Linkuri accesibilitate

Rădăcinile istorice ale cuvântului „ventriloc” dau noi sensuri demagogiei şi corupţiei: ventrilocii sunt „cei care vorbesc din burtă”.



Românii se jură că sunt cu tratamentele anticorupţie la zi, dar Uniunea Europeană vrea să ne ţină în continuare la porţile Schengenului. Consiliul miniştrilor europeni de interne a decis că încă nu e momentul ca siamezii cu probleme, România şi Bulgaria, să fie acceptaţi. Poate şi pentru că la concursul de corupţie organizat anual de Transparency International, radiografia făcută României a găsit noi urme de metastază trădând o corupţie nevindecată şi mai gravă decât anul trecut. În Namibia, Cuba sau Ghana, chiar şi în Botswana, Rwanda sau Lesotto lucrurile stau cu mult mai bine. Şi nu doar pentru că nu ar mai fi rămas nimic de furat. Hoţii, după cum bine vedem zi de zi, sunt extrem de inventivi. Foamea e cea mai bună muză, iar găinarii români continuă să scrie pagini de istorie nu doar din poziţii de conducere la Bucureşti, dar şi în supermarketurile, parcările şi băncile altor capitale ale Uniunii. Unii dintre ei, care şi-au tratat dependenţa de corupţie la Jilava, ocupă chiar locuri în tribunele oficiale ca invitaţi importanţi, dând sensuri noi imnului naţional.

E posibil ca atât autorii raportului asupra corupţiei, cât şi înalţii demnitari europeni care discută raportul Mecanismului de cooperare şi verificare să fi citit, sub bunăvoinţa făcătorilor de legi şi dreptate din România, ipocrizia lor funciară, călită în atâtea campanii electorale. Pe seceta asta, orice ban care urmează să intre în buzunarul ţărilor-membre trebuie măsurat, cântărit şi împărţit cu atenţie. Circuitul sinuos al investiţiilor prin economia românească, unde banii gheaţă se topesc în mlaştinile freatice ale partidelor la putere ca să aibă cu ce hrăni peştişorii aurii din bazinul electoral, îi face pe cei care-i distribuie să fie mai atenţi la portofelul comunitar.

Fiecare zi le dă un motiv un plus. Multe semne de întrebare din raportul MCV par să derive din dragostea maladivă pentru pământ care a tulburat sentimentele reciproc-profitabile dintre premier şi preşedinte. După ce premierul Victor Ponta a asmuţit procuratura să amuşine poteca aurită de la CEC la parcela fiicei latifundiare a preşedintelui, doar-doar o arde holdele şi o otrăvi fântânile, Traian Băsescu a schimbat baioneta pe un tun mai mare, cerând Parchetului să investigheze cum au fost trecute aproape trei mii de hectare de teren din patrimoniul Academiei Agricole în cel al Consiliului judeţean Brăila, pentru că, insinuează preşedintele, la mijloc ar fi foamea de pământ a lui Victor Ponta. Chiar dacă e neclară legătura penală cu sfânta familie a premierului, totuşi ceva fum în ochii electoratului pot arunca discursurile furibunde al preşedintelui, să-i facă să uite că scandalul la nivel înalt i-ar putea costa pe pensionari, profesori şi medici banii în plus promişi de la bugetul pe care spune că-l va bloca. Nu e mai puţin adevărat că preşedintele speră ca, strigând “Hoţii”, atenţia generală să se îndrepte de la terenurile agricole ale familiei (cumpărate cinstit, dar în condiţii neclare şi cu certitudine imorale), la regiunile de dezvoltare pe care guvernul se pregăteşte să le irige cu bani electorali. Pe de altă parte, generozitatea instituţiilor care au cedat cu o uşurinţă bine remunerată terenuri în mare parte revendicate i-a umplut pe mulţi de dosare penale. Dan Voiculescu este doar un lume de pe lista lungă a beneficiarilor penali. Tarlalele academice au stârnit feromonii baronilor locali şi au fost, de-a lungul timpului, finanţatoare politice la nivel local. Cine investea în agricultură şi în petrol se eterniza la putere. Dovadă? Înaltele piscuri de corupţie la care s-a ajuns în Agenţia de plăţi şi intervenţie în agricultură. Multele cazuri de corupţie agricolă anchetate de ofiţerii europeni antifraudă dovedesc că ingeniozitatea scoate bani şi din piatra seacă a unor pământuri sterpe sau inexistente. Poate că or fi făcut unii bani buni cu sufletele moarte cumpărate cu duzina, în România s-au făcut însă milioane cu hectarele agricole inexistente pentru care s-au plătit subvenţii consistente.

Suspiciunea europenilor referitoare la corupţie s-ar fi putut naşte şi din discuţiile opărite pe marginea bugetului de anul viitor în care guvernul ar vrea să prindă o majorare a accizei pentru benzină. E o decizie pe care guvernul ar fi luat-o după discuţiile cu delegaţiile FMI, Comisiei europene şi Băncii Mondiale. Premierul Ponta a promis deja autostrăzi pentru fiecare. Românii s-au obişnuit cu aceste oferte la pachet: la fiecare taxă auto suplimentară, o nouă autostradă pe hârtie. Aici, în pompele de benzină, în falimentul marilor rafinării şi în buzunarele asfaltatorilor de partid, sunt banii dumneavoastră. Anunţul majorării accizelor i-a făcut pe transportatori să ameninţe cu greva în pragul sărbătorilor. Ei sunt doar buzduganul preşedintelui care a promis că nu va aproba bugetul de stat şi nici memorandumul cu FMI. El spune că majorarea accizelor se face doar pentru a finanţa campania electorală de anul viitor şi că, deşi plătitori sunt toţi, beneficiari vor fi câţiva.

Realitatea este că noua acciză la benzină nu va creşte semnificativ preţurile la pompă, ci doar baloanele de oxigen bugetar. De asemenea, cei care distribuie banii au o ocazie în plus să dea o ţeapă în sacul cu bunătăţi al lui Moş Crăciun de unde să scoată maşinuţe şi păpuşi siliconate pentru întreaga familie. Cresc, de asemenea, riscurile de repetenţie pentru partidele codaşe cărora nu prea le-au mai rămas bani şi promisiuni cu care să-şi mituiască votanţii. Poate de aceea în indignarea preşedintelui se simte şi disperarea copiilor politici de suflet care se tem că nu vor mai prinde trenul european. Prin vocea lui Traian Băsescu vorbeşte foamea de putere a partidelor năşite de consilierii de la Cotroceni.

E drept că, anul viitor, primul tur de scrutin este cel european însă e încă neclar dacă electoratul înţelege importanţa acestui vot şi îi distinge miza faţă de cea a alegerilor interne. Ar fi momentul să trimită la Bruxelles politicieni eficienţi, care să dea o vigoare europeană intereselor naţionale. Să obţină finanţări pentru investiţii şi dezvoltare. Să fie persoane dezinteresate pentru care interesele generale să prevaleze asupra celor de grup. Însă mecanismele care-i împing pe politicieni pe listele de vot sunt murdare de uleiul cu care se ung zi de zi roţile puterii. Toţi pavează cu bune intenţii drumul către cabina de vot. Pe de altă parte, problemele de zi cu zi par mult mai importante pentru omul de rând altfel nu s-ar explica de ce-şi sparg capetele cu sutele la promoţiile de tigăi şi maşini de găurit şi la fasolea şi cârnaţii cu care asortează edilii sărbătorile naţionale. Iar faptul că accizele sunt direct proporţionale cu corupţia şi invers proporţionale cu nivelul de trai într-o ţară în care clasa de mijloc a devenit veriga lipsă a construcţiei sociale dă o nouă dimensiune cinică scandalului politic pe tema împrumuturilor de milioane, a garanţiilor bancare, a sutelor de hectare luate sau cedate şi a marilor cumpărături de voturi pe care le fac politicienii în luna cadourilor.

Şi-apoi, ce a însemnat pentru români eficienţa pe scena politică de la Bruxelles, ca să-şi poată vota reprezentanţii în cunoştinţă de cauză? Traficul de influenţă filmat cu camera ascunsă? Bârfele şi turnătoriile de culise? Balcanismul politicienilor români, dovedit cu asupră-de-măsură în timpul crizelor politice de anul trecut, a fost un argument suplimentar al răzgândelilor de la Bruxelles. Iar formele exotice de corupţie care ar putea fi exportate din această zonă încă insuficient canalizată sunt rebele, uneori chiar imune la antibioticele standard. Şi, cu certitudine unul dintre motivele reticenţelor este că mulţi diplomaţii străini au sentimentul că politicienii români sunt nişte ventriloci care dau viaţă unor păpuşi scoase la tribune, în vreme ce ei îşi fac treaba în culise. Căci rădăcinile istorice ale cuvântului „ventriloc” dau noi sensuri demagogiei şi corupţiei: ventrilocii sunt “cei care vorbesc din burtă”.
XS
SM
MD
LG