Linkuri accesibilitate

Demnitarii din actuala guvernare s-au pricopsit cu loturi de pădure la doar 5 km de Chişinău (CIJ)


Consiliul Superior al Magistraturii s-a pus pe cumpărături (Ziarul Naţional)


Curtea Constituţională a recunoscut, practic, că limba română, consfinţită în Declaraţia de Independenţă, este limba oficială a Republicii Moldova. Considerată drept una istorică, decizia lasă, totuşi, loc de interpretări, constată experţii cu care au stat de vorbă reporterii cotidianului „Adevărul”. Deocamdată, nu se ştie cum exact va fi pusă în aplicare hotărârea, având în vedere că în Parlament nu există un consens. Opoziţia spune clar că nu va vota. „Este o decizie aberantă, care nu schimbă absolut nimic. Articolul 13 rămâne în vigoare şi niciun judecător nu-l poate schimba. Hotărârea nu are valoare juridică, este una politică”, a reclamat deputatul comunist Grigore Petrenco.

Agenţia de ştiri IPN relatează că plasarea publicităţii cu conţinut politic pe bunurile transmise cu titlu de „sponsorizare” instituţiilor de învăţământ va fi interzisă prin lege. Deputaţii au aprobat în prima lectură modificări la Legea învăţământului şi la Codul contravenţional, stabilind pedepse pentru astfel de încălcări. Unul dintre autorii proiectului, Petru Ştirbate, a comunicat că se urmăreşte protejarea copiilor de influenţa politicului asupra dezvoltării conştiinţei şi spiritului civic. „Orice sponsorizare a instituţiilor de învăţământ trebuie să aibă loc doar ca urmare a unor porniri filatropice, dar nu cu scop de propagandă politică”, a menţionat parlamentarul.

Centrul pentru Investigaţii Jurnalistice scoate la iveală faptul că demnitarii din actuala guvernare, aflată pe final de mandat, s-au pricopsit cu loturi de pădure la doar cinci kilometri de Chişinău. Cândva în pădurea de lângă satul Dănceni, pe traseul Chişinău-Leuşeni, exista doar o tabără de copii - „Poieniţa veselă”. Acum pădurea care are 103 hectare este toată arendată. Printre cei care au arendat pădure în zona Dănceni-Sociteni se numără: Gicu Răducan, fiul lui Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor; Alexandra Usatâi, soţia ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi sau Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Cominicaţiilor etc.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, de a recunoaşte că limba română este limbă oficială în Republica Moldova, transmite portalul informaţional Unimedia.md. „Este un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor moldoveni, faţă de cei din Republica Moldova care se simt români. Implicaţiile sunt extraordinar de profunde, ele intră în vigoare imediat, odată cu hotărârea Curţii. Se pune capăt încercării de mistificare a uznor adevăruri culturale şi istorice din Republica Moldova. Sper ca toate statele să ia notă rapid de această hotărâre”, a declarat şeful statului român.

Într-un interviu pentru postul de televiziune Publika TV preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a remarcat că drumul spre Uniunea Europeană este plin de dificultăţi, iar Republica Moldova va avea multe obstacole de înfruntat. Totuşi, oficialul român se arată optimist că în următorii ani, Republica Moldova va fi membră a comunităţii europene. „Nu e lapte şi miere în Uniunea Europeană. Nu e deloc lipsit de obstacole drumul până acolo, dar sunt absolut convins că această alegere este o alegere bună pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat Crin Antonescu.

Dorin Galben de la săptămânalul „Timpul” scrie că minorii care ajung după gratii au parte de un proces de instruire cu nimic mai prejos decât cel de care se bucură tinerii aflaţi în libertate. În Penitenciarul nr. 10 Goian, din municipiul Chişinău, deţinuţii minori deprind diferite meserii, frecventează lecţiile într-un regim normal, fac sport, citesc sau merg la consultaţiile psihologului. Mai mult, în celulele în care ei îşi ispăşesc pedeapsa sunt condiţiile necesare pentru ca dezvoltarea lor să decurgă eficient, deoarece, aici, tinerii cântă la chitară sau joacă şah.

În preajma sărbătorilor de iarnă, Consiliul Superior al Magistraturii s-a pus pe cumpărături, scrie „Ziarul Naţional”. CSM anunţă organizarea a trei licitaţii pentru procurarea unor fotolii noi cu leagăn (!), a unui xerox performant care să poată imprima o sută de mii de pagini pe lună şi unui soft complicat care ar trebui să transpună instituţia într-o nouă eră digitală. Contactată de „Ziarul Naţional”, persoana indicată în anunţ drept responsabilă de organizarea licitaţiei a declarat că nu ştie exact de ce s-a decis procurarea unor noi fotolii şi dacă introducerea softului va scuti instituţia de necesitatea de a imprima pe hârtie proiectele de decizii.
XS
SM
MD
LG