Linkuri accesibilitate

Matei CAZACU & Dan Ioan MUREŞAN, Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti


Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)


Într-o epocă în care „astrologia parazitează astronomia, vrăjitoria – religia, în vreme ce tot felul de vindecători autoproclamaţi uzurpă prerogativele medicinii ştiinţifice”, doi temerari istorici români contemporani „au decis să ia o poziţie tranşantă şi fără complezenţă (…) cu scopul de a separa net între mistificare şi adevăr istoric”. Se numesc Matei Cazacu, doctor în istorie şi civilizaţia bizantină şi post-bizantină, & Dan Ioan Mureşan, mai tânărul său discipol, cosemnatarii cărţii Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti, Cartier, 2013.

Chiar din primele pagini ale Părţii I. Negru-Vodă şi „Feţele palide”. O critică a „teoriei cumane” a lui Neagu Djuvara, Matei Cazacu intră în miezul problemei, demontând pas cu pas, preţ de 6 capitole, „cultul bunului barbar (…) mai precis, al cumanului civilizator şi catolic (…), care acum şapte secole şi ceva i-a învăţat să lupte pe românaşii noştri ignoranţi şi lipsiţi de vlagă, iar apoi să-şi creeze, în fine, un stat”, cult al cărui Mare Preot nu e nimeni altcineva decât Neagu Djuvara, „un excelent povestitor, care şi-a câştigat interesul şi simpatia publicului prin lucrări de vulgarizare (…) în care se demarcă prin vigoarea şi originalitatea intervenţiilor”, şi care „se face vinovat de superficialitate în lectura documentelor, [deoarece] contaminează o temă majoră de investigaţie a trecutului nostru, livrând publicului cititor un monument de tinichea cu veleităţi de bronz etern”. Nimic nu-i scapă eruditului profesor Matei Cazacu, de la onomastica medievală la bibliografia la zi cvasi-exhaustivă, studiul său sprijinindu-se pe cele 205 note de subsol ca pe nişte piloni de rezistenţă antiseismică (ca şi munţii Carpaţi, istoriografia românească e o ştiinţă tânără).

La fel, lucrarea lui Dan Ioan Mureşan, „…per Bazarab Olacum et filios eius”. Papi, ţari şi regi despre originea şi confesiunea Basarabilor se sprijină pe 361 de note de subsol (la doar 105 pagini), ceea ce transformă lectura într-o cursă cu obstacole pe două nivele, la capătul căreia atât autorul, cât şi cititorul ies victorios: „În fine, departe de a rămâne o Cumanie, în spaţiul respectiv a triumfat irevocabil o Valahie, o Ţară Românească… unificând sub egida sa întreg spaţiul dintre Carpaţii sudici şi Dunăre şi dându-i propriul său nume”. Aferim!

2 dec. ’13
XS
SM
MD
LG