Linkuri accesibilitate

Dacă președintele României va contesta bugetul la Curtea Constituțională, iar judecătorii acestei instanțe îi vor da dreptate șefului statului e posibil să asistăm la o nouă criză politică însoțită de un blocaj economic.


Parlamentul României și-a dat astăzi votul definitiv pentru bugetul țării pentru anul viitor. Dar președintele Traian Băsescu a spus că nu este de acord cu bugetul coaliției de guvernare social-liberale și că nu va promulga legea. Sabina Fati relatează de la București despre cauzele disputei.

Pentru prima dată în istoria României, Legea bugetului de stat va fi respinsă de președinte și probabil atacată ulterior la Curtea Constituțională. Traian Băsescu l-a avertizat de mai multe ori pe primul ministru socialist, Victor Ponta, că dacă nu schimbă, cel puți parțial filosofia pe care se bazează bugetul, lucrurile se vor bloca. La rândul său, premierul declară că el este cel îndrituit să se ocupe de problemele economice ale țării și nu președintele, așa că nu va schimba nimic.

Traian Băsescu reclamă suprataxarea combustibililor și cheltuieli prea mari destinate mai ales liderilor locali, care înainte de alegerile prezidențiale si europarlamentare de anul viitor au cerut suplimentari. In schimbul banilor, acești “baroni” vor susține deciziile centrului pentru prezidențiale, o tradiție mai veche pe care se bazează democrația din România.

Pe ansamblu, bugetul pe 2014 propune o creștere a cheltuielilor totale cu peste 2 miliarde de euro, comparativ cu 2013, in condițiile în care creșterile saliilor și pensiilor, dar și celelalte majorări de sume alocate investițiilor sunt în jur de 10 miliarde de euro. Vor crește deci cheltuielile cu personalul care continuă să aibă cea mai mare pondere în cheltuielile totale: 20,7%.

Inflația estimată pentru anul viitor va fi de 3%, deficitul bugetar - de 2,2% din Produsul Intern Brut, iar rata șomajului este prevăzută la 4,8%, în vreme ce câștigul salarial mediu pe lună va fi de circa 200 de euro.

Ceea ce l-a nemulțumit, însă, cel mai mult pe Traian Băsescu a fost creșterea accizelor la combustibili cu 7 eurocenți pe litru, ceea ce ar putea însemna venituri la bugetul de stat de aproape un miliard de euro, conform unor calcule făcute de specialiști.

Dacă președintele României va contesta bugetul la Curtea Constituțională, iar judecătorii acestei instanțe îi vor da dreptate șefului statului e posibil să asistăm la o nouă criză politică însoțită de un blocaj economic.
XS
SM
MD
LG