Președintele Nicolae Timofti a folosit vizita de miercuri în Moldova a secretarului de stat John Kerry, pentru a cere sprijinul Statelor Unite în efortul de-a obține retragerea trupelor rusești din Transnistria. Șeful statului a fost criticat astăzi pentru acest apel de președintele parlamentului, deputatul democrat Igor Corman, care a reiterat că Moldova are nevoie de relații bune cu Rusia. Liliana Barbăroșie a încercat să afle dacă dincolo de aceste critici se află vreo ruptură mai adâncă între viziunile de politică externă ale liderilor puterii de la Chișinău.
Analistul Bogdan Ţârdea de la Chişinău crede că agenda de politică externă promovată de preşedintele Nicolae Timofti într-adevăr este diferită de cea pe care şi-a asumat-o coaliţia de guvernare de la Chişinău, iar declaraţia sa recentă a stârnit critica speakerului, diplomat de profesie, tocmai pentru că ar putea genera, crede analistul, probleme în relaţiile externe moldoveneşti:
„Domnul Timofti promovează o agendă românească, pe alocuri unionistă, care se intersectează în multe privinţe cu agenda lui Traian Băsescu, care promovează o agendă euroatlantică, adică integrarea în NATO. Evident că aceasta creează un anumit disconfort coaliţiei de guvernare care s-a axat pe agenda europeană şi nu doreşte să creeze instabilitate politică în regiunea transnistreană şi nici să agraveze relaţia cu Rusia – relaţii care într-o formulă nefericită ar putea compromite acest itinerar european foarte fragil de altfel şi fără un substrat economic, politic şi social prea solid. Din această perspectivă, aceste declaraţii aduc un grad sporit de instabilitate şi creează anumite animozităţi între oficialii de la Chişinău şi cei din Rusia. Dacă e să le privim pur pragmatic, eu chiar nu înţeleg cum SUA ne pot ajuta pe noi în situaţia dată. SUA ne-a oferit credite şi granturi exorbitante, ne-au propulsat agenda europeană, ne-au eliminat amendamentul J-V care ne crea probleme la export, participă în formatul de negocieri, ne susţin diplomatic, politic şi economic. Ce suport mai vrem – să introducă armata NATO aici, sau să-ţi compromită relaţia cu Rusia pe problema siriană unde există un consens, sau pe problema Afganistanului unde fără Rusia e imposibil tranzitul – chiar nu înţeleg ce mai putem cere în situaţi în care nu am valorificat sprijinul oferit până acum.”
Şi Valeriu Ostalep, fost vice-ministru al afacerilor externe in guvernul comunist condus de Vasile Tarlev, critică declaraţia şefului statului pentru ca ar trada, dupa parerea lui Ostalep, necunoaşterea crasa a uzanţelor diplomatice:
„Nici o reacţia la declaraţia lui Băsescu, nici o reacţie la ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu avem o poziţie foarte clară vociferată competent în privinţa evacuării contingentului militar din Transnistria – că e un subiect de discuţie, dar domnul Timofti de când e preşedinte cu câţi oficiali ruşi a abordat subiectul? - şi el face o declaraţia de aceasta citită de pe foaie, dar asta nicidecum nu contribuie la realizarea obiectivului. Este o problemă complexă, iar faptul că dumnealui nu cunoaşte şi nu înţelege, ne aduc o defavoare.”
Directorul Asociaţiei de Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, şi el diplomat, este însă de acord cu conţinutul apelului, numai că spune că ar fi fost cuvenit ca şeful statului să-l fi rostit în discuţiile între patru ochi:
„Lucrurile acestea trebuiau spune la masa de discuţii, pentru că nu e nevoie acum de turnat ulei pe foc în relaţiile noastre cu Federaţia Rusă. Trebuie să fim diplomaţi, ca să nu fim priviţi ca provocatori de discordii.”
Nu toţi observatorii împărtăşesc însă atitudinea critică faţă de demersul preşedintelui Timofti. Anatol Ţăranu, fost ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, spune că Igor Corman, criticând spusele lui Timofti, şi-ar fi asigurat lui personal, dar mai cu seamă partidului din care face parte, o marjă de manevră în relaţia cu partenerii ruşi, în schimb a sacrificat, crede Ţăranu, din demnitate:
„Preşedintele are dreptul constituţional să se expună pe marginea politicii externe reieşind din propriile viziuni. Diplomaţia moldovenească însă se sufocă de fapt între două opţiuni: între a fi foarte atentă în raport cu federaţia Rusă şi a mobiliza partenerii occidentali pentru a avea forţe să ne contrapunem sfidărilor care vin din partea Federaţiei Ruse. Cu această duplicitate a politicului moldovenesc nu ai ce te face, eu însă cred că preşedintele a avut tot temeiul să se adreseze cu această rugăminte secretarului de stat american. Din păcate, federaţia Rusă promovează o politică care nu corespunde cu statutul său de pacificator, luând partea separatismului transnistrean şi fiind sponsorul economic al acestui regim.”
Cerând miercuri sprijin american în faţă unor eventuale presiuni din partea Kremlinului, Nicolae Timofti a vorbit despre foarte posibile provocări pe care s-ar aşteaptă administraţia de la Chişinău să le suporte în perioada premergătoare semnării, anul viitor, a acordului de asociere, provocări care ar avea menirea să împiedice actualele autorităţi proeuropene să câştige alegerile parlamentare şi să ducă şa un bun sfârşit asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Analistul Bogdan Ţârdea de la Chişinău crede că agenda de politică externă promovată de preşedintele Nicolae Timofti într-adevăr este diferită de cea pe care şi-a asumat-o coaliţia de guvernare de la Chişinău, iar declaraţia sa recentă a stârnit critica speakerului, diplomat de profesie, tocmai pentru că ar putea genera, crede analistul, probleme în relaţiile externe moldoveneşti:
„Domnul Timofti promovează o agendă românească, pe alocuri unionistă, care se intersectează în multe privinţe cu agenda lui Traian Băsescu, care promovează o agendă euroatlantică, adică integrarea în NATO. Evident că aceasta creează un anumit disconfort coaliţiei de guvernare care s-a axat pe agenda europeană şi nu doreşte să creeze instabilitate politică în regiunea transnistreană şi nici să agraveze relaţia cu Rusia – relaţii care într-o formulă nefericită ar putea compromite acest itinerar european foarte fragil de altfel şi fără un substrat economic, politic şi social prea solid. Din această perspectivă, aceste declaraţii aduc un grad sporit de instabilitate şi creează anumite animozităţi între oficialii de la Chişinău şi cei din Rusia. Dacă e să le privim pur pragmatic, eu chiar nu înţeleg cum SUA ne pot ajuta pe noi în situaţia dată. SUA ne-a oferit credite şi granturi exorbitante, ne-au propulsat agenda europeană, ne-au eliminat amendamentul J-V care ne crea probleme la export, participă în formatul de negocieri, ne susţin diplomatic, politic şi economic. Ce suport mai vrem – să introducă armata NATO aici, sau să-ţi compromită relaţia cu Rusia pe problema siriană unde există un consens, sau pe problema Afganistanului unde fără Rusia e imposibil tranzitul – chiar nu înţeleg ce mai putem cere în situaţi în care nu am valorificat sprijinul oferit până acum.”
Şi Valeriu Ostalep, fost vice-ministru al afacerilor externe in guvernul comunist condus de Vasile Tarlev, critică declaraţia şefului statului pentru ca ar trada, dupa parerea lui Ostalep, necunoaşterea crasa a uzanţelor diplomatice:
„Nici o reacţia la declaraţia lui Băsescu, nici o reacţie la ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu avem o poziţie foarte clară vociferată competent în privinţa evacuării contingentului militar din Transnistria – că e un subiect de discuţie, dar domnul Timofti de când e preşedinte cu câţi oficiali ruşi a abordat subiectul? - şi el face o declaraţia de aceasta citită de pe foaie, dar asta nicidecum nu contribuie la realizarea obiectivului. Este o problemă complexă, iar faptul că dumnealui nu cunoaşte şi nu înţelege, ne aduc o defavoare.”
Directorul Asociaţiei de Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, şi el diplomat, este însă de acord cu conţinutul apelului, numai că spune că ar fi fost cuvenit ca şeful statului să-l fi rostit în discuţiile între patru ochi:
„Lucrurile acestea trebuiau spune la masa de discuţii, pentru că nu e nevoie acum de turnat ulei pe foc în relaţiile noastre cu Federaţia Rusă. Trebuie să fim diplomaţi, ca să nu fim priviţi ca provocatori de discordii.”
Nu toţi observatorii împărtăşesc însă atitudinea critică faţă de demersul preşedintelui Timofti. Anatol Ţăranu, fost ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, spune că Igor Corman, criticând spusele lui Timofti, şi-ar fi asigurat lui personal, dar mai cu seamă partidului din care face parte, o marjă de manevră în relaţia cu partenerii ruşi, în schimb a sacrificat, crede Ţăranu, din demnitate:
„Preşedintele are dreptul constituţional să se expună pe marginea politicii externe reieşind din propriile viziuni. Diplomaţia moldovenească însă se sufocă de fapt între două opţiuni: între a fi foarte atentă în raport cu federaţia Rusă şi a mobiliza partenerii occidentali pentru a avea forţe să ne contrapunem sfidărilor care vin din partea Federaţiei Ruse. Cu această duplicitate a politicului moldovenesc nu ai ce te face, eu însă cred că preşedintele a avut tot temeiul să se adreseze cu această rugăminte secretarului de stat american. Din păcate, federaţia Rusă promovează o politică care nu corespunde cu statutul său de pacificator, luând partea separatismului transnistrean şi fiind sponsorul economic al acestui regim.”
Cerând miercuri sprijin american în faţă unor eventuale presiuni din partea Kremlinului, Nicolae Timofti a vorbit despre foarte posibile provocări pe care s-ar aşteaptă administraţia de la Chişinău să le suporte în perioada premergătoare semnării, anul viitor, a acordului de asociere, provocări care ar avea menirea să împiedice actualele autorităţi proeuropene să câştige alegerile parlamentare şi să ducă şa un bun sfârşit asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
