume de a rupe relaţiile cu acea lume cu acel sistem de a-l nega prin autodesfiinţare! Ca să nu mai facă parte din acel idiot absurd! Aceasta a fost marea nenorocire. S-a pierdut un om şi un om care a căutat cu disperare ajutor la mine şi eu… eu nu am fost în stare să-l ajut, să-l salvez…
Şi iată, acum, după ani, dar şi atunci, în acel an. Mi-am dat seama şi am notat în textul acelui jurnal: „Cum sunt răspunzător pentru vieţile acestor oameni! Cum n-am ştiut să-i ajut! Cum oare voi da seama în faţa propriei conştiinţe, în faţa lui Dumnezeu şi a lumii de moartea de care m-am făcut eu vinovat? Doamne!”…
Oh! Oh! Oh! dar de ce nu-mi scoateţi laţul acesta de pe gât?
OMUL CU CAGULĂ N2:Dar de ce l-am scoate?
EU: Pentru că, aşa după cum v-aţi convins, eu însumi, din proprie pornire v-am spus tot ce s-a acumulat în sufletul meu pe parcursul lungilor decenii, a anilor şi…
OMUL CU CAGULĂ N3: Laţul este consemnul că nu poţi pleca de aici decât numai atunci când vom decide noi:
EU: Dar de ce nu sunt şi cei doi colegi de-ai voştri? Unde sunt ei? De ce aţi adus aceşti doi dulăi? Ia uite: unul îşi arată colţii spre mine.
OMUL CU CAGULĂ N2: Nu spre d-ta ci spre confratele lui din cealaltă parte. În felul acesta ei comunică.
EU: Dar şi acesta îşi arată colţii. Sunt atât de ascuţiţi! De ce aţi pus pe aceşti doi dulăi, câini lupi pe din părţile mele?
OMUL CU CAGULĂ N3: Pentru ca să ştii că nu doar laţul îl ai pe gât ci şi că aceste puternice făpturi participă la procesul d-tale… la procesul de conştiinţă.
EU: Acesta, totuşi, este un proces, după cum spuneţi? Este o judecată? Nu este o mărturisire a mea numai?
OMUL CU CAGULĂ N2: Poţi să-i spui cum doreşti, însă un lucru să nu uiţi că… Ai ajuns aici, în această sală ca să-ţi faci totalul existenţei şi să încerci a clarifica dacă mai eşti demn a exista în continuare ori acum se va pune punct aflării d-tale pe acest pământ în această viaţă.
EU: dar ce: Voi sunteţi în… sunteţi în drept să pronunţaţi o asemenea sentinţă? Voi doi cu cagule pe cap? Şi aceşti doi dulăi?
OMUL CU CAGULĂ N2: Să nu crezi că aceşti dulăi sunt nişte simple animale – fiare. Ele sunt mai înţelepte decât unii oameni. Şi simt totul ce spun şi ce gândesc oamenii. Imediat ce ei debitează un neadevăr, ei simt şi la fel ca şi aparatele te înregistrează şi cel video şi cel audio, imediat ceea ce se produce… în interiorul D-tale.
EU: Aşa să fie oare?
OMUL CU CAGULĂ N2: Da. Vezi, ţi-am spus unul din secretele noastre, dar… nu trebuia. Pentru că ordinul şefului nostru era doar să te auzim şi să te înregistrăm şi nu să-ţi aducem explicaţii şi să-ţi deschidem ceva din metodele noastre de lucru.
EU: Dar unde este şeful vostru? Vreau să vorbesc cu El! De ce a dispărut? Şi unde a dispărut?
OMUL CU CAGULĂ N3: Acestea deacuma ţin de competenţa noastră. Nu ai teamă că încurând va apare şi Domnia Sa. Aşa că… consideră că… ca şi cum s-ar afla aici.
EU: dar a trecut atâta timp şi nu a revenit! Ori m-a lăsat… m-a lăsat pe seama voastră doar?
OMUL CU CAGULĂ N3: Nu. Nu. Tot noi tuspatru o să-ţi aducem la cunoştinţă sentinţa finală. Domniile lor, şeful nostru şi persoana respectivă s-au retras pentru un timp, au plecat într-o misiune de rezultatul căreia depinde şi sentinţa finală ce ţi se va rosti.
EU: O misiune? În afara acestei săli… rectangulare? Inundată de o lumină… estompat semiobscură… Dar ceasul… orologiul de sus, acele lui de ce stau înţepenite la fel ca şi când am intrat?De atâta timp mă aflu aici şi ele tot nu s-au mişcat… M-aţi minţit că ar cronometra timpul!
OMUL CU CAGULA N2: Acest orologiu are două feţe; una pe care o vezi şi alta pe care nu o vezi. Acea parte nevăzută a înregistrat timpul exact, în parametri tereştri… Această parte văzută, însă, ţi-a oferit o oră care ţine cât o oră într-un alt sistem de calcul.
EU: Nu cumva de pe… o altă planetă? Nu cumva dintr-un alt Univers? Acolo unde ora este cât o zi sau cât un an?
OMUL CU CAGULĂ N3: Se poate presupune şi asta. Se poate admite şi asta dacă doreşti. Numai să ştii că dincolo, cealaltă faţă, timpul este măsurat în unităţi terestre. Acest timp pe care-l vezi este în alte unităţi, în unităţi astrale!
EU: dar văd că sunteţi iniţiaţi în multe secrete ale lumii… de dincoace şi de dincolo.
CEI DOI CU CAGULE PE CAP: Da! Da! Pentru că noi… noi… noi suntem jumătate din lumea asta jumătate din altă lume sau, mai bine zis: suntem fiinţe intermediare care stabilim contacte între lumea de aici şi lumea de dincolo.
EU: Da? Dar de ce purtaţi cagule pe faţă? De parcă v-aţi feri să vă afle cineva identitatea exterioară?
OMUL CU CAGULĂ N3: Aceasta este moda de astăzi! Ca să nu se cunoască imaginile noastre exterioare, înfăţişarea pentru că se poate întâmpla ca înfăţişarea unuia dintre noi sau a altuia sau a tuturor să coincidă cu o unor persoane reale… aşa zise reale, din viaţa cotidiană, din viaţa terestră şi atunci se pot isca grave confuzii dar confuzii grave! Încât anumite servicii anumite organe să pretindă a… a intenta nişte procese celora cărora de fapt le revine misiunea de a… a desfăşura procese! Adevăratele procese şi nu procese nesemnificative de uz obişnuit de viaţă fadă cotidiană – procese de înaltă conştiinţă care să atingă nivelul şi interesele unei întregi societăţi a umanităţii a existenţei acestor fiinţe… de unde noi venim de acolo noi vedem şi înregistrăm şi analizăm totul, acolo noi ducem întreaga informaţie, acolo se va redacta sentinţa finală şi de acolo va fi ea adusă şi-ţi va fi prezentată, adusă la cunoştinţă.
XS
SM
MD
LG