Linkuri accesibilitate

Regia Transport Electric nu e o organizaţie filantropică prosperă.



Am remarcat de la o vreme iată ce. În timp ce călătoresc cu troleul, văd cum taxatorii se apropie de nişte tineri, de nişte flăcăi puternici, spătoşi, energici, flăcăi care au toată viaţa în faţă. Iar flăcăii aceştia energici nu plătesc 2 lei pentru călătorie, ci scot repede din buzunare nişte cartonaşe pe care le vîră sub nas taxatorilor, pentru o fracţiune de secundă, pronunţînd cu gravitate: LEGITIMAŢIE! Şi gata, băieţii voinici călătoresc gratuit!

De multe ori, flăcăii puternici nici nu catadicsesc să le arate cartonaşele taxatorilor. Ei pur şi simplu spun cuvîntul magic LEGITIMAŢIE şi taxatorul se retrage spăsit. Repet, văd aşa ceva mai mereu în transportul în comun. Nişte bărbaţi în floarea vîrstei, voinici, frumoşi, au sau spun că au mirifice legitimaţii şi nu mai plătesc nici un bănuţ.

Nu-i vorbă, ei sunt pesemne reprezentanţii unor instituţii de stat, care muncesc zi şi noapte, care ne făuresc viitorul. Numai că fiind foarte mulţi, fiind zdraveni şi deci capabili să aibă o leafă, mă simt niţel nedumerit. Nu ţin morţiş că am dreptate, dar părerea mea subiectivă iată care este.

Eu cred că flăcăii aceştia puternici, cu tot soiul de legitimaţii în buzunare, ar putea şi să plătească 2 lei pentru o călătorie. Şi nu doar pentru că sunt tineri şi în formă, ci şi pentru că ţara e săracă, şi nici Regia Transport Electric nu e o organizaţie filantropică prosperă. Mi se pare parcă mai firesc un octogenar obosit să aibă o asemenea legitimaţie decît un tînăr cu ţinută atletică.
XS
SM
MD
LG