Linkuri accesibilitate

John Kerry a felicitat moldovenii pentru curajul de a-și alege direcția pro-europeană


Secretarul de stat american a vizitat şi renumitele beciuri de la Cricova, un gest simbolic de sprijin pentru R. Moldova, ale cărei vinuri continuă să se afle sub embargoul Federaţiei Ruse.


Premierul Iurie Leancă a mulţumit pentru sprijinul şi încurajarea care vine pentru Republica Moldova, la acest ceas istoric, din partea Statelor Unite ale Americii:

„Republica Moldova doreşte să îşi consolideze relaţiile privilegiate moldo-americane, prin crearea unui parteneriat durabil strategic. Ne pronunţăm pentru un rol sporit al Statelor Uite în regiune şi pentru o implicare mai activă în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, în vederea identificării unei soluţii viabile, care să se bazeze pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. Statele Unite au contribuit în mod direct la modernizarea Republicii Moldova, prin asistenţă substanţială, acordată de-a lungul ultimilor 22 de ani, de peste 1,1 mlrd de dolari.”

La rândul său, secretarul de stat american John Kerry a spus că a venit să felicite oamenii din Republica Moldova pentru parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi să promită sprijinul american şi pe mai departe. Integrarea europeană, aşa cum spune el, este cea mai bună cale de integrare pentru Republica Moldova, pentru un viitor sigur şi prosper.

John Kerry spune că Bruxelles-ul a oferit o oportunitate istorică pentru Republica Moldova de a-şi crea un viitor european şi ţara a profitat de acest lucru. Nu există dubii că angajarea Republicii Moldova pe calea europeană va aduce investiţie aici, a declarat John Kerry oamenilor de afaceri şi jurnaliştilor moldoveni, dar şi americani, prezenţi în beciul de la Cricova:

„Moldova este o ţară care nu are acces la mare sau la ocean, dar potenţialul său nu este blocat, datorită frontierelor, la o singură relaţie. Este vorba aici de ruperea,
Aici, la Cricova, sunt fericit să pot afirma că programele de asistenţă ale Statelor Unite au facilitat progresele în industria viticolă, au ajutat la sporirea eficacităţii şi competitivităţii în acest sector istoric...
distrugerea barierelor între popoare şi de construirea podurilor care să creeze posibilităţi spre viitor.

Şi poporului Ucrainei noi spunem acelaşi lucru: şi dumneavoastră aveţi dreptul să aveţi posibilitatea să vă definiţi viitorul.

Vreau să clarific lucrurile: Statele Unite şi Uniunea Europeană consideră în mod puternic că integrarea europeană nu reprezintă un punct de pornire. Astăzi Moldova are posibilitatea să îşi aleagă viitorul, lucrând cu parteneri în lume şi în Europa.

Viitorul acestei ţări poate fi definit prin puterea legăturilor sale cu un continent dinamic care dă posibilitatea Moldovei să aibă acces la pieţe diversificate şi la o platformă în lume.

Aici, la Cricova, sunt fericit să pot afirma că programele de asistenţă ale Statelor Unite au facilitat progresele în industria viticolă, au ajutat la sporirea eficacităţii şi competitivităţii în acest sector istoric.”

Secretarul american de stat, John Kerry, a băut vin în beciurile faimosului combinat Cricova, ciocnind cu demnitarii de la Chişinău, dar şi cu lumea simplă, în cinstea parteneriatului dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG