Linkuri accesibilitate



Sfârşit de an pe o notă majoră pentru tabăra proeuropeană & partida naţională – Republica Moldova a semnat la Vilnius Acordul de Asociere cu UE; Curtea Constituţională a hotărât că denumirea corectă a limbii de stat este româna; opoziţia roşie pare să fie debusolată, şi caută în faţa cui ar mai manifesta, mai cu seamă după ce şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a ieşit în faţa protestatarilor, salutându-l pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, cu cuvintele: „Uniunea Europeană are o atitudine pozitivă faţă de dreptul la libera întrunire şi dreptul de a protesta paşnic. Bine au venit în faţa delegaţiei noastre. Este bine când oamenii spun ceea ce simt.”

Câtă vreme politologii noştri de toate culorile pun cap la cap aceste evenimente, dându-se cu părerea despre ce ne aşteaptă în 2014, vă propun să reflectaţi la o parabolă sanscrită din sec. al XII-lea, din Hidopadesha, analizată de istoricul Heinrich Zimmer în capitolul „Funcţiile trădării” din studiul său Filozofiile Indiei. Iată fabula (citată după Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, Humanitas, 2013):
„Un cotoi nenorocit, alungat de săteni şi rătăcit pe câmp, cât pe ce să moară de foame, a fost găsit şi scos din necaz de către un leu; regescul animal l-a invitat pe nefericit să împartă cu el peştera şi să se hrănească din rămăşiţele meselor regale. Invitaţia nu era însă inspirată de altruism sau de o anumită solidaritate rasială, ci fusese făcută doar pentru că leul era sâcâit în peştera sa de un şoarece care trăia în cine ştie ce gaură; când leul se întindea ca să tragă un pui de somn, şoarecele ieşea şi-l trăgea de coamă. Leii fioroşi sunt incapabili să prindă şoareci; pisicile agile o pot face însă; iată, aşadar, temeiul unei prietenii temeinice şi poate chiar plăcute.
Simpla prezenţă a cotoiului în peşteră a fost de-ajuns ca să-l ţină în şah pe şoarece, astfel încât acum leul putea dormi liniştit. Nici măcar chiţăielile nu prea supărătoare nu se mai auzeau, deoarece cotoiul stătea neîncetat la pândă. Leul l-a răsplătit cu mese îmbelşugate, şi eficientul ministru a început să se îngraşe. Dar într-o bună zi şoarecele a făcut un zgomot şi cotoiul a comis greşeala elementară de a-l prinde şi mânca. Şoarecele a dispărut; favoarea leului a dispărut şi ea. Sătul deja de compania cotoiului, regele animalelor l-a alungat nerecunoscător pe competentul său ofiţer înapoi pe câmp şi în junglă, unde acesta avea să se confrunte iarăşi cu primejdia inaniţiei.”

Iată şi comentariu lui Zimmer – suntem în 1942! – pentru care de fapt am şi citat fabula:
„Iată unul din numeroasele secrete ale poliţiei secrete din toate statele – unul din acele ingenioase «secrete ce nu pot fi spuse». Această poveste ironică, adresată miniştrilor iscusiţi şi altor slujitori fideli ai capricioşilor despoţi, revelează situaţia dictatorului aflat în ghearele propriului său Gestapo. Deşi teribil de eficienţi în depistarea duşmanilor ascunşi, ofiţerii caută cu toate acestea să păstreze mereu şi un număr suficient în rezervă, asigurând astfel atât securitatea dictatorului lor, cât şi perpetua lor importanţă. (…) Fără şoareci, ofiţerii Gestapoului şi KGB-ului cu greu şi-ar putea menţine importanţa extraordinară. Constatăm şi în acest caz că viziunea despre intriga politică prezentă în filozofia indiană a guvernării e remarcabil de adecvată cu situaţiile contemporane.”
Transferată pe plaiurile noastre mioritice, nu pot să nu mă gândesc la „intriga” (intrigile) politică (-ce) de la noi, unde fiecare „leu” (PCRM sau Coaliţia Pro-Europeană, în funcţie de perspectivă) îşi are atât „cotoiul” lui (PLR, PS), cât şi „şoarecele” de la dotaţie (PL sau PCRM, iarăşi în funcţie de vânător/vânat) – astfel că cinstita adunare este interesată ca acest status quo, în care toată lumea pândeşte pe toată lumea, să rămână neclintit. Dixit!
XS
SM
MD
LG